Apele sunt agitate și în tabăra băieților. Imaginile în care apar iubitele lor au un efect catastrofal și dezvăluirile necontrolate apar de unde nu te aștepți.
La vederea filmuleţelor cu declaraţiile iubitei sale, Iulian a făcut dezvăluiri incredibile despre Mari! Acesta susţine că a salvat-o dintr-un anturaj periculos, iar fostul ei iubit trimitea femei "la produs"
Ceremonia continuă. După ce am aflat exact cine este Răzvan, a venit momentul să vadă cele mai recente imagini cu Cati, rezultatul ”testului” de fidelitate pus la cale chiar de el.
În cadrul ceremoniei, s-a discutat și despre picarea în ispită a lui Mari. După ce a văzut imaginile, Iulian a încercat să afișeze nepăsare. Tras de limbă, a recunoscut, că sentimentul ce îl domina era furia.
Încă două brățări, simbolurile cuplurilor, vor fi tăiate în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”Insula Iubirii”.
Nervi pe insula băieților. Iulian este la cuțite cu ispita cu care și-a petrecut timpul. ”Din acest moment nu mai accept nimic!”, a spus ispita.
Iulian susține că îi pare rău că a venit în emisiune să afle ce fel de femeie este Mari, femeia pe care a iubit-o foarte mult.
Credea că ea este totul, însă după doar câteva zile, Mari, cea care îi era iubită, se arunca deja în brațele altui bărbat. Dezamăgirea lui Iulian a fost vizibilă încă de la început, iar odată cu ea, au ieșit la iveală probleme grave în relația lor.
Iulian, plin de nervi după ce vede imaginile cu Mari și Cristi. Concurentul susține în fața colegilor de pe insulă că nu îl interesează fosta lui iubită, dar veștile au impact puternic asupra lui.
Iulian și Irina au parte de o întâlnire privată. Tinerii nu fac risipă de cuvinte. Date-ul are loc la un parc de aventură
Iulian a supărat-o pe Irina, ispita de care se simte atras, cu indiferența lui. Astfel, tânărul decide să o împace, petrecându-și noaptea în camera ei.
Iulian Iancu s-a prezentat singur la Spitalul Floreasca pentru că avea dureri puternice în piept. Deputatul PSD ar fi trebuit să participe la discuţiile pe legea privind exploatarea gazelor din Marea Neagră. PSD şi ALDE nu au reuşit să ajungă...
Vineri, 05.10.2018, 19:26Insula iubirii. Episodul 8. „Insula Iubirii” întâmpină în cel episodul cu numărul opt numeroase surprize. Ies la iveală situații neprevăzute, căci vorba aceea că inimii nu-i poți comanda se aplică cel mai bine. Ispita Irina este pe punctul de a se îndrăgosti de Iulian, deși venise cu un scop precis în Thailanda: acela de a ispiti. Atât!
Cu ajutorul unei banane, ispita Nicoleta îi face o demonstrație lui Ionuț. ”Crede-mă, duc mai mult de atât”, i-a transmis ispita de la Insula Iubirii unui concurent.
Iulian a luat o decizie neașteptată. Acesta a renunțăt la orice posibilă relație cu ispita Irina. ”Are 20 de ani. Ce să știe ea!?”, a spus concurentul de la Insula Iubirii.
Indoielile, orgoliul rănit, dar și presiunea ispitei par să-l facă pe Iulian să se schimbe de la o zi la alta. Deși a mărturisit în repetate rânduri că a pus punct relației cu Marinela, Iulian renunță cu greu la brățara de cuplu.
Iulian renuntă oficial la iubita lui! Acesta și-a tăiat brățara care reprezintă legătura dintre el și Marinela. ”Nu vreau să o păstrez!”, a spus concurentul de la Insula Iubirii.
Ispita Irina se simte păcălită de Iulian. ”Dacă m-a folosit pe mine ca să se răzbune pe iubita lui, scoate din mine toată Moldova. Și Galați și Brăila și Iași și tot!”, a spus aceasta.
Iulian și ispita Irina au noroc. Cei doi au câștigat o ședință foto, iar cu acest prilej au trăit o nouă experiență unică.
Iulian și ispita Irina au noroc. Cei doi au câștigat o ședință foto, iar cu acest prilej au trăit o nouă experiență unică.
După doar un sărut, Iulian îi face toate poftele ispitei Irina. ”- Este așa de relaxant! - Vrei mai încet? - Nu, tare!”, a fost dialogul dintre cei doi, în timp ce victima îi masa picioarele ispitei.
"Din ce am văzut până acum, suntem pe aceeași lungime de undă. Nu cred că delirez", spune Iulian. După primul sărut, în timpul sedinței foto, Iulian a prins curaj, astfel că încă un moment de tandrețe se ivește, semn că cei doi nu sunt departe de a forma un cuplu real.
Pentru Marinela şedinţa foto pe care echipa o pune la dispoziţie este pretextul perfect pentru a-şi asigura viitorul pe insulă! Concurenta se pare că l-a şters definitiv pe Iulian din viitorul ei!
Câteva nopţi petrecute în compania ispitelor au dus la prima despărţire de pe "Insula Iubirii". Cuplul Marinela și Iulian este primul care s-a despărțit.
