Antena Căutare

Articole despre egal

Egal neașteptat după prima probă. Toate echipele intră la duel!

Egal neașteptat după prima probă. Toate echipele intră la duel!

Toate echipele intră la duel! După prima probă din ediția 39, sezonul 8 Chefi la Cuțite, două echipe au adunat același număr de farfurii

Miercuri, 02.12.2020, 18:31
Sondaj: Americanii sunt împărţiţi aproape în mod egal în privinţa achitării lui Donald Trump în procesul din Senat

Sondaj: Americanii sunt împărţiţi aproape în mod egal în privinţa achitării lui Donald Trump în procesul din Senat

Americanii sunt împărţiţi aproape în mod egal, majoritatea în conformitate cu partidul pe care îl susţin, în privinţa achităţii preşedintelui Donald Trump în procesul din Senat, chiar dacă un număr mai mare de respondenţi au spus că probabil preşedintele a făcut ceva greşit, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos publicat joi, transmite Reuters.

Vineri, 07.02.2020, 08:36
Arteta, mulţumit după 1-1 cu Bournemouth: E mai bine decât mă aşteptam

Arteta, mulţumit după 1-1 cu Bournemouth: E mai bine decât mă aşteptam

Spaniolul Mikel Arteta, 37 de ani, a debutat, joi, ca antrenor principal, fiind pentru prima dată în carieră în această postură la meciul terminat la egalitate de echipa lui, Arsena Londra, în deplasare, cu Bournemouth, scor 1-1.

Vineri, 27.12.2019, 10:02
Spania s-a calificat la Euro-2020 după remiza cu Suedia, scor 1-1, obţinută în grupa din care face parte şi România

Spania s-a calificat la Euro-2020 după remiza cu Suedia, scor 1-1, obţinută în grupa din care face parte şi România

Reprezentativa Spaniei s-a calificat, marţi seară, la Campionatul European din 2020, remizând în deplasare cu Suedia, scor 1-1, în etapa a opta a grupei F, din care face parte şi România.

Marti, 15.10.2019, 23:57
Liga Campionilor: PSG a învins Real Madrid cu 3-0; Atletico – Juventus, scor 2-2

Liga Campionilor: PSG a învins Real Madrid cu 3-0; Atletico – Juventus, scor 2-2

Formaţia Paris Saint-Germain a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Real Madrid, într-un meci din prima etapă a grupei A a Ligii Campionilor.

Miercuri, 18.09.2019, 23:59
Aston Villa, remiză cu West Ham United, scor 0-0, în campionatul Angliei

Aston Villa, remiză cu West Ham United, scor 0-0, în campionatul Angliei

Formaţia Aston Villa a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei West Ham United, în etapa a cincea a campionatului Angliei.

Marti, 17.09.2019, 09:17
Argentina, remiză cu Chile, scor 0-0, într-un meci amical

Argentina, remiză cu Chile, scor 0-0, într-un meci amical

Reprezentativa Argentinei, fără Lionel Messi, a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul amical susţinut, joi, în compania echipei statului Chile.

Vineri, 06.09.2019, 10:10
Cosmin Contra: Nu ne-am făcut de ruşine, am fost foarte apropape de un egal

Cosmin Contra: Nu ne-am făcut de ruşine, am fost foarte apropape de un egal

Selecţionerul Cosmin Contra şi-a lăudat jucătorii, chiar dacă România a pierdut cu Spania, spunând că reprezentativa "tricoloră" nu s-a făcut de ruşine şi a fost aproape de un rezultat de egalitate.

Vineri, 06.09.2019, 00:25
Campioana CFR Cluj a început cu remiză sezonul în Liga I, scor 1-1 cu Poli Iaşi

Campioana CFR Cluj a început cu remiză sezonul în Liga I, scor 1-1 cu Poli Iaşi

Formaţia CFR Cluj, campioana en titre, a început ediţia 2019/2020 a Ligii I cu o remiză pe teren propriu, sâmbătă seară, scor 1-1 cu Poli Iaşi.

Sambata, 13.07.2019, 22:50
EURO 2016. România - Elveția, un egal copleșitor

EURO 2016. România - Elveția, un egal copleșitor

Atmosfera de pe Stade de France a cuprins România. Întreaga țară a vibrat o dată cu stadionul la meciul naționalei cu Elveția.

