Antena

Statele care au simplificat regulile de călătorie pentru turiștii din UE. Ce țări au venit cu noi condiții la graniță

Grecia și Portugalia au impus până acum turiștilor obligativitatea prezentării unui test Covid negativ la graniță, însă acum cele două state au simplificat procedurile de călătorie.

Publicat: Luni, 07 Februarie 2022, 15:25 | Actualizat: Luni, 07 Februarie 2022, 16:11
Grecia și Portugalia au simplificat condițiile de călătorie
Shutterstock

Dacă până acum turiștii care voiau să meargă în Grecia sau în Portugalia prezentau la graniță un test Covid negativ, începând cu 7 februarie situația s-a schimbat. Certificatul Covid atestă fie vaccinarea persoanei respective, fie trecerea recentă prin boala Covid-19, fie rezultatul negativ al unui test PCR.

Pe aceeași temă

Portugalia renunță la obligativitatea testului negativ Covid pentru turiștii care intră în țară

Turiștii care „deţin un certificat Covid digital în UE” sau orice altă „justificare a vaccinării” pot intra în Portugalia, fiind scutiți să mai prezinte un test negativ la sosirea pe teritoriul naţional, potrivit deciziei Guvernului, potrivit news.ro.

Portugalia cerea de la începutul lunii decembrie ca pasagerii cu vârsta de peste 12 ani, chiar vaccinaţi împotriva Covid-19, să prezinte teste negative la intrarea în țară.

Această nouă decizie a guvernului portughez vine ca urmare a recomandărilor europene de uniformizare a regulamentului, pentru o mai bună coordonare a regulilor în vigoare pentru călătoriile în interiorul Uniunii Europene.

Totodată, în Portugalia, perioada de valabilitate a testelor antigen a fost redusă de la 48 la 24 de ore. Ca majoritatea ţărilor din lume, Portugalia a cunoscut o creştere de noi infecţii cu tulpina Omicron a coronavirusului.

Pe aceeași temă

Grecia renunță la obligativitatea testului negativ Covid pentru turiștii care intră în țară

Până acum, pentru a intra în Grecia, adulții și copiii de peste 5 ani trebuiau să prezinte un test rapid antigen făcut cu 24 de ore înainte de călătorie sau un test PCR nu mai vechi de 72 de ore. Începând cu 7 februarie, obligativitatea prezentării unui test negativ Covid dispare.

Ministrul Turismului, Vassilis Kikilias a anunțat că certificatul verde digital este acum suficient pentru intrarea în statul elen și se așteaptă ca turiștii să vină mai devreme, față de anul trecut.

Comisia Europeană propune extinderea perioadei de utilizare a certificatului digital privind Covid

Recomandari A1

Utilizarea certificatului verde digital ar putea fi prelungită cu încă un an, după ce Comisia Europeană a propus extinderea acestei perioade.

Potrivit actualului regulmaent, certificatul verde digital ar trebui să fie valabil doar până pe data de 30 iunie 2022. Totuși, Comisia Europeană propune acum utilizarea acestuia până pe 30 iunie 2023, potrivit news.ro.

„Boala COVID-19 continuă să fie prevalentă în Europa şi, în acest stadiu, nu se poate stabili impactul unei eventuale creşteri a infecţiilor în a doua jumătate a anului 2022 sau al apariţiei unor noi variante. Prin prelungirea perioadei de aplicare a regulamentului care instituie certificatul, călătorii vor putea continua să utilizeze certificatul digital al UE privind COVID pentru a călători în UE în cazul în care statele membre vor menţine anumite măsuri de sănătate publică. Prin adoptarea propunerii astăzi, Comisia se asigură că Parlamentul European şi Consiliul vor putea încheia procedura legislativă în timp util, înainte de expirarea datei până la care se aplică regulamentul actua”, arată comunicatul de presă al CE.

Whatsapp LinkedIn
calatorii covid grecia
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Thriller-ul captivant Scarlet Hill se vede acum în AntenaPLAY. Descoperă episodul 1. Ceea ce părea a fi un accident devine, dintr-o dată, sursa unor serii de secrete și conspirații înfiorătoare.
Stirile zilei Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Videoclipul zilei
Citește și
De ce ne îmbarcăm și coborâm din avion pe partea stângă. Puțini știu aceste detalii
Programul prin care tinerii de 18 ani pot călători gratuit în Europa. Care sunt condițiile de...
Cele mai bune destinații pentru escapade de toamnă. Bucură-te de anotimpul belșugului alături de cei...
Pașaportul de România îți oferă acces liber în 176 de destinații. Unde poți călători fără nicio...
Video recomandate
Video
Citește și
Prăjitura Albă ca Zăpada: rețeta bunicii Catine.ro
Apariția extrem de elegantă a actriței Eiza González la Red Sea Film Festival. Ținuta cu care a întors toate... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Momentul în care polițiștii germani înarmați îl arestează pe atacatorul de la târgul de Crăciun, după ce... Libertatea.ro
Titi Aur, în război cu Ministerul Transporturilor: „Am interdicție de a intra în clădire, de doi... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Claudia Puican a apelat la fertilizare în vitro pentru a rămâne însărcinată. Artista și Armin Nicoară vor... Spynews.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii BZI
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cârnați de casă cu usturoi și amestec din carne de porc și vită HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
Descoperirea care poate „reduce la tăcere” cancerul. Cercetarea e o premieră mondială useit
Horoscopul zilei de 22 decembrie 2024. Balanțele caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Ritualuri magice și superstiții din Lumea Veche la Solstițiul de iarnă 2024: Purificare și protecție în cea... Jurnalul
Destinația unei călătorii solo poate fi cea mai bună versiune a ta Kudika
Ordinea în care se pun legumele în salata de boeuf. Acesta e secretul gustului perfect, vei observa diferența Playtech
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului Redactia.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa... Observator
Beneficiile postului religios. Care sunt efectele fizice și mintale ale acestei practici MediCOOL
Tartă cu gem și ciocolată, decorată cu migdale și jeleuri HelloTaste
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux ProSport
Cu ce preț se vinde 1 kg de cârnați de porc în Carrefour. Bucureștenii au crezut că este o eroare Gandul
Nu s-a mai întâmplat așa ceva! Meteorologii Accuweaher anunță o lună ianuarie bizară în București. Fenomene... CanCan
Cum să petreci timp de calitate cu familia în vacanța de iarnă DeParinti
Meghan Trainor a arătat splendid la festivalul Jingle Ball 2024 din Boston. Vedeta a vorbit recent despre o... ZUTV
Cele mai bune jocuri video din 2024. Ce titluri au impresionat UseIT
Ruladă din piept de curcan la cuptor. Ce poți să mai adaugi pentru un gust aparte Hello Taste