Raed Arafat, precizări oficiale legate de prezența coronavirusului în România: Nicio persoană confirmată cu Covid-19
Nu există niciun caz confirmat de infectare cu coronavirus în România, iar testele celor 13 persoane din Gorj, care au intrat în contact direct cu italianul bolanv, sunt negative. Raed Arafat și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tataru, au susținut o conferință de presă pe tema unei eventuale epidemii cu Covid-19 în țara noastra.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 26 Februarie 2020, 15:28 | Actualizat: Miercuri, 26 Februarie 2020, 15:35- Chefi la cuțite - ediție specială de Ziua Antenei 1! Vezi ce surprize au pregătit chefii vineri, 29 noiembrie, de la 20:30!
- Marele Premiu de Formula 1™ din Qatar e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie 2024!
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat miercuri că sunt negative toate testele făcute persoanelor din Gorj care au avut contact direct cu cetăţeanul italian depistat pozitiv cu noul coronavirus de autorităţile din Italia.
"Avem şi rezultatele, ţin să vă anunţ că toate cele 13 persoane de la Gorj contacţi direcţi au test negativ la coronavirus. Mai sunt în lucru 19 teste ale unor persoane care nu au fost contacţi direcţi. Când vom avea rezultatul, revenim", a spus Tătaru la MAI.
Pe aceeași temăAcesta a explicat că respectivii contacţi direcţi, chiar dacă au avut teste negative, vor intra în carantină, iar pentru ceilalţi va fi izolare la domiciliu, chiar şi în condiţiile în care testarea acestora este de asemenea negativă.
Coronavirus România. S-a emis un ordin privind carantina
"Tot astăzi, s-a emis ordinul de carantină. (...) Acest ordin spune că toate persoanele care vin din zone închise - Wuhan, vasul de croazieră, cele 11 comune din Italia - sunt puse în carantină instituţionalizată. La intrarea în carantină vor fi testaţi, iar la ieşirea din carantină se vor face două teste la diferenţă de 24 de ore, care trebuie să fie negative. (...) După aceea se dă o adeverinţă sanitară de ieşire din carantină. La persoanele asimptomatice care vin din zona extinsă, în afara acestor zone, dar cum este Italia în provincia Lombardia şi Veneto, în afara celor 11 comune, vor fi izolate voluntar la domiciliu atât ei, cât şi familiile lor. După perioada de 14 zile, vor beneficia şi ei de acea adeverinţă şi de concediu medical atât ei, cât şi familiile lor, conform OUG 158/2005", a mai spus Tătaru, adăugând că şi elevii vor primi scutiri medicale.
Potrivit secretarului de stat, pentru cei izolaţi voluntar la domiciliu, legătura se va ţine permanent cu medicul de familie şi cu DSP din judeţul respectiv.
"Dincolo de cazul Gorj, toate celelalte teste efectuate până astăzi, inclusiv cele venite de la Buzău, sunt negative. La fel şi cele de la Alba Iulia - mama, tata şi copilul", a amintit Tătaru