Mai multe românce povestesc iadul prin care au trecut, ca îngrijitoare de bătrâni, peste hotare: "Voiam să mă omor, am făcut depresie!"
Occidentul pare un vis frumos pentru românii care aleg să plece la muncă în străinatate. Bani mai mulți și un ajutor pentru familia rămasă acasă. În spatele acestor lucruri se află adevărate chinuri la care sunt supuse femeile care ajung în Austria ca îngrijitoare.
Publicat: Vineri, 01 Mai 2020, 21:23 | Actualizat: Vineri, 01 Mai 2020, 21:39Sute de mii de românce îngrijesc alte sute de mii de vârstnici din Occident. În același timp, în dosarele institutului Socola sunt înregistrate mii de femei cu depresii grave, cu halucinații grave și delir, toate distruse de condițiile de muncă.
Într-un material realizat exclusiv Antena 3, mai multe femei care au mers în Austria ca îngrijitoare fac declarații uimitoare.
”E iadul, 24 din 24 nu te lasă să dormi, sau să trăiești. Nu știi ce se întâmplă cu tine, nu m-am așteptat să fac depresii, să ajung să mă omor”, a declarat Gabriela, îngrijitoare, potrivit sursei citate.
Zeci de românce au ajuns pe mâinile psihiatrilor, cu depresii severe
Pe aceeași temă”Atacuri de panică, halucinații, idei delirante, cineva cred că le fac rău, au debuturi de schizofrenie”, a declarat Petronela Nechita, medic pshiatru, la Socola.
În Austria, îngrijitoarele lucrează în ture de câte o lună, iar apoi sunt înlocuite de colegele de schimb. Acest regim e vital, mai ales pentru româncele care îngrijesc vârstnici cu demență sau cu probleme. Doar că din cauza pandemiei, acest schimb nu a mai putut avea loc.