Antena

Structura anului școlar 2018-2019 pentru elevii de clasa a XII-a

Preșcolarii și școlarii au intrat în noul an școlar 2018- 2019. Conform calendarului apropbat de Ministerului Educației, există o diferență între structura anului școlar al elevilor aflați în clase terminale

Publicat: Vineri, 14 Septembrie 2018, 13:05 | Actualizat: Luni, 24 Septembrie 2018, 13:56
Preșcolarii și școlarii au intrat în noul an școlar 2018- 2019. Conform calendarului apropbat de Ministerului Educației, există o diferență între structura anului școlar al elevilor aflați în clase terminale
subversiv.info

Preșcolarii și școlarii au intrat în noul an școlar 2018- 2019. Conform calendarului apropbat de Ministerului Educației, există o diferență între structura anului școlar al elevilor aflați în clase terminale, precum cei de clasa a VIII-a și cei de clasa XII-a, dat fiind faptul că primii vor susține Evaluarea Națională 2019, iar ceilalți vor avea de susținut Bacalaureatul 2019.

Ca în fiecare an, elevii care urmează să dea Bacul în iunie 2019, vor finaliza cursurile cu două săptămâni înainte față de cei care nu se află în an terminal, și cu o săptămână înaine de elevii de clasa a VIII-a.

Astfel că, pentru elevii de clasa a XII-a, anul şcolar care a început pe 10 septembrie 2018 se va încheia în data de 31 mai 2019. Pentru cei care termină cele opt clase gimanziale, finalizează cursurile în data de 7 iunie 2018.

De menționat este și faptul că Structura anului școlar 2018-2019 a suferit câteva modificari, anul școlar fiind mai lung cu o zi decât precedentul.

Structură an școlar 2018-2019 EDU.RO

Conform edu.ro, structura anului școlar 2018-2019 va cuprinde următoarele:

Cursurile anului şcolar 2018-2019 încep luni, 10 septembrie și însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni).

Structura anului școlar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 - 14 iunie 2019).

O altă modificare în structura anului școlar 2018- 2019 este dispunerea celor 168 de zile de școală în 34 de săptămâni, cu o săptămână în minus față de anul școlar 2017-2018, care a avut 35 de săptămâni.Structura anului școlar 2018 - 2019 și vacanțele elevilor

Structură an școlar 2018-2019 și vacanțele elevilor

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:

Recomandari A1

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Pentru toate lămuririle necesare privind noul an școlar, Ministerul Educației a publicat pe site-ul oficial, edu.ro, programul complet al structurii noului an școlar 2018-2019.

Calendarul Bacalaureatului din 2019 se va desfășura după următoarea structură:

Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2019 începe luni, 3 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 4 iunie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 - 6 iunie).

În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.

Prima probă scrisă - Limba si literatura română - Ea) - va avea loc luni, 1 iulie. Proba la Limba si literatura maternă - Eb)- este programată marți, 2 iulie, iar proba Ec) - proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă - cea la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - se va desfășura joi, 4 iulie.

Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00).

Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.

Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 27 - 31 mai 2019. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 31 mai.

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 are următoarea structură:

15 - 19 iulie: înscrierea candidaților

26 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe

21 august: limba si literatura română - proba Ea) - proba scrisă

22 august: limba si literatura maternă - proba Eb) - proba scrisă

23 august: proba obligatorie a profilului - proba Ec) - proba scrisă

26 august: proba la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - proba scrisă

27 & 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

29 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

30 august & 2 septembrie: evaluarea competențelor digitale - proba D

2 – 3 septembrie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională - proba C

3 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00)

3 - 6 septembrie: rezolvarea contestațiilor

7 septembrie: afișarea rezultatelor finale.

Bacalaureatul din 2018 a avut o modificare majoră, dat fiind faptul că a fost pentru prima dată când la acest examen național probele orale s-au susținut în luna februarie. Se pare că Ministerul a luat decizia de a reveni la formula anterioară de Bacalareat, cu toate probele susținute în vară.

Whatsapp LinkedIn
structura anului scolar 2018 2019 structura anului scoalr 2018 2019 pentru elevii de clasa a xii-a bacalaureat 2019 structura bacalaureatului 2019 ministerul educatiei evaluarea natonala calendar examene calendar evaluarea nationala 2019
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Câștigătorii sezonului 10 Mireasa, Mihai și Laura, interviu exclusiv în AntenaPLAY. Vezi acum Mireasa: Confesiuni | Sezonul 6.
Stirile zilei Micul paradis de la poalele munţilor. Reacţia unei turiste care a plătit doar 15 lei pentru o experienţă de vis
Videoclipul zilei
Citește și
Structura anului școlar 2018-2019. Prima vacanta pentru elevi, de vineri
Vacanță elevi octombrie 2018. De vineri, elevii intră în vacanță!
Ziua Educației 5 octombrie 2018, zi liberă pentru elevi?
Deschiderea anului școlar 2018 2019. Câți elevi sunt în România
Video recomandate
Video
Citește și
Curățenia după sărbători. Sfaturi pentru a reda strălucirea locuinței tale Catine.ro
Actrița Deniz Baysal urmează să joace într-un nou proiect profesional. Despre ce este vorba Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
„Una dintre cele mai mari înfrângeri ale Moscovei!” Volodimir Zelenski, reacție despre sfârșitul tranzitului... Libertatea.ro
Avertisment al medicilor. Stopați o plăcere mortală: Cancerul a ajuns la cote record din această cauză Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Dinu Maxer și Magdalena Chihaia au stabilit data nunții. Marele eveniment va avea loc în anul 2025 Spynews.ro
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Cătălin Botezatu, țeapă mare luată de Crăciun! „Așteptam puțină iubire, nu mi-a pus-o sub brad!“ BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tartă cu ciocolată și cremă caramel cu migdale - Eleganță și răsfăț HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
Care e diferența dintre lavă și magmă. Puțini știu ce detaliu le deosebește useit
Horoscopul zilei de 3 ianuarie 2025. Racii petrec timp cu cei dragi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscop 2025: Un nou început astral pentru fiecare zodie Jurnalul
Cum să implementezi eficient tichetul cultural în pachetul de beneficii pentru angajați Kudika
Temperatura ideală pentru frigider în perioada sărbătorilor. La câte grade trebuie să îl setezi ca să nu se... Playtech
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc Redactia.ro
Alimentele reduse cu 80% în supermarketuri. Comercianţii vor să scape cât mai repede de produsele de sărbători Observator
Ce se întâmplă dacă mergi zilnic pe bicicletă. Care sunt rezultatele practicării acestui sport MediCOOL
Bomboane de biscuiți cu ciocolată. Rețetă simplă și rapidă HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Predicția apocaliptică a lui NOSTRADAMUS pentru 2025: „Un asteroid gigantic va lovi Terra” Gandul
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători CanCan
Beneficiile mersului pe jos în aer rece pentru sănătatea gravidei și a bebelușului DeParinti
Selena Gomez a celebrat sfârșitul lui 2024 cu o serie de fotografii și clipuri emoționante alături de logodnicul... ZUTV
Cât a economisit un proprietar Tesla pe benzină în 6 ani. A dezvăluit costurile reale pentru 232.000 de kilometri... UseIT
Chec guguluf cu stafide și vanilie. Rețetă simplă pentru momente dulci Hello Taste