Joi, 16.06.2016, 07:19
Horia Brenciu, spectacol fără egal

Horia Brenciu, spectacol fără egal

E plin de viaţă, mereu energic şi nu ştie sensul cuvântului monotonie.Face spectacol de fiecare dată când urcă pe scenă

Sambata, 25.10.2014, 08:51
Horia Brenciu, spectacol fără egal

Horia Brenciu, spectacol fără egal

A garantat spectacol şi nu a dezamăgit!Horia Brenciu a oferit un concert senzaţional, aseară, pentru fanii săi

Duminica, 30.03.2014, 08:26
Victor Piţurcă vrea măcar un egal cu Argentina

Victor Piţurcă vrea măcar un egal cu Argentina

Au trecut 20 de ani de la singura victorie a naţionalei României în faţa Argentinei, 3-2 la cupa mondială din America. Victor Piţurcă nu promite un nou succes în această seară, dar spune că tricolorii vor juca bine şi vor scoate măcar un...

Miercuri, 05.03.2014, 08:03
Egal plătit cât o victorie! Dinamoviştii vor încasa 3.000 de euro, după 1-1 cu Vaslui

Egal plătit cât o victorie! Dinamoviştii vor încasa 3.000 de euro, după 1-1 cu Vaslui

A venit Moş Crăciun Negoiţă în Ştefan cel Mare. Egalul dinamoviştilor de la Vaslui le va umple conturile cu 3000 de euro

Miercuri, 18.12.2013, 16:12
Egalul de la Vaslui îi va îmbogăţi pe câini cu 3000 de euro de sărbători

Egalul de la Vaslui îi va îmbogăţi pe câini cu 3000 de euro de sărbători

A venit Moş Crăciun Negoiţă în Ştefan cel Mare. Egalul dinamoviştilor de la Vaslui îi va îmbogăţi le va umple conturile cu 3000 de euro. Chiar dacă prima era acordată duoar în cazul unei victorii, Negoiţă a fost mai bun în preajma...

Miercuri, 18.12.2013, 16:10
România U21 - Germania U21 2-2

România U21 - Germania U21 2-2

România este egala Germaniei! La tineret. Naţionala sub 21 de ani a terminat la egalitate, 2 la 2, meciul cu nemţii din preliminariile Europenelor. Bumba şi Benzar au fost marcatorii naţionalei lui Bogdan Stelea.

Miercuri, 20.11.2013, 07:46
România - Grecia 1-1

România - Grecia 1-1

Am sperat şi ne-am rugat degeaba! România a ratat calificarea la Mondialul din Brazilia! Cu 55.000 de fani pe Arena Naţională, tricolorii lui Piţurcă, au reuşit doar un egal, 1 la 1, cu Grecia.

Miercuri, 20.11.2013, 07:39
Dinamo - Ceahlaul 1-1

Dinamo - Ceahlaul 1-1

In direct la Antena 1, Dinamo a facut doar egal, 1 la 1 acasa cu Ceahlaul. Echipa prietenului lui Reghecampf, Miriuta, a ajuns la noua meciuri consecutive fara infrangere in campionat.

Luni, 07.10.2013, 07:45
Kuban Krasnodar - Rostov 2-2

Kuban Krasnodar - Rostov 2-2

Dorinel Munteanu are ghinion in Rusia. In direct la GspTV, Kuban nu a facut decit un egal acasa, 2-2 cu Rostov. Echipa lui Dorinel nu a inregistrat decit o singura victorie in ultimele 7 partide.

Luni, 07.10.2013, 07:30
Derby-ul de Liga a II-a al Olteniei s-a terminat 0-0

Derby-ul de Liga a II-a al Olteniei s-a terminat 0-0

10 000 de suporteri au incurajat-o la Severin pe Craiova lui Mititelu, pe stadionul pe care patronul l-a numit exact ca pe stadionul din Craiova: "Ion Oblemenco"!

