Evenimente București 21 februarie 2019
Evenimente București 21 februarie 2019
Publicat: Marti, 19 Februarie 2019, 08:59 | Actualizat: Marti, 19 Februarie 2019, 09:23Evenimente București 21 februarie 2019. Joi, 21 februarie, după 8 ore petrecute la birou, sigur ești în căutare de ceva evenimente după programul de lucru la care să te poți destinde alături de prieteni sau colegi de birou. Iată la ce evenimente din București poți ajunge joia aceasta, 21 februarie.
Taxi la Hard Rock Cafe
Joi, 21 februarie, de la ora 21:30, trupa Taxi te invită să te bucuri de un concert excepțional. Vei asculta live hituri precum “Ești iubibilă”, “Cele două cuvinte” și “Jumătatea mea”. Pe lângă piesele celebre de care te vei bucura, nu uita de prezența încântătoare a lui Dan Teodorescu, gata mereu de un show plin de ironie și umor. Prețul biletelor diferă: bilet VIP – 99 lei, bilet acces general – 65 lei.
Workshop Secretele meseriei de stewardesă
Dacă ești pe punctul de a renunța a actualul job pentru a-ți construi cariera de stewardesă, acest curs este exact ceea ce cauți. Vino joi, 21 februarie, de la ora 18:00, și află răspunsurile la toate întrebările legată de această meserie. Prețul workshop-ului este 80 lei. Trainerul este Sonia, o fostă stewardesă la Etihad Airways, iar locația cursului va fi comunicată doar celor înscriși.
Lucrurile pe care le știu ca fiind adevărate
Restaurant Elisabeta te invită joi, 21 februarie, de la ora 20:00 la un spectacol viu, cu final neașteptat. Piesa de teatru se va transforma într-o lecție de viață. Regizorul este Puiu Șerban, iar din distribuție fac parte Irina Noaptes, Raluca Ghervan, Vlad Linta, Claudian Siman, Adelina Toma și Dorin Enache. Această comedie emoționantă despre iubire și umor te va face să râzi cu poftă. Prețul unui bilet e 35 lei.
Comedia “De ce tocmai tu?”
Joi, The Hub vă invită să vedeți o piesă de teatru de la ora 20:00, cu Andrei Radu și Natalie Ester. Vino să afli dacă povestea despre acest cuplu este una adevărată sau nu. El e pictor, ea e poetă, nu se potrivesc și nu se înghit, dar se iubesc? Prețul unui bilet este 25 lei.
Sursă foto: miscareaderezistenta.ro