Ediția din data de 11 septembrie a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Cunoașterea dintre Isabelle și Raul este momentan întreruptă, însă ea se asigura destarea lui Raul de spirit. Iată ce au discutat cei doi.
Ediția din data de 10 septembrie a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Isabelle și Raul au avut neînțelegeri la party, după care concurenta a luat o decizie în ceea ce privește cunoașterea ei cu Raul. ”Vreau să iau pază de la cunoașterea cu...
Ediția din data de 9 septembrie a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Isabelle a vorbit cu Ramona despre Raul după ce i-a analizat puțin comportamentul în timpul petrecerii. ”Nu este sociabil deloc, nu îmi place așa ceva”, a spus concurenta.
Ediția din data de 5 septembrie a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Raul i-a mărturisit lui Mihai că este îndrăgostit de Isabelle. ”Trăiesc ceva ce nu am mai trăit. O iubesc din toate punctele de vedere!”, a spus acesta.
Ediția din data de 3 septembrie a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Băieții au purtat o conversație despre concurente, iar Raul a mărturisit că le-a studiat profilurile de pe rețelele de socializare înainte de a intra în competiție. ”Unele au...
Ediția din data de 16 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. După remarca jignitoare adresată de Raul, Ralucăi, băieții au luat atitudine. ”Ea te-a făcut copil în urma reacțiilor tale”, i-a spus unul dintre băieți.
Ediția din data de 16 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Concurenții au criticat remarca jignitoare pe care Raul i-a adresat-o Ralucăi. În tot acest timp Raul a încercat să-și justifice comportamentul.
Ediția din data de 15 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Doamna Petronela a plâns după ce Raul s-a întâlnit cu Raluca, Andrada și Alexandra și aduce acuzații la adresa unor fete că ar fi ispite. ”Cine este ispita din această emisiune?!...
Ediția din data de 15 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. După întâlnirea cu Raluca, Andrada și Alexandra, Raul a venit în casa băieților vizibil dezamăgit de întâlnirea cu cele trei fete. ”Cel mai prost date de până acum. Nu...
Ediția din data de 15 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Raul a avut parte de un triplu date cu scântei, alături de Raluca, Andrada și Alexandra. ”Ați făcut o strategie?!”, le-a întrebat concurentul.
Ediția din data de 14 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. După ce a înțeles că nu mai este loc de tatonări cu Andrada, Raul vrea să se orienteze spre o altă concurentă și s-a consultat cu Stelian. Pe cine place Raul.
Ediția din data de 14 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. În timpul emisiunii de marți, Stelian a simțit să-i spună câteva cuvinte lui Raul, cuvinte care nu au fost tocmai bine primite. Iată ce au discutat cei doi concurenți după acest...
Ediția din data de 14 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Raul a vorbit cu băieții despre Andrada, acesta fiind nemulțumit de discuția purtată de el cu Andrada. După această discuție, doamna Petronela nu înțelegea de ce doamna Mariana...
Ediția din data de 13 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Sorin bănuiește că Ionela îl place pe Raul, fapt pe care l-a menționat într-o discuție cu Ștefan. ”Cred că-l simpatizează. Prea multe priviri i-a aruncat...”, a spus concurentul.
Ediția din data de 12 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. În așteptării primei petreceri din acest sezon, Raul s-a poziționat strategic în preajma Andradei. Iată ce au discutat cei doi concurenți.
Ediția din data de 12 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. În a doua gală a sezonului Raul și Alexandra și-au făcut apariția în competiție. Iată cum a decurs acomodarea lor.
Ediția din data de 9 august a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Raul este noul concurent care intră în casa băieților. ”Aș putea să spun că sunt un antreprenor. Nu aș accepta ca ea să aibă un copil”, a spus acesta.
Ediția din data de 30 iunie 2022 a emisiunii Mireasa, Sezonul 5. Raul, fostul iubit al Andei, a intrat în direct să-i ceară explicații lui Leo pentru cuvintele adresate lui: Cum îți permiți să mă ataci dacă nici măcar nu mă cunoșți? De...
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a făcut publică o rețetă prin care populația își poate prepara acasă dezinfectant de mâini, pentru a preveni răspândirea infectării cu coronavirus. Rețeta vine în contextul în care dezinfectanții din comerț sunt tot mai greu de găsit.
Joi, 12.03.2020, 18:49
Coronavirusul se răspândește cu repeziciune, iar printre românii afectați de acesta se numără și Raul, un tânăr care ar fi fost infectat cu covid-19. Acesta a povestit, în direct, la ”Acces Direct”, că n-ar fi beneficiat de ajutorul autorităților.
Joi, 12.03.2020, 18:11
Raul a povești, în direct, la Acces Direct, cum a aflat că a intrat în contact cu o persoană bolanva de coronavirus și cum autoritățile nu au luat legătură cu el.
Joi, 12.03.2020, 18:03
Emoţii, agitaţie şi lacrimi de bucurie: astăzi este ziua cea mare pentru Alina Ceuşan! Nunta cu sute de invitaţi are loc azi, la castelul pe care ea şi soţul său, Raul l-au ales!
Sambata, 06.07.2019, 14:31
Unul dintre micile detalii adorate de oameni, legate de persoanele publice, este nota luată la examenul de Bacalaureat. Pentru toți cei curioși, s-a aflat cum s-a descurcat Hannelore, concurenta „Insula iubirii”, la examenul vieții.
Raul a fost bărbatul în care Hannelore și-a căutat atenția și pe care a încercat să-l folosească pentru a se reconfirma ca femeie atrăgătoare.
