Eveniment important în familia Gabrielei Cristea. Prezentatoarea i-a „rupt turta” mezinei sale. Ce a ales de pe „tava destinului”
Iris, mezina Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda, a împlint 2 ani, motiv de sărbătoare în familie.
Publicat: Luni, 29 Martie 2021, 13:32 | Actualizat: Luni, 29 Martie 2021, 14:19Gabriela Cristea și soțul ei, Tavi Clonda au respectat tradiția „ruperii turtei”, și au organizat o mică petrecere. Printre cei prezenți la eveniment au fost și nașii micuței: Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu. Prezentatoarea Gabriela Cristea a împărtășit cu fanii momentele importante din ziua aniversării lui Iris, precizând că petrecerea a fost organizată cu oameni puțini, care s-au testat în prealabil pentru Covid-19.
Gabriela și Tavi au postat pe rețelele sociale imagini din timpul petrecerii.
„Dragilor, am tot primit întrebări de la voi legate de momentul în care am rupt turta lui Iris. Am avut treaba multă și nu am avut timp să va împărtășim acest monent special. A fost o petrecere mică, mică dar cu oameni speciali. Le mulțumim frumos nașilor pentru clipele superbe trăite împreună dar și celor care au fost lângă noi anul asta cu un gând bun, pentru că altfel nu s-a putut”, a scris Gabriela Cristea pe Instagram.
Ce obiecte a ales micuța Iris de pe „tava destinului”
Un moment important a fost reprezentat de alegerea obiectelor de pe „tava destinului”. Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu au ținut la acesastă tradiție și au așteptat să vadă ce obiecte o atrag pe micuța Iris.
Printre obiectele aflate pe tava ținută de Cristina Șișcanu s-au numărat: o oglindă, o carte, o seringă, un inel cu diamante, un microfon, o perie de păr, bani, cheile de la mașină și un pix.
Potrivit tradiției, nașa a ținut tava în timp ce Iris a ales trei obiecte, despre care se spune că îi vor marca viața.
Primul obiect ales de Iris a fost cartea, al doilea a fost seringa iar al treilea banii.
„S-a adaptat vremurilor. Acum face vaccin”, a spus Tavi Clonda când și-a văzut fiica alegând seringa.
Ulterior a venit și momentul „tăierii turții”, când nașa Cristina Șișcanu i-a urmat numai de bine micuței:
„Să fie sănătoasă, frumoasă, fericită, bogată, să aibă success Irisela noastră”, au fost urările nașei pentru fiica Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda au împreună două fete pe nume Bella Victoria Margot și Thea Iris Selena.
În ziua în care Iris a împlinit 2 ani, Gabriela Cristea a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale:
„Îmi aduc aminte perfect totul...cum te așteptăm nerăbdătoare să te sărut prima dată, să-ți simt mirosul și căldură ta, pe care nu am cum să le uit vreodată. Au trecut 2 ani de atunci iar tu ne-ai luminat fiecare moment. Doamneee, atât de norocoasă sunt eu pentru că mi-ai oferit privilegiul să-ți fiu mama și atât de mândră că îmi zâmbeșți în fiecare zi. Îți doresc să înflorești și să-ti trăiești destinul cu bucuria pe care o oferi. Victoria, mami și tati te iubesc!”, a scris Gabriela Cristea.