Dacă nu v-aţi pregătit ghetuţele, ar fi cazul să o faceţi. Unii copii sunt mai norocoşi. Ajutoarele moşului au trecut pe la ei mai devreme, încărcate cu dulciuri. Geanina Ilieş şi Daniel Osmanovici au ştiut exact ce îşi doresc cei mici.
Joi, 04.12.2014, 06:5537 de ore de direct, 73 de invitați și donatii estimate la 120.000 de Euro, toate pentru cauza Kassandrei. ”Maraton pentru Kassandra”, un demers inițiat de echipa Observator de ziua Antenei 1, pe 29 noiembrie, în cadrul campaniei ”Vreau să ajut” a Fundației Mereu Aproape, a adus împreună foarte mulți oameni dornici să facă bine. Pregătit fizic, dar și psihic, Daniel Osmanovici a rezistat pariului cu el însuși și a reușit să adune în jurul său oameni care au rezonat cu povestea impresionantă a Kassandrei și care au vrut să facă parte dintr-un demers fără precedent. Sute de mii de români au arătat că România este o inimă mare și și-au unit forțele într-un maraton al donațiilor.
Miercuri, 03.12.2014, 10:59Daniel Osmanovici a stat 37 de ore în direct pentru fetiţa cu 37 de operaţii, în curând vor fi 37 de intervenţii şi pentru că dumneavostră aţi făcut posibil acest lucru prin donaţiile făcute la numărul 8848.
Luni, 01.12.2014, 16:48Daniel Osmanovici a rezistat eroic pentru Kassandra. Maratonul, care a început sâmbătă dimineaţă, s-a terminat aseară cu lacrimi de bucurie. Într-un efort emoţionant, românii au donat peste aşteptări.
Luni, 01.12.2014, 16:46Maratonul pentru Kassandra a ajuns la 37 de ore de emisie continuă. Daniel Osmanovici a stabilit un nou record. A prezentat cel mai lung buletin meteo din lume. Dar mai important - a ajutat un copil.
Duminica, 30.11.2014, 19:09Prezentatorul Antenei 1 este un erou! Atât pentru Kassandra, cât şi pentru noi toţi. 37 de ore a rezistat Daniel pentru a o ajuta pe micuţa lui Iosif Rotariu
Duminica, 30.11.2014, 18:50Daniel Osmanovici este un erou! În ciuda oboselii, rezistă, iar zâmbetul Kassandrei îi dă şi mai multă putere... până la final
Duminica, 30.11.2014, 14:24Tatăl lui Daniel Osmanovici a vrut să fie alături de fiul său și să îl încurajeze în acest maraton
Duminica, 30.11.2014, 13:21De 24 de ore rulează cel mai lung buletin meteo din lume. Colegul nostru, Daniel Osmanovici a trecut cu brio peste proba de foc. Atunci când noi dormeam, Daniel prezenta. Daniel vrea să stea în faţa camerelor 37 de ore, câte una pentru fiecare...
Duminica, 30.11.2014, 06:14Sunt 13 ore! 13 ore de emisie continuă! De 13 ore, rulează cel mai lung buletin meteo din lume. Prezentat de colegul meu, Daniel Osmanovici. La aniversarea Antenei 1, în ziua în care postul nostru împlineşte 21 de ani, Daniel încearcă să...
Sambata, 29.11.2014, 19:09Este o zi foarte importantă şi pentru Kassandra Rotariu, o fetiţă de 9 ani veselă şi isteaţă. Ceea ce este uimitor la acest copil, este puterea lui de luptă. Practic de când s-a născut şi a fost înfiată de familia fostului fotbalist Iosif...
Sambata, 29.11.2014, 13:08Daniel Osmanovici vrea prezintă cel mai lung buletin meteo, în cea mai lungă transmisiune live din România. Cu un scop caritabil. La finalul maratonului, banii strânşi vor ajunge la Kassandra, pentru cea de-a 37 operaţie.
La numai zece ani, Kassandra Rotariu urmează să fie operată pentru a 37-a oară. Florin Lăzău, unul dintre cei mai buni artist criminalişti din lume, i-a surprins zâmbetul într-un portret.
Sambata, 29.11.2014, 08:34Mai sunt 10 ore până începe Maratonul pentru Kassandra. De mâine dimineaţă, Daniel Osmanovici prezintă cel mai lung buletin meteo, în cea mai lungă transmisiune în direct.
Vineri, 28.11.2014, 19:15La nici o zi de la mesajul Observatorului, oameni obişnuiţi şi vedete vor să o ajute pe fetiţa adoptată de Iosif Rotariu, chiar înainte de maratonul media record care va începe sâmbătă. Atunci, Daniel Osmanovici vrea să prezinte cel mai...
Joi, 27.11.2014, 19:17Observator vă cheamă să fiţi martorii unui maraton media record, în acelaşi timp un proiect cu un puternic impact emoţional. Colegul meu Daniel Osmanovici vă provoacă la un reality show îndrazneţ. Vrea să prezinte cel mai lung buletin...
