Român întors din Spania, diagnosticat cu coronavirus, descoperit pe Aeroportul Otopeni. A intrat în contact cu peste 60 de persoane
Un român care știa că fusese depistat pozitiv pentru coronavirus, în Spania, a ignorat obligația de a rămâne în carantină și a urcat în primul avion spre București. Zeci de oameni, posibil infectați de iresponsabilitatea acestuia. Ce se întâmplă cu cei care au fost în același avion cu el?
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 17 Martie 2020, 16:35 | Actualizat: Marti, 17 Martie 2020, 16:39Iresponsabilitatea unora înseamnă pericol pentru cei din jur! Un cetățean român, depistat cu coronavirus, a aterizat marți, 17 martie, pe Aeroportulu Otopeni, venind cu o cursă ce plecase din Madrid, Spania.
Bărbatul avea asupra lui un certificat ce confirma faptul că este infectat cu coronavirus. Cu toate astea, în loc să respecte obligația de a se autoizola, el s-a urcat în primul avion spre România.
Pentru că prezenta simptome specifice COVID-19, a fost preluat imediat de la aeroport și transportat, cu izoleta, la Spitalul Matei Balș.
Autorităţile medicale au trecut la identificarea celor circa 60 de pasageri din aeronavă, pentru demararea urgentă a anchetei epidemiologice, se arată în mesajul GCS.
Ce transmite Grupul de Comunicare Strategică
„În cursul zilei de 17 martie a.c., pe Aeroportul Otopeni, a aterizat o aeronavă cu pasageri la bordul căreia se afla un cetățean român, îmbarcat la Madrid, care a prezentat un certificat medical eliberat de autoritățile spaniole care confirmă infectarea cu noul coronavirus (COVID-19).
Persoana în cauză NU a respectat recomandarea autorităților spaniole, prevăzută în document, de a rămâne în autoizolare timp de 14 zile.
Persoana a prezentat pe parcursul zborului simptome specifice și a fost preluată de personalul DSP prezent la aeroport și transportată cu izoletă la INBI Matei Balș.
S-a trecut la identificarea pasagerilor din aeronavă, în număr de aproximativ 60 de persoane pentru demararea urgentă a anchetei epidemiologice. Menționăm că pasagerii, venind dintr-o zonă afectată, au obligația de a se autoizola 14 zile”, se arată în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.