Duminica, 15.09.2013, 08:31
Dinamo Moscova - Zenit 1-1

Dinamo Moscova - Zenit 1-1

Dan Petrescu are probleme in Rusia! A facut doar egal, acasa, cu Zenit, si Dinamo Moscova are doar 9 puncte, din 6 meciuri. Echipa lui Petrescu a fost egalata, in ultimul minut.

Duminica, 25.08.2013, 09:33
Levadiei Tallinn - Pandurii 0-0

Levadiei Tallinn - Pandurii 0-0

Vicecampionii Romaniei, Pandurii Tgargu Jiu, au debutat cu dreptul in cupele europene. Au remizat 0-0 pe terenul Levadiei Tallinn, din Estonia.

Miercuri, 17.07.2013, 07:55
Finul Reghecampf si nasul Contra au dat-o la pace

Finul Reghecampf si nasul Contra au dat-o la pace

Fotbalul romanesc este o afacere de familie! Finul Reghecampf si nasul Contra si-au impartit punctele in Steaua - Petrolul 2-2.

Marti, 23.04.2013, 16:15
TSKA - Spartak 2 - 2

TSKA - Spartak 2 - 2

Razboiul Moscovei s-a terminat fara capitulare in direct la GSP TV. TSKA - Spartak a fost 2 la 2 dupa un meci de infarct. Steaua Rusiei a fost condusa cu 2 la 0, dar a egalat din penalty in ultimul minut de prelungiri.

Luni, 22.04.2013, 07:44
Romania - SUA 1-1

Romania - SUA 1-1

Nationala sub 18 ani a Romaniei a facut egal cu selectionata Statelor Unite ale Americii in primul dintre cele doua meciuri amicale stabilite intre cele doua tari.

Sambata, 23.03.2013, 08:15
Adversara Vasluiui din Liga Campionilor a remizat 0 la 0 cu Dinamo Tbilisi din Georgia

Adversara Vasluiui din Liga Campionilor a remizat 0 la 0 cu Dinamo Tbilisi din Georgia

Fenerbahce nu e de speriat. Turcii au probleme si pe teren nu doar in afara lui. Adversara Vasluiui din Liga Campionilor a remizat 0 la 0 cu Dinamo Tbilisi din Georgia. UEFA a anuntat ca ia in calcul excluderea lui Fener din Liga Campionilor, dar...

Miercuri, 25.07.2012, 13:52
FOTO! Rapid si Steaua au remizat, scor 1-1, in Giulesti

FOTO! Rapid si Steaua au remizat, scor 1-1, in Giulesti

Rapid si Steaua au dat-o la pace in derby, spre bucuria CFR-ului, care ramane la 3 puncte de locul doi. Rapid e pe pozitia a doua in clasament, iar Steaua a ramas pe 5, la 5 puncte de lider, dupa 1-1 in Giulesti.

Luni, 30.04.2012, 00:00
Barcelona - Real Madrid 1-2/ Galacticii, aproape campioni

Barcelona - Real Madrid 1-2/ Galacticii, aproape campioni

Real Madrid este tot mai aproape de titlu dupa victoria din El Clasico, impotriva lui FC Barcelona, scor 2-1, chiar pe Camp Nou. Golurile madrilenilor au fost inscrise de Khedira '17 si Cristiano Ronaldo '73. Pentru FC Barcelona a inscris Alexis, in minutul 70.

Sambata, 21.04.2012, 00:00
Mircea Rednic a debutat cu un egal

Mircea Rednic a debutat cu un egal

Mircea Rednic a debutat, cu un egal la Astra! In direct la GSPTV, echipa lui Rednic, a scos doar un 0 la 0, la Medias, cu Gaz Metan. Silviu Lung junior, a fost salvatorul lui Rednic. A intervenit decisiv, la ocazia lui Frasinescu, din prima repriza, si...

Duminica, 01.04.2012, 20:08
Pandurii - Dinamo 2-2

Pandurii - Dinamo 2-2

Dinamo revine pe primul loc, in Romania! Cainii s-au chinuit, cu Pandurii, la Targu-Jiu. Au scos doar un egal, 2 la 2. Asta, desi au jucat, cu un om in plus, aproape jumatate de ora. Danciugol si Sageata Niculae, au marcat dupa ce Viera, deschisese...

