Poftiți la circ 2020, ediția 12. Anda Adam s-a ales cu răni dureroase, după numărul de circ. „Mi-a dat sângele”
Anda Adam s-a ales cu răni extrem de dureroase la mâini, după ce a exersat un număr de acrobație în aer, în ediția 12 a emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1.
Publicat: Miercuri, 20 Ianuarie 2021, 21:16 | Actualizat: Miercuri, 20 Ianuarie 2021, 22:43Nea Marin este bun prieten cu cei care se ocupă în prezent de circul Bellucci. Și fiindcă litoralul românesc este plin de turiști, vedetele trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru a ajuta circarii să își desfășoare activitatea cu succes și totodată să atragă un public cât mai generos la spectacole.
În ediția 12 a emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1, Ruby, Anda Adam, Cosmin Seleși și Dorian Popa au început ziua în forță, încă de la primele ore ale dimineții.
Nea Marin a pus vedetele la treabă în ediția 12 a emisiunii „Poftiți la circ”
Nea Marin i-a trezit pe toți extrem de devreme și a anunțat ce sarcini a pregătit pentru această zi. Acesta a mers cu Ruby, Cosmin Seleși și Anda Adam la ferma unui crescător de vaci, pentru a face rost de lapte și de brânză. Starurile au muncit de zor, au cărat baloți, au scos vacile la păscut, au mutat vițeii dintr-un loc în altul și au umplut saci cu uruială.
Între timp, Dorian Popa, Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu au mers la un parc de distracții din Eforie, unde au primit sarcina de-a împărți turiștilor fluturași de promovare cu spectacolul celor de la circul Bellucci.
Pe aceeași temăCei doi buni prieteni au curățat împreună o piscină dezafectată și apoi au cărat șezlonguri, în timp ce Dorian Popa ba a făcut pe mascota respectivului parc de distracții, ba s-a asigurat că e distracție din plin pentru cei prezenți în piscină.
După o asemenea zi lungă, plină cu treburi grele făcute sub soarele arzător de vară, vedetele au revenit la circul Bellucci.
Anda Adam s-a ales cu răni la circul Bellucci, în ediția 12 a emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1
Acesta a fost momentul în care Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu au exersat împreună un număr de jonglerie cu mingi uriașe. Anda Adam, în schimb, a exersat cu Ivan un număr de acrobație în aer. Vedeta s-a ales cu răni dureroase la mâini, lucru ce a făcut-o să decidă schimbarea numărului.
Totuși, acest lucru a cam nemulțumit-o pe Ruby, căci bruneta a explicat faptul că își dorește să ofere publicului un spectacol surprinzător, chiar dacă este mai greu.
Urmărește clipul video de mai sus din emisiunea „Poftiți la circ” de la Antena 1 ca să savurezi momentul!
Nea Marin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiți la circ, difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.
Invitații speciali vor ajunge să îndeplinească sarcini care mai de care mai solicitante - de la procurarea alimentelor, la vânzarea biletelor pentru spectacole, dar și activități în diverse locuri pentru a face rost de cele necesare evenimentelor desfășurate la circul Bellucci.