Antena Căutare

Pepe, prima apariție cu fiul său pe scenă. Momentul emoționant în care artistul stă în fața publicului alături de doi dintre copii

Pepe a avut parte de o apariție emoționantă pe scenă, artistul a stat în fața publicului cu mezinul său în brațe, în timp ce fiica sa, Rosa, cânta melodia „Iubesc”. Imaginile înduioșătoare au fost făcute publice de iubita artistului.

Galerie
Pepe este tatăl a trei copii | Antena 1

Pepe a distribuit imaginile publicate pe Instagram de femeia care i-a dăruit un băiat. În imagini artistul apare ținându-și în brațe mezinul și de mână una dintre fiice. Rosa a cântat melodia pe care a lansat-o alături de tatăl său: „Iubesc”.

În imagini se observă fericirea și mândria lui Pepe, care a zâmbit pe tot parcursul momentului.

Pepe, apariție înduioșătoare cu mezinul său, pe scenă

La evenimentul la care Pepe a urcat pe scenă cu mezinul său, a participat și fiica lui cea mare, Maria, însă aceasta nu a urcat pe scenă.

Articolul continuă după reclamă

La scurt timp după ce a devenit tată de băiat, Pepe a evitat să-l ezpună în public pe micuțul său. Prima imagine cu micuțul Pepe pe care artistul a publicat-o pe rețelele sociale a fost pentru a anunțat una dintre emisiile de Te cunosc de undeva!, unde prezentator este Pepe. Acum, Pepe a fost însoțit de copii și iubită la un spectacol, iar momentul în care acesta a urcat pe scenă ținându-și fiul în brațe nu a rămas neimortalizat.

Pepe este tatăl a trei copii: 2 fete; Rosa și Maria, din căsnicia anterioară cu Raluca Pastramă și mezinul Pepe, din actuala relație cu Yasmin Ody.

Citește și: Raluca Pastramă, fosta soție a lui Pepe, s-a căsătorit în secret. Ce rochie deosebită a purtat brunetă la marele eveniment

Cum a anunțat Pepe că urmează să devină tată

Pepe și Yasmine au preferat să țină vestea că vor deveni părinți cât mai departe de luminile reflectoarelor, însă artistul s-a decis să își anunțe oficial fani în cadrul unui concert restrâns.

Vedeta le-a dezvăluit oamenilor prezenți la eveniment că iubita sa este însărcinată în șapte luni, iar cât de curând vor deveni părinți. De altfel, cântărețul a spus că va avea un băiețel, lucru care îl face și mai fericit.

Citește și: Ce nume inedit a ales Pepe pentru băiețelul lui. Artistul tocmai a făcut anunțul

”Vreau să vă mărturisesc și vouă un secret care ține de mine și de viața mea persoanlă, sunt atât de fericit și trebuie să împart cu oamenii care mă iubesc atât de tare (...) Voi fi tătic și voi avea un băiețel. Mulțumesc, Yasmine, din suflet. Cel mai frumos cadou!”, a mărturisit Pepe în timpul concertului, vizibil emoționat, dar extrem de entuziasmat, conform spynews.ro.

Cine este Yasmine Ody, actuala iubită a lui Pepe și cum s-au cunoscut

Pepe trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața lui și pare mai împăcat ca oricând. Și toate aceste i se datoează și iubitei lui Yasmine Ody, care îi va dărui și primul lui băiețel.

Proaspăta mămică este fotomodel și după ce a urmat cursurile de machiaj la o școală celebră, și-a deschis și propriul salon în Giurgiu, transmite Click!.ro.

Pepe a făcut o postare atunci și a scris un mesaj admirativ la adresa ei, dar relația s-a înfiripat abia anul trecut „Yasmine Ody, ea este îngerul nostru păzitor în ceea ce privește felul în care arătăm în fața camerei, așa că merită din tot sufletul un mare mulțumesc", a scris Pepe pe pagina sa de Facebook.

Florin Pastramă, vizibil ironic, rupe tăcerea după vorbele aruncate în public despre divorț. Brigitte a primit și ea ves... Modalitatea inedită cu care Oana Roman a reușit să slăbească 18 kilograme. Transformarea totală a vedetei...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență care m-a coplești”
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x