Proaspăt logodită, Roxana Nemeș a povestit cum a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, într-o zi cu p însemnătate mare pentru ea.
Denis Tudor face parte din echipa care va realiza aceste tuneluri vidate prin care oamenii vor putea circula mult mai rapid.
Doctor Carmen Truțescu, medic specialist psihiatrie pediatrică, a explicat la ”Neatza cu Răzvan și Dani” ce sunt ticurile și care dintre ele ar trebui tratate.
Prezentă la Neatza cu Răzvan și Dani, Roxana Nemeș și-a arătat inelul de logodnă. ”A fost un moment tare frumos”, a spus vedeta.
La învățământul profesional dual elevii beneficiază de formare teoretică și practică de la școală și companie, timp de trei ani, în baza unui contract de pregătire practică.
Diana Stejereanu, instructorul fitness de la Neatza cu Răzvan și Dani, alături de câteva prietene, a prezentat un antrenament inedit pentru coapse.
Roxana Nemeș cântă la Neatza cu Răzvan și Dani melodia ”Bine cu tine”.
Robert Pogăcean, antrenor de hochei, a explicat la Neatza cu Răzvan și Dani în ce constă antrenamentul de hochei pe gheață pentru copii
Vlăduţ, bucătarul de la Neatza cu Răzvan şi Dani, a pregătit o gustare rece pe bază de fructe, cașcaval și salam, dar şi alte ingrediente delicioase, pe care a denumit-o "Trenulețul iubirii".
Oferta pentru îndrăgostiți ”Jumătate voi, jumătate noi!” constă în 50% reducere la cumpărarea a două bilete de tren pentru zilele de 14 și 24 februarie.
Diana Stejereanu, instructorul fitness de la Neatza cu Răzvan și Dani, alături de câteva prietene, a prezentat un antrenament inedit pentru coapse.
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News" cum parchează profesioniștii mașina și o fetiță talentată.
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News" papagalul care își face selfie, pisica bătăușă și pasărea care imită alarma de mașină
Neatza cu Răzvan și Dani s-a mutat în această săptămână la Promenada Mall! „Ne găsiți la ultimul etaj. Vom oferi foarte multe premii”, a spus Dani Oțil.
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News" pe primarul și bețivii satului, dar și un clip cu maneaua dedicată Planetei.
Meteorologii anunță vreme mai rece față de zilele trecute, dar mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă. Vom avea parte de înnorări, vreme mohorâtă, ploaie și ninsoare.
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News" prietenia dintre vecini, informarea de la avizier și cățelul jucăuș.
Vlăduţ, bucătarul de la Neatza cu Răzvan şi Dani, a pregătit un preparat care conține fructe, cașcaval și salam, dar şi alte ingrediente delicioase, denumit "Trenulețul iubirii".
Berbec. Ești mai șarmant ca niciodată, însă este recomandat să nu te pripești și să te gândești foarte bine cui îi faci avansuri.
Neatza cu Răzvan și Dani s-a mutat în această săptămână la Promenada Mall! ”Ne găsiți la ultimul etaj. Vom oferi foarte multe premii”, a spus Dani Oțil.
Adrian Maniutiu, jurnalist și consultant economic, a prezentat la Neatza cu Răzvan și Dani câteva ponturi în negociere care te vor ajuta să obții cel mai bun preț.
Specialiștii în boli infecțioase au explicat la Neatza cu Răzvan și Dani ce este scarlatina și cum se tratează corect.
Despre dargoste, romantism, muzică și un nou concert. Invitat la Neatza cu Răzvan și Dani, Cezar Ouatu a dezvăluit un detaliu pe care nu mulți îl cunosc. Ce îl leagă pe artist de Tzancă Uraganu?
Începând de miercuri, 12 februarie, cei mai veseli matinali de la Antena 1 vor transmite live timp de trei zile dintr-un mall din București. Așa se face că pe 12, 13 și 14 februarie, echipa Neatza cu Răzvan și Dani va fi gata să dea deșteptarea telespectatorilor în stilul lor inconfundabil, prelungind aniversarea de 12 ani de existență a show-ului și sărbătorind Ziua Îndrăgostiților cu un maraton de surprize, invitați speciali, reprezentații de muzică și dans în aer liber și momente memorabile.
Invitată la Neatza cu Răzvan și Dani, Niculina Stoican cântă piesa Dorule, de unde vii?