De această dată în România, nu în Thailanda, la șase luni de la încheierea filmărilor, Bogdan și Hannelore se reîntâlnesc cu Radu Vâlcan la Bonfire pentru a povesti cum a decurs viața lor după ”Insula Iubirii” și ce s-a întâmplat...
Totul pare frumos și idilic între Hanne și Andi, însă în fața unor momente cu adevărat critice, datele problemei se schimbă radical, iar concurenta de pe Insula Iubirii e pusă-n față unei decizii de care depinde viitorul ispitei masculine
Pentru orice bărbat din lume câteva imagini în care iubita sau viitoarea sa soție apare alături de un tânăr nu pot avea decât un efect grav. În această situație se află Bogdan, care e aproape să izbucnească în plâns atunci când vede ce se întâmplă între Hannelore și Andi pe Insula Iubirii
Jocurile intime sunt specialitatea casei când vine vorba de Hanne, care nu scapă nicio ocazie să îi atragă atenția lui Andi ori de câte ori acesta este în preajma ei
Hannelore este, cu siguranță, una dintre cele mai râvnite concurente din actualul sezon al emisiunii „Insula iubirii”.
Mofturile lui Hannelore îl scot din sărite pe Andi! Ispita începe să se sature de schimbările ei de atitudine, iar apropierea acesteia de Raul şi decizia de a-şi face un tatuaj au cam pus capac!
Vizibil rănit de felul în care iubita sa se comportă cu Andi, Bogdan a făcut o criză: „Nu mai pooot să văd. Deci, nu mai pot. N-am crezut vreodată că așa ceva este posibil”, a spus concurentul de la Insula iubirii.
Un comportament extrem al lui Hannelore îl bulversează pe Andi, astăzi, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”Insula Iubirii”, dar și pe toți ceilalți din jurul lor, după ce tânăra viitoare mireasă face o serie de gesturi șocante.
Cati, Mari, Mirela și Hannelore au dat frâu liber emoțiilor, seara trecută, pe „Insula Iubirii”, iar imaginile cu acestea au adus disperare pe insula băieților.
Hannelore, care face eforturi tot mai evidente pentru ca cei din jur să nu observe schimburile de priviri și semnele secrete pe care le schimbă cu Andi, îl surprinde pe acesta cu o mărturisire neașteptată
Pe parcursul serii, chiar dacă și-a îndreptat în mod evident pentru toată lumea atenția către Andi, Hannelore nu a evitat ca, prin limbajul corpului, să-i transmită și lui Raul câteva semnale interpretabile.
Pe parcursul serii, chiar dacă și-a îndreptat în mod evident pentru toată lumea atenția către Andi, Hannelore nu a evitat că prin limbajul corpului să-i transmită și lui Raul câteva semnale interpretabile.
Este alternativa pe care o au, de astăzi, timişorenii, în combaterea traficului din oraş. Au fost inaugurate trei vaporaşe care vor circula de dimineaţa până seara, iar preţul unui bilet e de doar un leu!
Joi, 04.10.2018, 13:33
Un nou cuplu a ajuns pe „Insula Iubirii”, în timp ce un altul s-a destrămat deja, aseară. Ce se va întâmpla cu protagoniștii, telespectatorii pot afla în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1.
Declarăm deschis sezonul date-urilor pe "Insula Iubirii"! Hannelore este prima care are ocazia să aleagă cu cine va admira frumuseţile zonei. Dar, la scurt timp cupă ce îşi desemnează partenerul, lacrimile apar în ochii blondei.
Hannelore urmează să plece la o întâlnire cu Ralu și starea ei de spirit se schimbă radical spre uimirea celor din jur.
După 72 de ore petrecute împreună, Cati și ispita Raul s-au întors pe insula fetelor.
Aflată la un date prelungit alături de Raul încă de la sosirea sa în Thailanda, Cati a decis să se bucure de tot ceea ce are în jur și se simte din ce în ce mai bine în compania ispitei.
Și-a început experiența la "Insula Iubirii" extrem de retrasă, însă lucrurile par să se schimbe odată cu primul date cu ispita Raul.
Cati a decis să se bucure de tot ceea ce are în jur și se simte din ce în ce mai bine în compania ispitei: „Am fost răsfățată”.
Cati și Raul au ieșit la prima lor întâlnire. Teama de a nu fi văzută de iubitul ei Răzvan în anumite ipostaze, Cati a avut foarte multe rețineri.
După mai multe pahare de șampanie, Cati s-a relaxat în compania ispitei și i-a făcut o mărturisire acestuia: „Dacă eram singură, veneam ispită”.
Răzvan n-a avut parte de momente liniște în primele zile petrecute în Thailanda. După ce iubita lui a plecat în compania lui Raul, acesta a fost trezit din somn, în miezul nopții.
Marti, 04.09.2018, 20:22
Trei dintre Don Juanii care au învolburat deja mii de inimi şi două dintre divele care au sex apeal-ul în ADN vin cu reacţii la cald, după prima noapte lângă fetele care vor să-şi testeze iubirea!
Luni, 03.09.2018, 23:42
Trei dintre Don Juanii care au învolburat deja mii de inimi şi două dintre divele care au sex apeal-ul în ADN vin cu reacţii la cald, după prima noapte lângă fetele care vor să-şi testeze iubirea!
Luni, 03.09.2018, 23:31
În timp ce Cati a fost provocată să petreacă 72 de ore în companiei lui Raul, partenerul ei, Răzvan, va avea parte de o experiență nouă.
Luni, 03.09.2018, 22:21