Miercuri, 26.11.2014, 19:07Pe 29 noiembrie Antena 1 împlinește 21 de ani. Indiferent ce au visat să se devină cînd erau mici, vedetele Antenei 1 au vrut mereu mai mult și fiecare pas pe care l-au făcut a fost pentru a deveni din ce în ce mai buni. Click aici pentru imagini cu vedetele Antenei 1 din ultimii 21 de ani.
Joi, 13.11.2014, 15:51Prezentatorul ştirilor Antenei 1 va participa la "Maratonul Bucureşti" pentru a-l ajuta pe George Baltă, un fost rugbist
Marti, 23.09.2014, 11:51Ion Scutariu şi Daniel Osmanovici, prieteni şi colegi buni ai lui Claudiu Roman, dezbat problema depresie DJ-ul, cea care se pare că l-a determinat să recurgă sinucidere.
Vineri, 19.09.2014, 21:19Daniel Osmanovici a mers la Federaţia Română de Baschet şi s-a antrenat alături de campionul european Angel Santana.
Joi, 18.09.2014, 20:14În fiecare sâmbătă şi duminică, Daniel Osmanovici, alături de colega lui de prezentare, Geanina Ilieş, aduce telespectatorilor Antenei 1, în cadrul Observatorului de la ora 6.00, 13.00 şi 16.00, cele mai proaspete ştiri
Miercuri, 17.09.2014, 10:09În fiecare sâmbătă şi duminică, Daniel Osmanovici, alături de colega lui de prezentare, Geanina Ilieş, aduce telespectatorilor Antenei 1, în cadrul Observatorului de la ora 6.00, 13.00 şi 16.00, cele mai proaspete ştiri.
Marti, 16.09.2014, 17:57Prezentatorul Observatorului de week-end, Daniel Osmanovici, a fost unul dintre speakerii celei mai mari conferinţe de parenting din România, Social Media for Parents http://2014.socialmediaforparents.ro/.
Miercuri, 09.07.2014, 16:57Daniel Osmanovici este mândrul tată al unei fetiţe şi se pregăteşte să îi ofere un Crăciun de poveste. Înainte de venirea lui Moş Crăciun, prezentatorul Observatorului şi-a amintit de copilărie, perioadă în care primea cadouri de la Moş Gerilă.
Vineri, 20.12.2013, 13:43Echipa "Observatorului" din week-end s-a fotografiat înainte de "lupta" cu știrile dimineții
Duminica, 15.12.2013, 12:25Dovada faptului că cei doi prezentatori sunt echipa perfectă stă într-un filmuleţ cu cele mai amuzante momente din pauzele de filmare a Observatorului matinal şi de prânz din weekend
Sambata, 14.12.2013, 13:08De peste o lună, Daniel Osmanovici şi Geanina Ilieş vă aduc cele mai noi și interesante informaţii, în fiecare sâmbătă şi duminică.
Joi, 12.12.2013, 16:20Mâine este 1 Decembrie, ziua tuturor românilor şi motiv perfect pentru petrecere. Aşadar, de la ora 11, Geanina Ilieş şi Daniel Osmanovici vă invită să petrecem româneşte.
Sambata, 30.11.2013, 19:43Daniel Osmanovici este pasionat de sport, de meseria de tată, dar găseşte timp şi pentru gesturi în beneficiul celor din jur. Ieri, vedeta Antenei 1 a donat sânge, pentru a doua oară anul acesta.
Joi, 28.11.2013, 10:54Daniel Osmanovici se poate considera cel mai norocos prezentator de ştiri din lume. În fiecare dimineaţă, el este înconjurat de cele mai frumoase femei.
Marti, 26.11.2013, 15:04Prezentatorul Observatorului de weekend a devenit de curând tată, motiv pentru care a dorit să împărtăşească şi celorlalţi această experienţă pe un blog. Recent, aceasta a scris despre bunici şi despre cum îi putem ajuta să ţină pasul cu nepoţii
Marti, 26.11.2013, 12:276. Sase. Mai tineti minte? Este cifra copilariei care spunea gastii de prieteni ca se intimpla ceva. "Sase, vine profa" sau "Sase, te-a vazut". Azi vom zice "6, Daniel si Geanina!". Pentru ca Geanina Ilies i s-a alaturat de curind lui Daniel Osmanovici ca gazda a Observatorului de week end, m-am gandit sa le alatur si raspunsurile la cele 6 intrebari pe care impreuna cu fetele de la PR, echipa Cristinei Severin, ne-am hotarit sa le adresam colegilor nostri cu care zi de zi va intilniti prin intermediul micului ecran.
Joi, 21.11.2013, 14:21Prezentatorii Observatorului, de dimineața, de la Antena 1 fac haz de necaz. După înfrângerea dureroasă a Naționalei, Velntin Butnaru și Daniel Osmanovici și-au spus părerea... în versuri
Miercuri, 20.11.2013, 12:11Arena Naţională e gata pentru un meci istoric şi pentru o calificare pe care o asteptăm de aproape două decenii. Trebuie să ne amintim acum de nopţile pe care le petreceam în stradă dupa victoriile de vis din 94 şi de golurile incredibile ale...