El ultimo Vuelo del Condor - Ultimul zbor al condorului este un ultim omagiu adus de doi mari alpiniști români, Vlad Căpușan și Teofil Vlad, adus regretatului Zsolt Torok.
Muncești prea mult și nu ai timp să te pregătești pentru ziua cea mare? Fă-ți programare la un tratament last minute pentru a arăta perfect de Valentine's Day.
Cezar Ouatu alături de Zaza Band prezintă, în premieră națională, cel mai romantic concert-spectacol pop-opera-jazz organizat în România pe 4 și 10 martie.
Previziuni cumplite pentru 2020. Specialiștii vorbesc despre o energie negativă ce va influența întreaga lume. Primul „simptom”, epidemia coronavirusul, și-a făcut deja apariția.
Marti, 11.02.2020, 11:28
Invitat la Neatza cu Răzvan și Dani, Cezar Ouatu cântă piesa Caruso.
Copilului tău îi este greu să se despartă de tine atunci când îl duci la grădiniță? Specialiștii dau câteva sfaturi pentru părinții care întâmpină astfel de probleme.
Pâinea cu maia are un indice glicemic mai scăzut decât pâinea făcută cu drojdie. Minerale precum fierul, zincul și magneziul din cerealele integrale sunt mai ușor asimilate atunci când pâinea este făcută cu maia.
Astăzi se împlinesc 16 ani de la implementarea în România a numărului unic de urgență 112. „Doar puțin peste jumătate dintre apelurile primite sunt urgențe reale”, a dezvăluit Cătălin Chirca, purtător de cuvânt Serviciul de Telecomunicații Speciale
Crescătorii de pisici recomandă să nu diagnosticăm pisicile pe rețelele de socializare sau după informații strânse de pe internet.
Vrei să dai câteva kilograme jos de abdomen? Atunci trebuie să stii care sunt cele cinci alimente care ajută să slăbești, dar și cele care îngrașă.
Julie Mayaya ”o aduce” pe Tina Turner în România, într-un proiect de suflet, ”Proud Mary – A Spectacular Tina Turner Tribute Show”.
Invitați la Neatza cu Răzvan și Dani, Haiducii lui 7 cai cântă piesa Zi Mărie Mărioară.
Vrei să ai o viață armonioasă din toate punctele de vedere? Specialiștii în horoscopul chinezesc îți spun cum să atingi echilibrul în 2020.
Un antrenament prea sexy pentru primele ore ale zilei! Diana Stejereanu și Ramona Olaru au încins atmosfera în platou cu câteva mișcări...spectaculoase!
Specialiștii în boli infecțioase au explicat la Neatza cu Răzvan și Dani ce este scarlatina și cum se tratează corect.
Adrian Maniutiu, jurnalist și consultant economic, a prezentat la Neatza cu Răzvan și Dani câteva ponturi în negociere care te vor ajuta să obții cel mai bun preț.
Astăzi se împlinesc 16 ani de la implementarea în România a numărului unic de urgență 112. ”Doar puțin peste jumătate dintre apelurile primite sunt urgențe reale”, a dezvăluit Cătălin Chirca, purtător de cuvânt Serviciul de...
Marian Iurchevici, campion național de K1 și fost halterofil în lotul național al României, a explicat la Neatza cu Răzvan și Dani care sunt diferențele dintre un antrenament normal și un antrenament multifuncțional.
Julie Mayaya ”o aduce” pe Tina Turner în România, într-un proiect de suflet, ”Proud Mary – A Spectacular Tina Turner Tribute Show”.
Julie Mayaya cântă live la Neatza cu Răzvan și Dani melodia ”River Deep Mountain High”.
Sorin Stănică, directorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, a explicat Neatza cu Răzvan și Dani riscurile la care se expun copiii care stau nesupraveghiați pe internet.
Berbec. Experiența ți-a demonstrat deja că nu este o idee bună să grăbești lucrurile. Vei depăși obstacolele care îți ies în cale, însă ai nevoie de răbdare.
Răzvan și Dani au anunțat că la acest final de săptămână emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani se mută la Promenada Mall!
Diana Stejereanu, instructorul fitness de la Neatza cu Răzvan și Dani, alături de Ramona Olaru, a prezentat un antrenament inedit pentru coapse cu ajutorul cărților de citit!
Vlăduţ, bucătarul de la Neatza cu Răzvan şi Dani, a pregătit un preparat care conține miez de nuncă, carne, brânză, dar şi alte ingrediente delicioase, denumit "Salată de iarnă cu roast beef".