O comisie de anchetă a descoperit că un accident de elicopter, soldat cu trei victime, care a avut loc în luna octombrie în Noua Zeelandă, a fost provocat de o pereche de pantaloni care a căzut din cabina elicopterului şi s-a înfăşurat în jurul rotorului amplasat în coada fuselajului elicopterului, informează AFP.
Joi, 20.12.2018, 11:47De când a intrat în familia regală britanică, Meghan Markle, devenită Ducesă de Sussex, este obligată să respecte multe reguli. Dacă de la unele dintre ele se mai poate abate, de la aceasta nu e posibil, deoarece însăși Regina Angliei nu a respectat-o într-un moment sensibil pentru familia regală.
Vineri, 12.10.2018, 08:41Nu vă puteți închipui cât poate cheltui George când vine vorba de haine! Artistul a ajuns să dea pe un obiect vestimentar cât câștigă pe trei concerte de-ale lui
Marti, 15.05.2018, 09:29Concurenții trebuie să-și confecționeze crame după care trebuie să le poarte corect până ajung la destinație unde Gina îi așteaptă.
Luni, 12.03.2018, 20:42Ramona oferă un cadou vizual sărbătoriților de Sfânta Maria, dar și celor care nu își serbează ziua de nume. Asistenta și-a uitat acasă unul dintre cele mai importante obiecte vestimentare, iar bărbații sunt cei mai fericiți.
Vineri, 08.09.2017, 12:17Ramona oferă un cadou vizual sărbătoriților de Sfânta Maria, dar și celor care nu își serbează ziua de nume. Asistenta și-a uitat acasă unul dintre cele mai importante obiecte vestimentare, iar bărbații sunt cei mai fericiți.
Vineri, 08.09.2017, 11:38Răzvan Simion și Flavia au făscut obsesie pentru câteva obiecte vestimentare. ”Îi țin de atâta timp încât s-a vălurit elasticul”, a afirmat îndrăgitul prezentator.
Vineri, 17.06.2016, 12:07Răzvan Simion și Flavia au făscut obsesie pentru câteva obiecte vestimentare. ”Îi țin de atâta timp încât s-a vălurit elasticul”, a afirmat îndrăgitul prezentator.
Vineri, 17.06.2016, 10:35Odată cu schimbarea anotimpului trebuie să schimbi și garderoba. Din fericire, sezonul rece nu trebuie să te determine să renunți la toate hainele pe care le-ai purtat în ultimele luni. O femeie creativă poate purta în continuare hainele preferate, chiar și atunci când temperaturile scad sub zero grade Celsius. Dacă știi să combini accesoriile vestimentare pe care le ai deja în dulap vei economisi nu doar spațiu, ci și o mulțime de bani.
Marti, 10.11.2015, 09:41Printr-o întorsătură de evenimente neaşteptate, un număr semnificativ de telefoane Nokia Lumia au ajuns să fie folosite sub formă de fustă.
Luni, 17.02.2014, 13:42