Duminica, 11.03.2012, 09:46
Romania - Uruguay 1 - 1

Romania - Uruguay 1 - 1

Romania a terminat la egalitate cu Uruguay, 1 la 1, in direct la Antena 1 si GSP TV. Sud-americanii au marcat primii, prin Cavani, in minutul 2. Motanul Bogdan Stancu a egalat, dupa pauza, pentru tricolori. In tribune, 15 mii de fani au facut...

Joi, 01.03.2012, 07:48
FOTO REPORTAJ! Romania - Uruguay, 1-1: Amical pretios pentru tricolori

FOTO REPORTAJ! Romania - Uruguay, 1-1: Amical pretios pentru tricolori

Vizita Uruguay-ului a fost pentru tricolori un amical de basm, precum ninsoarea din ultimele minute, oaspetii creeand feerie de la mijloc in sus prin tridentul ofensiv Cavani-Suarez-Forlan.

Miercuri, 29.02.2012, 00:00
Dinamo a scos, doar un egal, 1 la 1, cu a doua clasata in Austria

Dinamo a scos, doar un egal, 1 la 1, cu a doua clasata in Austria

Dinamo a scos, doar un egal, 1 la 1, cu a doua clasata in Austria, es fau Raid! Austriecii au marcat primii, in al doilea amical al lui Dinamo. Beichler a reluat cu capul, in plasa portii lui Naumovski. Dinamo a egalat, tot cu capul. Tucudean a...

Sambata, 28.01.2012, 20:03
INCREDIBIL! Doar egal cu Japonia la CM de handbal

INCREDIBIL! Doar egal cu Japonia la CM de handbal

Cu un ultim minut si jumatate de cosmar, "nationala" feminina s-a vazut egalata de Japonia, una dintre codasele grupei C Azi e pauza, insa maine "tricolorele" au o infruntare dura cu reprezentativa gazda, Brazilia.

Miercuri, 07.12.2011, 00:00
Dinamo II - Gloria Buzau 1-1

Dinamo II - Gloria Buzau 1-1

Stadionul cainilor mari, e cu ghinion, pentru cei mici. Dinamo II, n-a reusit sa bata, pe Gloria Buzau, care a condus, la Bucuresti. Dinamo II - Gloria Buzau, s-a terminat 1-1

Duminica, 13.11.2011, 09:37
Chindia - Alba Iulia 0-0

Chindia - Alba Iulia 0-0

Faze de cascadorii rasului, in liga a doua, la Targoviste. Echipa lui Gica Popescu, a facut egal, 0-0, cu Unirea Alba Iulia. Chindia e pe sase, in Liga a doua.

Duminica, 30.10.2011, 09:18
Albania - Romania 1-1

Albania - Romania 1-1

Romania s-a facut de ras si in Albania. A scos un egal chinuit, cu doar 12 minute inainte de final. Salihi a marcat primul pentru albanezi, in minutul 26, din pasa dinamovistului Bakaj. Luchin a egalat pentru Nationala lui Piturca si a evitat o...

Miercuri, 12.10.2011, 08:15
Chindia - FC Arges 2-2

Chindia - FC Arges 2-2

FC Arges se bate cu Timisoara si Gloria Bistrita sa revina in Liga Intai. Cele trei ocupa podiumul Seriei a doua din liga secunda. Argesul a facut egal, 2-2, la Targoviste, cu Chindia, echipa lui Gica Popescu.

Duminica, 04.09.2011, 20:15
Steaua - FC Stefanesti 0-0

Steaua - FC Stefanesti 0-0

Steaua nu a fost mai breaza decat nationala! A facut 0-0 cu FC Stefanesti care anul trecut juca in divizia D. Dupa egalul cu stelistii echipa de fotbal a devenit mandria comunei Stefanesti!

Joi, 11.08.2011, 19:59
Dinamo termina la egalitate cu Varazdin, dupa ce a condus cu 2-0 in minutul 15

Dinamo termina la egalitate cu Varazdin, dupa ce a condus cu 2-0 in minutul 15

Calificarea in playoff-ul Europa League a devenit un obiectiv dificil pentru Dinamo, dupa alb-rosii nu au reusit decat o remiza pe teren propriu, scor 2-2, impotriva lui NK Varazdin. „Cainii” au condus cu 2-0 dupa un sfert de ora de joc, dar si-au pierdut avantajul pe finalul primei reprize, cand oaspetii au marcat de doua ori in numai trei minute. In partea secunda, Danciulescu a irosit un penalty obtinut de Torje.