Marti, 19.11.2013, 19:43I-am spus deja "Bun venit!" Geaninei Ilieş la pupitrul ştirilor Observator. De weekendul trecut, colega mea împreună cu Daniel Osmanovici vă aduc cele mai proaspete informaţii în fiecare sâmbătă şi duminică
Vineri, 15.11.2013, 16:53I-am spus deja "Bun venit!" Geaninei Ilieş la pupitrul ştirilor Observator. De weekendul trecut, împreună cu Daniel Osmanovici vă aduc cele mai proaspete informaţii în fiecare sâmbătă şi duminică. Noi însă avem ocazia să-i vedem şi altfel decât dumneavoastră. Am tras cu ochiul la probe şi au fost tare simpatici!
Vineri, 15.11.2013, 16:26În fiecare week-end, Daniel Osmanovici prezintă publicului ANTENEI 1 cele mai noi informaţii, în cadrul ediţiilor Observator de la ora 6.00, 13,00 şi 16.00. Acum, Daniel împarte pupitrul ştirilor cu una dintre cele mai frumoase şi apreciate prezentatoare, Geanina Ilies.
Vineri, 15.11.2013, 14:00Daniel Osmanovici, prezentatorul Observatorului de weekend, a devenit, de curând, tată. Noul rol îl prinde de minune și, dornic să-i ajute și pe alți tătici să se decurce cu bebelușii, a lansat un blog: www.tataincepator.ro.
Marti, 12.11.2013, 20:47De mâine, Observatorul de weekend va fi de două ori mai bun. Geanina Ilieş i se va alătura lui Daniel Osmanovici la pupitrul ştirilor. Vă veţi întâlni cu noul cuplu la Observator matinal dar şi la 13-16 în fiecare sâmbătă şi duminică
Vineri, 08.11.2013, 14:01Cel mai respectabil brand de stiri din România, Observatorul, aduce în casele telespectatorilor de 20 de ani cele mai importante informaţii ale momentului, interviuri în exluvisitate şi campanii care au schimbat destine şi legi nedrepte.
Vineri, 08.11.2013, 11:44Daniel Osmanovici este tata sau, asa cum puncteaza el, un tata incepator. Din luna mai, prezentatorul Observatorului de week-end de la ora 6.00,13.00 si 16.00, scrie pe site-ul personal www.tataincepator.ro despre cum e sa fii tata, despre provocarile vietii de parinte, dar si despre bucuriile si implinirile pe care i le aduce Tea- Erica, fetita lui de doi ani.
Joi, 31.10.2013, 17:26Daniel Osmanovici, prezentatorul Observatoarelor de week-end de la ora 7:00, 13:00 si 16:00, a avut un week-end mai plin decat de obicei. Prezentatorul a fost invitat, in calitate de blogger, la Blogger Open Tenis 2013.
Luni, 14.10.2013, 16:11La startul celei de-a sasea editii a Maratonului International Bucuresti, eveniment ce s-a desfasurat la sfarsitul saptamanii trecute, s-au inscris peste 7.000 de mii de participanti, printre ei aflandu-se si Daniel Osmanovici, gazda jurnalelor de stiri din week-end .
Luni, 07.10.2013, 14:57Echipa de la "Neatza" a mers la Maratonul International Bucuresti si a facut miscare alaturi de participanti, dar nu pe pista de alergare, ci pe trotuar
Luni, 07.10.2013, 12:51In fiecare zi din week-end, telespectatorii ANTENEI 1 s-au obisnuit ca Daniel Osmanovici sa le prezinte cele mai interesante stiri in cadrul emisiunilor informative Observator de la orele 6:00, 13:00 si 16:00.
Vineri, 04.10.2013, 14:41Daniel Osmanovici le ureaza "La multi ani!" echipei de la Neatza.
Un nou program intra, de luni, 5 noiembrie in grila Antenei, de la ora 20:00. Observator special este un format in care o singura tema, de real interes si cu mare impact asupra marelui public, va fi dezbatuta de specialisti in domeniu, dar si comentata de oameni obisnuiti.
Joi, 01.11.2012, 14:11Incepand de saptamana aceasta, Daniel Osmanovici se va reintalni cu telespectatorii Antena 1 de la pupitrul a trei dintre Observatoarele de weekend ale statiei, Observatorul matinal, Observatorul orei 13 si cel al orei 16.
Joi, 10.05.2012, 00:00Fie ca ploua, fie ca ninge, fie ca e soare, se spune ca vremea nu o sa multumeasca niciodata pe toata lumea. Si totusi, exista un moment in an cand cu totii ne dorim acelasi lucru de la vreme: Craciunul. De Craciun visam sa ninga frumos, cu fulgi mari...
Vineri, 23.12.2011, 17:00Dupa cateva zile in care termomometrele au indicat si 16 grade in anumite orase, de maine lucurile se schimba drastic. Iarna va incepe in forta in tara noastra. Ce inseamna acest lucru explica Daniel Osmanovici
Vineri, 16.12.2011, 19:19