Antena Căutare

Daniel Onoriu, imagini în premieră cu noua iubită. Cine este Mădălina, femeia pe care o numește „soție”

Daniel Onoriu și-a surprins recent urmăritorii din mediul online, după ce a publicat primele imagini în compania noii sale partenere, pe care o numește deja „soție”. Cine este Mădălina și ce planuri de viitor au cei doi.

Daniel Onoriu, în ipostaze tandre alături de noua parteneră, pe care deja o numește „soție”. Cine este Mădălina | Instagram

Daniel Onoriu și-a surprins recent urmăritorii din mediul online, după ce a publicat primele imagini în compania noii sale partenere. După un șir de scandaluri cu fosta soție, Isabela Onoriu, se pare că pilotul de curse a decis să se concentreze pe refacerea vieții sale sentimentale, astfel că a întâlnit-o pe Mădălina.

Mai mult decât atât, se pare că acesta are deja gânduri serioase cu noua lui parteneră, astfel că a numit-o „soție” pe contul său personal de Instagram. Iată ce mesaj surprinzător a transmis pilotul de raliuri.

Citește și: Replica Isabelei după ce Daniel Onoriu, încă soțul ei, a numit-o ”țărăncuță”. Ce acuzații dure face: ”M-a amenințat cu moartea”

Daniel Onoriu, imagini în premieră cu noua lui parteneră. Se vor căsători cei doi?

Articolul continuă după reclamă

După separarea de fosta lui soție, Daniel Onoriu și-a găsit liniștea în brațele Mădălinei, chiar dacă pilotul a mai bifat între timp câteva relații de scurtă durată. În prezent însă, Onoriu pare mai sigur ca niciodată că și-a găsit jumătatea.

„Mădălina e soția mea și femeia pe care am căutat-o toată viața mea, iar acum după multe încercări avute în ultimii 2 ani sunt mai mult decat fericit”, a scris Daniel Onoriu pe contul personal de Instagram, alături de o imagine în care apare în ipostaze tandre alături de noua lui iubită. Cu această ocazie, urmăritorii pilotului au putut să o cunoască pe aceasta.

Citește și: Ce sumă de bani vrea Isabela de la Daniel Onoriu, după ce a intentat divorțul. Pilotul a acuzat-o de șantaj

Daniel Onoriu, primele declarații după ce a fost eliberat din arestul la domiciliu

Daniel Onoriu și-a petrecut opt luni în arest la domiciliu, în urma scandalului generat cu fosta lui soție. Pilotul de raliuri a fost însă eliberat în urmă cu o lună, iar de atunci pare că trăiește o poveste de dragoste ca în adolescență.

Onoriu a declarat atunci că i-a mulțumit divinității că a scăpat de probleme și că este din nou un om liber. „Am fost la biserică, m-am rugat la Dumnezeu. Eu am avut mușchii atrofiați, am stat două luni în comă, am fost 99% mort. N-am înțeles de ce în acest timp judecătorii nu m-au lăsat să ies acasă pe propria mea terasă. Eu am fost un om extrem de bolnav.

Dumnezeu mi-a dat ambiție, chiar dacă am stat închis în apartament, eu chiar și așa mi-am văzut de corpul meu, ma făcut mii de ture prin casă, am tras de fiare până când n-am mai putut”, a declarat Daniel Onoriu, la vremea respectivă.

Vlăduța Lupău a schimbat două ținute spectaculoase la ziua fiului ei. Cum arată artista la un an după naștere... Care este numele real al lui Gheboasă. Puțin știu cum îl cheamă pe artistul care a provocat controverse la Untold...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Torje de la Asia Express i-a împlinit iubitei un vis din copilărie, după întoarcerea din competiție. Ce surpriză i-a făcut
Gabi Torje de la Asia Express i-a împlinit iubitei un vis din copilărie, după întoarcerea din competiție. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Casa unui fost model Playboy, mistuită de flăcări în doar câteva secunde. Ce a provocat incendiul devastator: „Am pierdut totul”
Casa unui fost model Playboy, mistuită de flăcări în doar câteva secunde. Ce a provocat incendiul devastator:...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x