Un tânăr din București și-a înscenat răpirea pentru ca mama lui să-i plătească 1500 de euro răscumpărare. Bărbatul a fost reținut
Doi tineri care au înscenat răpirea unuia dintre ei au fost reţinuţi pentru şantaj şi instigare la şantaj, după ce mama presupusei victime a cerut ajutorul Poliţiei, anunţând că a primit o înregistrare în care fiul său apare legat, iar cei care îl ţin ostatic îi cer o sumă de bani.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Sambata, 07 Ianuarie 2023, 17:49 | Actualizat: Sambata, 07 Ianuarie 2023, 17:52Ancheta a scos la iveală că tânărul şi-a înscenat răpirea, cu ajutorul unui prieten care l-a legat, el sperând ca astfel să facă rost de bani de la mama sa, pentru a acoperi o datorie, notează News.ro.
Pe aceeași temăUn tânăr din București și-a înscenat răpirea pentru ca mama lui să-i plătească 1500 de euro răscumpărare. Bărbatul a fost reținut
Dosarul a fost deschis la Serviciul de Investigaţii Criminale din Sectorul 5 al Capitalei după ce o femeie a anunţat că fiul său a fost răpit şi că i se cer 1.500 de euro pentru eliberarea lui. Femeia a primit inclusiv înregistrări cu fiul său legat.
„Poliţiştii au reuşit identificarea locului unde se presupune că s-ar fi săvârşit fapta, însă până în momentul intervenţiei poliţiştii au primit un nou apel, prin 112, de la presupusa victimă care a sesizat acelaşi lucru, că a fost lipsit de libertate.
Poliţiştii s-au deplasat la locaţie, au identificat persoanele implicate şi le-au condus la audieri. Din cercetări a reieşit faptul că acesta şi-a înscenat o răpire cu sprijinul unui prieten care l-a ajutat să îl lege de mâini şi de picioare şi a transmis, mai departe, filmările mamei lui.
Pe aceeași temăÎn urma audierilor, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi instigare la şantaj, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală”, au declarat oficialii Poliţiei Române, mai scrie sursa citată.
Tânărul care şi-a înscenat răpirea este cercetat pentru instigare la şantaj, iar complicele său este acuzat de şantaj.
Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că tânărul avea o datorie şi, neavând bani să o plătească, a încercat să facă rost de bani de la mama sa, pensionară.
Pe aceeași temă