Fetița din brațele Regelui a devenit o tânără încântătoare. Cum arată Kira Hagi în cel mai recent rol, cel de Prințesă Cantacuzino
Fostul mare fotbalist, Gică Hagi, se mândrește nespus cu fata lui, Kira, care a ales drumul actoriei și are deja proiecte profesionale importante în portofoliu.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Sambata, 08 Octombrie 2022, 14:14 | Actualizat: Sambata, 08 Octombrie 2022, 14:21Kira Hagi, deși are 26 de ani, și-a împlinit mai multe obiective în cariera ei de actriță. Pe lângă asta, este pasionată și de pictură, motiv pentru care tatăl ei o admiră, în adevăratul sens al cuvântului.
Pe aceeași temăÎn ce rol joacă Kira Hagi. La 26 de ani, și-a cucerit publicul cu talentul ei actoricesc
Regele fotbalului Gică Hagi are doi copii, pe Kira și pe Ianis, și ambii își fac tatăl pe cât se poate de mândru. Fiecare dintre cei doi s-a realizat pe plan profesional. Fiul lui este un fotbalist talentat, care a obținut până acum rezultatele pe care și le-a dorit. Ianis Hagi se află, monentan, într-o pauză de recuperare, după ce s-a accidentat la genunchi, la începutul anului. La rândul său, Kira Hagi este pasionată de actorie, dar și de pictură.
Acum două săptămâni s-au încheiat filmările pentru Enescu - Geniul și Prințesa, o peliculă care vorbește despre viața compozitorului George Enescu. În film, Kira Hagi joacă rolul prințesei Alice Cantacuzino.
Tânăra de 26 de ani este activă pe rețelele sociale, acolo unde ține legătura cu fanii ei. Kira a postat câteva imagini de pe platourile de filmare, unde apare îmbrăcată așa cum obișnuiau să poarte femeile elegante, în timpurile vechi. Fiica lui Gică Hagi are o rochie lungă, cu un voal care îi acoperă umerii, părul în bucle lejere, mărgele și o poșetă mică.
„Tocmai s-au încheiat filmările la @enescufilm, un film despre viața și iubirile compozitorului. După Martha Bibescu, am descoperit și investigat cu această ocazie o (altă) femeie emblematică a perioadei interbelice. Ce vreau să vă spun este că am fost extrem de onorată să o portretizez pe prinţesa Alice Cantacuzino, scriitoare, dramaturg şi sportivă de performanță, dar şi corespondent de război, în al Doilea Război Mondial”, a scris ea în dreptul imaginii.
Kira Hagi, care s-a născut în Barcelona, a absolvit cursurile Academiei de Film de la New York și a debutat ca actriță în anul 2014, în scurtmetrajul „Bucureşti, te iubesc!”. Fiica fostului fotbalist a apărut, încă din 2019, și în filmele românești importante, cum ar fi „Între chin și amin” (experimentul Pitești).
Pe aceeași temăDe ce și-a numit Gică Hagi copiii Kira și Ianis
Gheorghe și Marilena Hagi s-au căsătorit în anul 1995 și au doi copii, o fată și un băiat. Kira are 26 de ani, iar Ianis, 23 de ani. Fiecare dintre ei și-a ales propriul drum în ceea ce privește cariera profesională. Regele fotbalului nu a găsit, întâmplător, nume pentru copiii săi. Dacă numele Ianis vine de la tatăl său, Iancu, numele Kira provine de la mama lui, Kirața, astfel că le-a purtat noroc.
Fiica lui Gheorghe Hagi are încă o pasiune, pe lângă actorie, și anume pictatul: „Pictez de când mă știu! Este mai mult decât un hobby, este o altă formă de a mă exprima și nu aș ști să deosebesc ceea ce simt, fie că sunt în fața camerei, pe scenă sau în fața unei pânze albe. Sentimentul e același!", a scris ea, la un moment dat, pe Instagram.