Patriarhia România şi-a exprimat marţi mulţumirea faţă de decizia Guvernului de a permite oficierea slujbelor religioase în interiorul bisericilor şi a transmis că vor fi respectate „exemplar” regulile sanitare şi că este esenţial să recuperăm „constant, dar cu discernământ, deplina normalitate a vieţii noastre sociale”.
Marti, 16.06.2020, 16:17Agenția Basilica Travel, care aparține Bisericii Ortodoxe și Patriarhiei Române, a anunțat reluarea pelerinajelor, începând de vineri, în condiţii speciale, cu respectarea unor reguli stricte pentru protecţie şi siguranţă
Vineri, 05.06.2020, 11:46Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, spune că va anunţa, în cursul zilei de marţi, noi măsuri în ceea ce priveşte conduita credincioşilor pentru noaptea de Înviere, măsuri luate împreună cu Patriarhia. Vela afirmă că de fiecare român şi de felul în care sunt respectate măsurile de prevenţie depinde cât de mult va mai dura starea de urgenţă.
Marti, 14.04.2020, 11:20Patriarhia Română îi îndeamnă pe toţi preoţii şi credincioşii să o pomenească în rugăciuni pe Alexandra, fata dispărută din Olt, despre care se presupune că ar fi fost ucisă la Caracal, pe părinţii şi rudele acesteia.
Duminica, 28.07.2019, 02:03Cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei, anunţă Patriarhia, alături de Patriarhul Daniel va sta alături Patriarhul Ierusalimului şi a toată Palestina, Teofil al III-lea şi Patriarhul împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi care vor oficia, vineri, începând cu ora 9.30, la Catedrala Mântuirii Neamului, Sfânta Liturghie.
Miercuri, 28.11.2018, 09:08Mai marii bisericii au decis soarta lui Cristian Pomohaci. Părintele a fost caterisit, astfel este obligat să lase haina preoțească deoparte.
Vineri, 28.07.2017, 18:48Mai marii bisericii au decis soarta lui Cristian Pomohaci. Părintele a fost caterisit, astfel este obligat să lase haina preoțească deoparte.
Vineri, 28.07.2017, 18:41După ce a cerut clar ca în Constituţie să fie precizat că mariajul se face între un bărbat şi o femeie, Patriarhia se implică public în cazul copiilor români daţi spre adopţie unui cuplu homosexual din Marea Britanie.
Luni, 04.07.2016, 19:42Preoţii s-ar putea pune în slujba banilor europeni. Patriarhia vrea să se implice în monitorizarea fondurilor UE pentru fermieri. Iar propunerea prelaţilor ar fi primit deja binecuvântarea celor din Ministerul Agriculturii. Totuşi, enoriaşii...
Miercuri, 24.06.2015, 19:27Patriarhia Română va fi executată silit de Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi. De vină ar fi o rovinietă pe care preoţii ar fi uitat să o plătească. Reprezentanţii Bisericii spun că nu au nimic de plătit statului şi că şi-au...
Luni, 18.05.2015, 19:28Un alt scandal a apărut în presă, de data aceasta legat de preoţii care au făcut slujba de înmormântare a Mărioarei Zăvoranu
Marti, 21.04.2015, 18:19Patriarhul Daniel primeşte un salariu lunar net de 13.900 de lei, din care 7.731 de lei de la stat şi 6.169 de lei din fondurile Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi donează lunar 6.000 de lei pentru construirea mănăstirii din satul natal şi pentru ajutorarea angajaţilor săraci, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române, citat de Antena 3.
Joi, 11.12.2014, 16:13Numărul mic de biserici ar fi explicaţia pentru înghesuiala de la icoane în zilele de sărbătoare, spun şefii Bisericii. În fapt, avem o biserică la o mie 3 sute de locuitori şi un spital la 5 mii.
Miercuri, 23.07.2014, 19:43Moaştele se vor aşeza în catalog. Un ghid al sfinţilor care cuprinde un fel de fişă de provenienţă a rămăşiţelor sfinte, ar putea vedea în curând lumina tiparului. Apoi, ghidul va fi vândut în biserici.
Marti, 18.03.2014, 19:27Cei care nu pot sa concesioneze sau sa cumpere un loc in cimitirele de stat vor pleca pe lumea cealalta fara slujba preotilor. Explicatia capeteniilor bisericii este halucinanta si seamana cu un comunicat de presa corporatist: cimitirele private sunt...
Joi, 24.01.2013, 19:24Mircea Badea comenteaza subiectul din ziar cu Patriarhia care recomanda echilibru, discernamant si luciditate in folosirea noilor tehnologii ale informatiei si comunicarii, pentru a distinge intre bine si rau si pentru a cultiva ceea ce este ziditor si...
Marti, 29.11.2011, 10:28Guvernul ne strange noua nu sie-si cureaua pe timp de criza, dar nici biserica nu face mai multe. Patriarhia Romana crede ca salvarea e-n credinta, pentru care e nevoie de biserici, cat mai multe biserici. Asa ca toate lacasurile de cult incepute...
Joi, 13.05.2010, 19:19