După o noapte albă cauzată de noi detalii aflate de pe insula băieților, zorii zilei aduc și o decizie categorică la Minitel, acolo unde prima brățară tăiată marchează și finalul unei relații. ”O secundă nu mă așteptam la asta”,...
Iulian este hotărât să o dea uitării pe Mari, după ce a văzut cum "suferea" în urma separării. Jocul început cu ispita Irina continuă, gesturile lor evoluând, ajungând la primul sărut.
Pe parcursul serii, ispita Irina a reuşit ceea ce pareă imposibil cu doar câteva ore înainte: sa îl dezarmeze şi chiar să ajungă sa îi facă şi câteva complimente!
Iulian, dezamăgit că iubita lui a picat în ispită, a pus ochii pe Irina.
Ne-am întors pe "Insula Iubirii", locul în care fidelitatea este cea mai de preţ calitate. Ediţia din această seară debutează cu Iulian, iubitul lui Mari, cel mai timid dintre băieţi. Ispitele au avut de muncă cu el. Una singură a reuşit să îi intre sub piele.
Pe parcursul serii, ispita Irina a reutit chiar ceea ce parea imposibil cu doar câteva ore înainte: sa îl dezarmeze ti chiar sa ajunga sa îi faca ti câteva complimente!
Lui Iulian i-a fost foarte clar ce are de făcut înca de la primele minute de la ajungerea pe tarâm thailandez. Doar de 20 de minute de distracție a avut parte, asta pâna la apariția ispitelor. Si de la acest moment totul a devenit pentru Iulian o...
Va avea Mirela tăria să analizeze lucid adevărul despre partener sau își va găsi ca refugiu negarea care i-a adus în trecut atâta suferință?
Un date de 72 de ore i-a oferit ocazia Nicoletei să îi afle punctul slab lui Ionuț , iubitul Mirelei, cel care ini ț ial a afi ș at o atitudine arogant ă fa ț ă de ispită. Aceasta nu a renun ț at î ns ă s ă...
Protagonistul primului sărut de pe ”Insula Iubirii” din acest sezon i-a lăsat pe toți cu gura căscată. Cuprins de suferință și trădat după doar câteva zile de la sosirea în Thailanda, Iulian, cel care și-a văzut iubita în brațele altui bărbat, s-a lăsat dus de val și a sărutat o ispită.
Iulian a avut parte de primul Bonfire de pe „Insula Iubirii”. La final, acesta a plecat dezamăgit pentru că iubita lui, Marinela, a picat în ispită: „Are un caracter slab”.
Așa cum George a intuit încă de la început, Marinela îl dă ușor, ușor uitării pe Iulian și are din ce în ce mai multe momente intime cu ispita, atât în mare cât și în piscină.
Marinela a fost cuprinsă de dorul lui Iulian și s-a retras de la petrecere, însă lacrimile și presupusa suferință a sa a fost imediat "mirosită" de ispita George.
Marinela a fost cuprinsă de dorul lui Iulian și s-a retras de la petrecere. Ispita George a observat că ceva nu este in regulă cu tristețea ei:: „Plangea cu lacrimi false”.
Iulian vede primele imagini cu Marinela în brațele ispitei George. Care va fi reacția acetuia când va vedea ca iubita lui pică în ispită.
Marinela îl dă ușor, ușor uitării pe Iulian și are din ce în ce mai multe momente intime cu George, atât în mare cât și în piscină.
Marinela a fost cuprinsă de dorul lui Iulian și s-a retras de la petrecere. Ispita George a observat că ceva nu este in regulă cu tristețea ei:: „Plangea cu lacrimi false”.
Cele două cupluri formate din Hannelore și Bogdan, Marinela și Iulian, stau față în față cu cele mai de temut ispite feminine ale insulei. Iată ce reacții au avut concurenții.
Cele două cupluri formate din Hannelore și Bogdan, Marinela și Iulian, stau față în față cu cele mai de temut ispite masculine ale insulei. Iată ce reacții au avut concurenții.
Cel de-al patrulea cuplu ce-și va testa dragostea în Thailanda este și cel mai tânăr. Marinela și Iulian Chiru sunt dornici să dea testul suprem, așa că pășesc încrezători în acest show.
Iulian vrea să-și întâlnească sufletul pereche! Bărbatul a pus ochii pe Mioara, concurentă la "Te iubesc de nu te vezi".
Vineri, 03.08.2018, 20:33Iuliana și specialiștii vorbesc despre un subiect delicat. Tânăra și-a asumat o relație cu un bărbat care avea copii din două căsnicii eșuate.
Iuliana și specialiștii vorbesc despre un subiect delicat. Tânăra și-a asumat o relație cu un bărbat care avea copii din două căsnicii eșuate.
După o căsnicie de opt ani, Iulian, 36 de ani, își dorește o relație stabiliă cu viitoarea femeie.
În fața celor trei chefi ajung niște delicatese, ascunse sub cloșuri. Sunt preparate de Iulian Gheorghe, din Ploiești, măcelar de profesie și tăticul cool a două fete superbe.
De Paşte, petrecăreţii s-au adunat în platoul de la Neatza. Iulian de la Ciocănești i-a făcut o dedicație fără număr lui Gianluca Vacchi, cel mai excentric milionar al planetei.