Cum arată în prezent Daniel Onoriu, după ce s-a trezit din comă în urmă cu câteva luni. Bărbatul s-a schimbat complet fizic
Daniel Onoriu a avut parte de o experiență foarte dură, după ce a mers în străinătate pentru a-și face o operație de micșorare a stomacului care a decurs greșit și aproape fatal pentru el.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 11 Iulie 2022, 11:49 | Actualizat: Luni, 11 Iulie 2022, 12:13Daniel Onoriu a început să posteze destul de des pe rețelele de socializare, semn că se simte mult mai bine acum. Acesta și-a reluat activitățile de zi cu zi. Fostul pilot i-a dat în judecată pe medicii care l-au operat în Turcia.
Cum arată în prezent Daniel Onoriu, după ce s-a trezit din comă. Cum s-a poza alături de familie
Daniel Onoriu a devenit din ce în ce mai activ pe rețelele de socializare și pare că acum se bucură de viață la intensitate maximă. Acesta a împărtășit cu fanii săi o serie de imagini cu el alături de familia și prietenii lui, semn că perioada cea mai grea din viața sa de după operație a trecut.
Daniel Onoriu a fost la un pas de a-și pierde viața și a stat 55 de zile în comă, după o intervenție chirurgicală de micșorare a stomacului pe care a avut-o în Turcia. Acesta a început să se simtă rău după operație și, derulând faptele, a înțeles că tratamentul post operatoriu a lăsat de dorit.
Pe aceeași temăAcum, potrivit Fanatik, fostul pilot de raliuri i-a actționat în judecată pe medicii care l-au operat. El a depus deja declarații la Parchet pentru că vrea să se facă lumină în cazul lui. Este conștient că va fi un proces de durată, dar este pregătit să lupte și cere și daune morale.
„Procesul nu va fi unul ușor. Avocatul Daniel Gaspar a introdus plângere la Parchet. Nu am cerut încă daune. Urmează”, a declarat soția lui Onoriu, potrivit sursei citată.
„Slavă Domnului, Daniel este mai bine, sunt progrese vizibile de la o săptămână la alta”, a continuat aceasta.
Uitându-se înapoi, Daniel Onoriu concluzionează că deciziile luate pe moment nu sunt întotdeuna cel mai sănătos lucru, referindu-se la faptul că el a ajuns să se opereze la acea clinică în urma unui anunț de pe platfoma Facebook.
„Nici prin gând nu îmi trecea că am să întru în tragedia vieții mele. Am mai trecut prin încercări, dar incomparabil cu această cumpăna. Nu există scară de măsurare sau termen de comparație.
Un simplu scroll pe facebook și o reclamă la o clinică mi-a captat atenția atât de tare încât următoarea zi, aveam și programare stabilită acolo. Se pare că hotărârile de moment nu sunt întotdeauna cele mai înțelepte! Pe lângă faptul că plătești cu sume mari de bani, poți să plătești chiar și cu viață, a spus Daniel Onoriu”, potrivit sursei citată.