Antena Căutare

Cele mai noi episoade ale serialului original „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, lider de audienţă

Cele mai noi episoade ale serialului original semnat Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production, Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, i-au captivat joi seara pe telespectatori, producţia impunându-se ca lider de piaţă, la nivelul mai multor categoriilor de public.

Serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN a fost lider de audiență | Antena 1

Peste 1 milion de telespectatori la nivel naţional au urmărit povestea serialului original de la Antena 1.

Astfel, conform Kantar Media, cele mai noi episoade ale serialului Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, difuzate în intervalul 20.28 – 23.29, s-au impus ca lider de audienţă la nivelul ȋntregii ţări, serialul original semnat de Ruxandra Ion conducând clasamentul audienţelor, cu 5.1 puncte de rating și 14.8% cota de piaţă, urmat de postul secund cu 4.1 puncte de rating şi 11.9% cota de piață.

Serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN a fost lider de audiență cu episodul din 6 noiembrie 2025

Şi la nivelul publicului comercial feminin cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani, serialul de la Antena 1 a fost lider detaşat de piață, cu 5.6 puncte de rating şi 19.6% cota de piaţă, urmat de această dată de postul competitor cu 4.1 puncte de rating și 14.4% cota de piaţă. La nivelul aceluiaşi target, serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN a condus clasamentul audienţelor şi pe segmentul orar 20.28 – 21.31, cu 6.2 puncte de rating şi 19.0% cota de piață, urmată de postul second, competitor, cu 5.6 puncte de rating şi 17.3% cota de piață.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Sezonul 2, Episodul 10, 6 noiembrie 2025. Basty primește un certificat medico-legal al soției lui

Şi pe segmentul orar 21.31 – 23.24, serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN conduce clasamentul audiențelor, la nivelul tuturor categoriilor de public. Astfel, pe segmentul comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, serialul de la Antena 1 a înregistrat 4.3 puncte de rating şi 15.4% cota de piață, fiind urmat de postul secund cu 3.9 puncte de rating şi 14.2% coata de piață. În minutul de aur, la ora 21.48, 1 milion de telespectatori la nivel naţional urmăreau povestea originală Ana – Mi-ai fost scrisă în ADN.

Emoții intense, răsturnări de situație și decizii care nu mai pot fi reparate i-au surprins aseară pe telespectatorii serialului Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN. În acest episod, tensiunile dintre personaje au crescut pe mai multe planuri. Basty (Andrei Aradits) i-a cerut lui Damian (Andi Vasluianu) să îl lase în pace pe Matei Mincu (Adrian Ştefan), însă Damian a fost suspicios și nu a crezut că rugămintea venea din inițiativa lui Basty.

La redacția Anei (Karina Jianu), echipa a descoperit povestea unui copil plecat în America, devenit regizor de succes, iar Ana s-a întrebat dacă acesta își găsise familia biologică. Matei a propus ca ei să încerce să-l ajute. Constance (Carmen Ionescu) și Victoria (Alina Chivulescu) au avut o discuție îngrijorată despre starea Alexiei (Rebecca Nicolescu), care părea schimbată și lipsită de viață, probabil din cauza tratamentului primit. Victoria a fost tulburată de ideea că Damian ar fi putut fi tatăl Alexiei.

O confruntare tensionată a avut loc între George (Richard Bovnoczki), Damian și Basty la noul birou al Victoriei. Cei trei și-au aruncat acuzații, iar Damian a făcut remarci ironice despre relația dintre George și Victoria. Aceasta a mers la Lili (Ioana Flora), panicată că secretul despre posibila paternitate a lui Damian ar fi putut distruge familia ei. Lili a asigurat-o că nu spusese nimănui.

Între timp, Alina (Ana Bodea) a ajuns la spital, iar starea ei s-a agravat — medicii au spus că avea nevoie urgentă de un donator de celule stem, lucru care l-a tulburat profund pe Basty.

În tot acest timp, Ana a avut parte de un nou șoc când i-a surprins pe Damian și Victoria îmbrățișați în biroul ei. Rănită, a refuzat orice explicație.

Episodul s-a încheiat cu o discuție între Ana și Victoria despre cele întâmplate; Ana s-a gândit că poate ar fi mai bine să renunțe la investigațiile sale, în timp ce Basty a primit un certificat medico-legal al soției lui, lăsând finalul deschis și plin de tensiune.

Ce se va ȋntâmpla pe mai departe, telespectatorii vor putea afla urmărind cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă ȋn ADN, difuzate ȋn fiecare joi, de la 20.30, la Antena 1.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Femei 21-54 Urban, Urban all si National

Perioada 6 noiembrie 2025

Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, 6 noiembrie 2025. Alexia are un plan secret! Victoria, confesiune dureroasă pentru George...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ultima difuzare a primei părți a sezonului trei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Ultima difuzare a primei părți a sezonului trei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x