Antena Căutare

Ziua Regalității 2019. Programul sărbătorii de 10 mai: garden party la Familia Regală

Ziua Regalității 2019. Programul Sărbătorii de 10 mai. Garden Party Familia Regală. Află din articolul a1.ro, care este programul Familiei Regale a României cu ocazia sărbătorii de 10 mai, Ziua Regalităţii. La Palatul Elisabeta pe 10 mai 2019, MS Margareta va fi gazda unui eveniment special

Galerie
Ziua Regalitatii- Ziua Regelui

Ziua Regalității 2019. Programul Sărbătorii de 10 mai. Garden Party Familia Regală. Află din articolul a1.ro, care este programul Familiei Regale a României cu ocazia sărbătorii de 10 mai, Ziua Regalităţii. La Palatul Elisabeta pe 10 mai 2019, MS Margareta va fi gazda unui eveniment special

Pe 10 mai sărbătorim trei momente importante din istoriografia României și anume începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. În 2015 pe 10 aprilie, printr-o decizie a Camerei Deputaților, ziua de 10 mai a devenit și zi de sărbătoare națională.

Ziua de 10 mai a fost ziua naţională a României din 1866 până în 1947, până la venirea comuniştilor la putere. În timpul regimului comunist, sărbătoarea de 10 Mai a fost ştearsă din memoria colectivă, iar când se vorbea despre independenţă se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament, rostit la 9 mai. Astăzi, 10 Mai este Ziua Regelui, fiind sărbătorită în primul rând de familia regală.

Ziua Regalității: 10 mai

Articolul continuă după reclamă

Semnificația de bază a zilei de 10 mai este strâns legată de momentul sosirii lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în anul 1866 în România. La sfârșitul lui aprilie 1866, principele Carol pornește spre România cu acordul împăratului francez Napoleon al III-lea şi cel al regelui Prusiei, Wilhelm I.

Principele Carol părăsește castelul de lângă Dusseldorf şi traversează Elveţia şi Austria. În ziua de 8 mai ajunge cu vaporul la Turnu Severin, iar pe 10 Mai 1866 intră în Bucureşti. Astfel, a început domnia sa de 48 de ani, fiind cea mai lungă din istorie.

Ziua Regalității: Obținerea independenței României faţă de Imperiul Otoman

În timpul domniei lui Carol, unul din cele mai importante momente a fost obţinerea Independenţei României faţă de Imperiul Otoman, act care i-a adus un prestigiu uriaş. La data de 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman.

Senatul României votează proclamația de independență faţă de Imperiul Otoman la data de 10 mai 1877. Războiul de Independenţă, sau Războiul ruso-turc din perioada 1877-1878, a beneficiat de o contribuţia decisivă a trupelor române, comandate efectiv de Carol.

Ziua Regalității: încoronarea Principelui Carol

proclamarea Independenţei la 10 mai 1877 este argumentul principal pentru care unii istorici susţin că şi astăzi Ziua Naţională a României ar trebui să fie pe 10 Mai. Alţi istorici sunt mai puţin categorici, dar atrag atenţia că ziua de 10 Mai trebuie marcată ca una dintre cele mai faste din istoria naţională.

Parlamentul a votat transformarea ţării din principat în regat, iar Principele Carol a fost încoronat rege al României la 10 mai 1881. Ziua de 10 mai este sărbătorită ca zi națională de toți românii care luau parte la celebra bătaie de flori de la şosea. Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a regelui Mihai din 1947.

Programul sărbătorii de 10 mai

Vineri, 10 mai 2019

Depunere de flori și spectacol militar la Statuia Regelui Carol I din Piața Palatului Regal. Vor fi prezenți MS Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena și E.S. dl. Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Sofia, ASR Principesa Maria. Va fi susținut un concert de muzică de fanfară și va fi executată o demonstrație de măiestrie a mânuirii armei.

Garden Party la Palatul Elisabeta

La ora 17:00, Palatul Elisabeta va găzdui sărbătoarea populară la care sunt așteptați mii de invitați din toate județele țării și din Republica Moldova. Printre invitați se vor număra reprezentanți ai comunităților rurale și urbane, demnitari ai statului român, autorități locale, personalități ale societății civile, ale mediului economic, profesori și elevi, reprezentanți ai Armatei României, ai Bisericii și membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București. Accesul presei este liber.

Gala Societății de Cultură Macedo-Română în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I

La ora 18:30, Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I va găzdui Gala Societății de Cultură Macedo-Română. Cu ceastă ocazie, va avea loc prezentarea “Albumului Macedo-Român 1880”. La acest eveniment vor fi prezenți ASR Principesa Elena și E.S. dl. Alexander Philips Nixon.

Citește și:

-10 MAI, ZIUA REGALITĂȚII! Imagini inedite cu Regele Mihai, la defilările din 1928 până în 1946. Amintirile unui copil: „Îl sculam pe tata cu noaptea în cap, tot îndemnându-l să mergem mai devreme ca să apucăm loc!”

-Primul 10 mai fără ultimul suveran al românilor! Ziua Regalităţii, la Palatul Elisabeta. Mesajul emoţionant al Majestăţii Sale Margareta: 'Fără Regele Mihai, dar trebuie să mergem înainte'

Sursă foto: historia.ro

Cutremur după cutremur în România, vineri dimineață! Ce magnitudine au avut seismele... Condițiile în care femeile pot ieși la pensie se schimbă! Modificările intră în vigoare sâmbătă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 21 mai 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 21 mai 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu cât se vinde un kilogram de pepene în mai 2026? Pofticioșii scot bani frumoși din buzunar pentru un astfel de răsfăț
Cu cât se vinde un kilogram de pepene în mai 2026? Pofticioșii scot bani frumoși din buzunar pentru un astfel de...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Doi soți și-au construit cu 1,2 milioane de euro casa visurilor lor. Când a fost gata, au fost obligați să o demoleze
Doi soți și-au construit cu 1,2 milioane de euro casa visurilor lor. Când a fost gata, au fost obligați să o... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Declarația neașteptată a lui Sorin Grindeanu! „Apreciez faptul că Nicușor Dan încearcă să găsească soluții!“
Declarația neașteptată a lui Sorin Grindeanu! „Apreciez faptul că Nicușor Dan încearcă să găsească... BZI
Tezaurul de viață și de moarte al României, ținut într-un fost grajd de porci
Tezaurul de viață și de moarte al României, ținut într-un fost grajd de porci Jurnalul
Antalya, în top pentru vacanțele de vară: Turcia a depășit Grecia la numărul de turiști
Antalya, în top pentru vacanțele de vară: Turcia a depășit Grecia la numărul de turiști Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Salarii de peste 8.000 de euro pe lună într-o ţară mică din Europa. Se caută şi angajaţi români
Salarii de peste 8.000 de euro pe lună într-o ţară mică din Europa. Se caută şi angajaţi români Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x