Joi, 28.07.2011, 00:00
Sportul si Ceahlaul au terminat la egalitate in primul meci din etapa a doua

Sportul si Ceahlaul au terminat la egalitate in primul meci din etapa a doua

Sportul Studentesc si Ceahlaul Piatra Neamt au incheiat la egalitate, scor 1-1, in primul meci din cea de-a doua etapa a Ligii I.

Joi, 28.07.2011, 00:00
Brandan a chefuit pana la 5 dimineata dupa egalul Stelei de la Sibiu

Brandan a chefuit pana la 5 dimineata dupa egalul Stelei de la Sibiu

Semiesecul de pe stadionul Sub Arini nu l-a indispus prea mult pe mijlocasul argentinian, care si-a petrecut noaptea de sambata intr-un restaurant din Capitala.

Luni, 25.07.2011, 00:00
Brazilia s-a facut de ras

Brazilia s-a facut de ras

Brazilia s-a facut de ras, 0 la 0 cu Venezuela in meciul de debut la Copa America. Plictisit de brazilieni un ciine a intrat pe teren in timpul partidei sa vada ceva fotbal.

Luni, 04.07.2011, 20:20
Romania - South African Kings 23-27

Romania - South African Kings 23-27

Romania joaca rugby de calitate! Chiar daca au pierdut in fata regilor sud africani, stejarii au luptat de la egal la egal cu o echipa dintr-o tara in care sportul cu balonul oval este o religie. A fost 27-23 pentru oaspeti. Romanii au ratat sansa...

Joi, 16.06.2011, 16:31
Vaslui - Timisoara 1-1

Vaslui - Timisoara 1-1

Timisoara a dat toate golurile cu Vaslui, dar nu a facut decat un egal in Moldova, care a urcat Otelul pe primul loc, in locul banatenilor. Alexa a bucurat toata Moldova in minutul 65, cand si-a invins propriul portar, pe Taborda. Dorin Goga a impartit...

Vineri, 06.05.2011, 14:12
Gloria Bistrita - Gaz Metan 0-0

Gloria Bistrita - Gaz Metan 0-0

Gloria Bistrita si Gaz Metan Medias s-au intrecut in ratari in direct la GSPTV, iar meciul s-a terminat 0 - 0. Bistritenii Keita si Tudose si mediesanul Eric au fost campionii. Cu un sfert de ora inainte de final, Szukala de la Gloria a fost eliminat....

Joi, 05.05.2011, 20:16
Timisoara - FCM Targu Mures 0-0

Timisoara - FCM Targu Mures 0-0

Timisoara este noul lider al Ligii Intai! Cel putin pana maine, cand Otelul joaca la Bistrita!! Balauru i-a speriat rau de tot pe banateni! Zicu a ratat penalty in prelungiri!

Sambata, 23.04.2011, 20:08
Astra - Rapid 0-0

Astra - Rapid 0-0

Ramasi fara capitanul Juliano Spadacio rapidistii nu au reusit decat o remiza 0 la 0 cu Astra. Este al treilea rezultat de egalitate al giulestenilor in ultimele 4 meciuri de campionat.

Sambata, 23.04.2011, 08:56
Rapid - Victoriei Branesti 0-0

Rapid - Victoriei Branesti 0-0

Rapid ramane pe 6 in Liga 1, dupa al doilea 0-0 consecutiv. Chiar si cu renegatul Lazar revenit pe teren, giulestenii nu au putut sa-i dea gol Victoriei Branesti, intr-un meci transmis de GSPTV.

Joi, 14.04.2011, 20:06
Victoria Branesti - Rapid 0-0/ Giulestenii au coboarat pe locul 6

Victoria Branesti - Rapid 0-0/ Giulestenii au coboarat pe locul 6

Victoria Branesti si Rapid au incheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputata la Chaijna in etapa a 26-a din Liga I.

Joi, 14.04.2011, 00:00

Ultimele știri

x