Un angajat al Penitenciarului Craiova, confirmat cu coronavirus/ El lucrează în sectorul administrativ şi nu a interacţionat cu deţinuţii
Un angajat al Penitenciarului Craiova a fost confirmat cu coronavirus, contacţii săi fiind izolaţi la domiciliu. Angajatul lucrează în sectorul administrativ şi nu a interacţionat cu deţinuţii.
Publicat: Vineri, 05 Iunie 2020, 11:41 | Actualizat: Vineri, 05 Iunie 2020, 13:41- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
”Vă informăm că, joi, 04.06.2020, un angajat al Penitenciarului Craiova a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Poliţistul de penitenciare îşi exercita atribuţiile de serviciu în sectorul administrativ şi nu a interacţionat cu persoane private de libertate”, a transmis, vinri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Potrivit sursei citare, contacţii identificaţi în rândul personalului au fost scoşi din serviciu şi vor rămâne la domiciliu, urmând a fi aplicate recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.
”Spaţiile de lucru sunt dezinfectate şi se asigură continuitatea activităţilor. Precizăm că, până la acest moment, cu excepţia cazului sus-menţionat, nu se înregistrează nicio altă infectare cu virusul SARS-CoV-2 la Penitenciarul Craiova. De asemenea, la nivel de sistem, nu există situaţii în care, în urma testelor dispuse de Direcţiile de Sănătate Publică competente, să fie identificate persoane private de libertate infectate cu virusul SARS-CoV-2”, a mai transmis ANP.
Sursa : news.ro