Ninsorile pun stăpânire pe România. Județele în care se circulă în condiții de iarnă
Iarna pune stăpânire pe România în ultimele zile ale anului 2019, motiv pentru care pe mai multe sectoare de drum din anumite județe ale țării se circulă în condiții de iarnă, atrage atenția Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Deocamdată, însă, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă ca efect al manifestărilor meteo nefavorabile.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Duminica, 29 Decembrie 2019, 11:26 | Actualizat: Duminica, 29 Decembrie 2019, 12:59"În judeţul Prahova, ninge pe DN 1, între staţiunea Sinaia şi limita cu judeţul Braşov, pe alocuri este zăpadă depusă pe carosabil. În aceleaşi condiţii de trafic se circulă şi pe DN 1A, între localitatea Cheia (kilometrul 157) şi judeţul Braşov. S-a depus, pe alocuri, un strat de zăpadă de un centimetru. Se acţionează cu material antiderapant, trafic redus", informează sursa citată.
De asemenea, traficul este redus și în județul Brașov, unde s-a depus un strat subțire de zăpadă. Pe DN 1 și DN 1 A ninge ușor și se acționează cu material antiderapant.
Pe DN 7, în judeţele Argeş, Vâlcea şi Sibiu, ninge şi se circulă în condiţii de iarnă, iar DN 2,în judeţele Bacău, Neamţ şi Suceava, circulaţia se desfăşoară fără probleme, în condiţii de iarnă. Valorile de trafic sunt reduse şi se acţionează cu material antiderapant.
Pe tronsonul Bucureşti - Piteşti al autostrăzii A1 nu sunt precipitaţii, traficul fiind redus, iar pe tronsonul Sibiu - Deva, carosabilul este umed, fără probleme de circulaţie.
"Pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe tronsonul kilometric 12 (Bucureşti) - 35 (Fundulea), carosabilul este parţial umed (nu sunt precipitaţii), între kilometrii 35 (Fundulea) - 64 (Lehliu Gară), ninge uşor, carosabilul fiind umed, iar pe tronsonul kilometric 64 (Lehliu Gară) - Constanţa, ninge abundent, strat subţire de zăpadă depus pe carosabil. Se circulă în condiţii de iarnă, traficul rutier fiind redus", precizează Centrul Infotrafic.
Conform aceleiaşi surse, în Vaslui, din cauza viscolului puternic, un autoturism a rămas blocat pe un drum comunal din localitatea Valea Plopii, iar într-o altă zonă a judeţului, în câmp deschis, un tir nu poate înainta în rampă. Drumarii acţionează cu material antiderapant, potrivit Agerpres.
Poliţiştii le recomandă şoferilor să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare şi să crească distanţa de siguranţă între vehicule. În plus, trebuie să se verifice, înainte de a porni la drum, ca autovehiculele să aibă în funcţiune sistemele de dezaburire, care să le asigure o bună vizibilitate.