Noi reguli pentru etapa a doua de vaccinare. Guvernul include noi categorii de persoane
În următoarea ședință de miercuri de la ora 13.00 se urmărește modificarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România.
Publicat: Miercuri, 20 Ianuarie 2021, 12:10 | Actualizat: Miercuri, 20 Ianuarie 2021, 13:13Din cea de-a doua etapă de vaccinare fac parte persoanele cu handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoţitorii acestora şi persoanele care locuiesc la acelaşi domiciliu cu acestea, dar și persoanele fără adăpost.
Conform proiectului de hotărâre a Guvernului „centrele de vaccinare împotriva COVID-19 sunt coordonate metodologic de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică şi direcţiile de sanătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti”, relatează news.ro.
Pe aceeași temăÎn proiectul prevăzut mai este menționat și faptul că „în vederea validării datelor introduse pentru programarea activităţii de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România, Sistemul informatic integrat „Programare-vaccinare-ROVACCINARE”, dezvoltat şi administrat din punct de vedere tehnic de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, se interconectează cu sistemele informatice ale instituţiilor şi autorităţilor publice cu atribuţii în îndeplinirea măsurilor prevăzute în strategia de vaccinare, astfel cum sunt reglementate de prezenta hotărâre, precum şi cu sistemele informatice ale unor asociaţii profesionale din România, cu acordul şi în condiţiile stabilite de titularul sistemului informatic interconectat, cu respectarea prevederilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal”.
Ce categorii sunt incluse în etapa a doua de vaccinare
Pe lângă cele menționat mai sus, în cea de a doua etapă mai sunt incluse persoanele din cadrul celorlalte instituţii din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi executorii judecătoreşti, interpreţii şi traducătorii autorizaţi de Ministerul Justiţiei, dar și avocaţii înscrişi în tabloul avocaţilor.
Pe aceeași temăPersonalul navigant român maritim şi fluvial, dar și personalul român care îşi desfăşoară activitatea pe unităţi mobile de foraj marin sau platforme marine sunt incluși în etapa a doua de vaccinare, conform sursei citate.
Guvernul a luat hotărârea să introducă în etapa a doua de vaccinare următoarele noi categorii de personal:
• "Personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre
• Personalul din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului/serviciul public de asistenţă socială care îşi desfăşoară activitatea în relaţie directă cu beneficiari
• Persoanele care asigură asistenţă medicală şi socială persoanelor din Hoteluri şi restaurante
• Personalul din administraţia publică locală
• Lucrătorii din agricultură şi din industria alimentară de alimente esenţiale
• Personalul din Administraţia Naţională de Meteorologie (xv) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră şi reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale din România, inclusiv membrii de familie care îi însoţesc, deţinători de cărţi de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe
• Personalul civil şi militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului naţional, inclusiv membrii de familie care îi însoţesc la post, anterior plecării în misiune
• Inspectorii sociali din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi a structurilor subordonate acestora
• Personalul Curţii de conturi a României şi ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti
• Personalul din cadrul aparatului central şi local al Consiliului Concurenţei
• Sportivii componenţi ai loturilor naţionale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificaţi individual la jocurile olimpice precum şi staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi.", conform sursei citate.
Ce categorii sunt incluse în etapa a treia de vaccinare
•" Lucrătorii din Industria extractivă
• Lucrătorii din Industria prelucrătoare
• Lucrătorii din Hoteluri şi restaurante
• Lucrătorii din domeniul de întreţinere corporală, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare
• Lucrătorii din domeniul spectacole, activitati culturale şi recreative
• Lucrătorii din sistemul financiar, bancar şi din domeniul asigurărilor, cu precădere a celor care au contacte directe cu publicul şi a celor care prestează servicii esenţiale de plăţi, administrare cont şi investiţii şi operează infrastructuri critice naţionale, precum şi personalul critic de suport al acestora
• Membrii Uniunii naţionale a notarilor publici
• Populaţia adultă
• Populaţia pediatrică, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani”, conform news.ro, care citează proiectul de hotărâre a Guvernului.