Antena Căutare

Articole despre regi

Expoziţia "Ferdinand şi Maria. Regii Marii Uniri” se deschide joi, 18 iulie

Expoziţia "Ferdinand şi Maria. Regii Marii Uniri” se deschide joi, 18 iulie

Expoziţia "Ferdinand şi Maria. Regii Marii Uniri" va fi deschisă joi, de la ora 18.00, la Galeria Naţională a Muzeului Naţional de Artă al României, anunţă instituţia muzeală.

Luni, 15.07.2019, 17:12
Pentru prima dată, obiecte ce au aparținut regilor României vor fi scoase la vânzare. Prețurile încep de la treizeci de euro

Pentru prima dată, obiecte ce au aparținut regilor României vor fi scoase la vânzare. Prețurile încep de la treizeci de euro

Pasionaţii de artă au o şansă unică! Peste două zile, la Casa de Licitaţii Historic, are loc prima vânzare publică de obiecte care au aparţinut Casei Regale!

Miercuri, 29.05.2019, 14:18
Le-ai folosit de nenumărate ori, dar n-ai știut niciodată asta! Cine au fost regii de pe cărțile de joc

Le-ai folosit de nenumărate ori, dar n-ai știut niciodată asta! Cine au fost regii de pe cărțile de joc

Fiecare dintre noi a ținut, cel puțin o dată-n viață, cărți de joc în mâini, însă foarte puține persoane cunosc detalii despre personajele ilustrate pe pachetele standard de cărți de joc. 

Marti, 16.04.2019, 23:16
Cea mai mare minciună din istorie: ce caută doi daci în grădinile faimosului Versailles?

Cea mai mare minciună din istorie: ce caută doi daci în grădinile faimosului Versailles?

După 1990, în România au început a circula două imagini cu statui aflate în grădinile ceui mai faimos palat din lume, Versailles, precum și explicațiile că ele reprezintă doi daci aristocrați, doi tarabostes. În realitate, vorbim despre una dintre cele mai mari minciuni: sculpturile nu au nicio legătură cu strămoșii noștri, fiind vorba doi regi armeni extrem de cunoscuți

Vineri, 15.02.2019, 10:18
Ce imagine! Regele Mihai și o capodoperă de OSCAR: ”Tunurile din Navarone”, alături de Gregory Peck, David Niven și Irene Papas

Ce imagine! Regele Mihai și o capodoperă de OSCAR: ”Tunurile din Navarone”, alături de Gregory Peck, David Niven și Irene Papas

În vara lui 1960, Regele Mihai participă, alături de Regele Paul (Pavlos) al Greciei și de soția sa, Frederica de Hanovra, la filmările unei capodopere, ”Tunurile din Navarone”, cu Gregory Peck, David Niven, Anthony Quinn și Irene Papas. Pelicula a fost bine primită de public, câștigând un premiu Oscar. În imagini apar și Regina Mamă, Elena, cât și Principesa Margareta, actualul custode al Coroanei Regale a României

Vineri, 22.06.2018, 11:51
Rândul 2: În ce lăcaș de cult din Londra au loc, de obicei, încoronările regilor englezi?

Rândul 2: În ce lăcaș de cult din Londra au loc, de obicei, încoronările regilor englezi?

Află câte blonde au eliminat Marcel Pavel, Adrian Minune, Romică Țociu și Cornel Palade cu întrebarea: Ce sunt alivencile?

Miercuri, 22.02.2017, 21:00
SPECIAL! Porţelanuri pentru regi

SPECIAL! Porţelanuri pentru regi

În ultima vreme, designul interior este dominat de stilul minimalist! Uneori chiar industrial. Totul trebuie să fie cât mai simplu, cât mai funcţional şi cât mai uşor de întreţinut. Cu toate acestea, există şi oameni care apreciază foarte...

Miercuri, 19.10.2016, 20:25
Regi și regine, în noaptea dintre ani, la Revelionul organizat la Palatul Parlamentului

Regi și regine, în noaptea dintre ani, la Revelionul organizat la Palatul Parlamentului

Petrecere princiară sau chef lăutăresc? Toată noaptea a dansat la balul regal de la Palatul Parlamentului, unde s-a aflat şi Oana Zăvoranu. Pusă pe distracţie, dar şi pe urări de bucurii şi împliniri pentru noi toţi.

Vineri, 01.01.2016, 19:09
Prinți, regi și regine în sala de bal a Palatului Parlamentului, de Revelion

Prinți, regi și regine în sala de bal a Palatului Parlamentului, de Revelion

Noaptea dintre ani a adus la un loc prinţi, regi, prinţese şi regine, în sala de bal a Palatului Parlamentului. Şi meniurile au fost inspirate din evenimente regale celebre. Iar oaspeţii au dansat tango şi vals.

Vineri, 01.01.2016, 10:23
Șapte curiozități ale monarhiilor din lumea întreagă! Tu le ştiai?

Șapte curiozități ale monarhiilor din lumea întreagă! Tu le ştiai?

Doar 44 de țări din întreaga lume sunt conduse de regi, regine, prinți, prințese, împărați sau papi. Regina Elisabeta a II a este regina care are cei mai mulți supuși, 16 state fiind conduse de suverana de la Buckingham

Joi, 19.06.2014, 15:52
De la Elton John, până la Agentul 007! Ion Ţiriac şi-a prezentat maşinile de colecţie

De la Elton John, până la Agentul 007! Ion Ţiriac şi-a prezentat maşinile de colecţie

Rolls Royce-ul Phantom al lui Elton John sau un Aston Martin similar cu al lui James Bond au putut fi văzute de bucureşteni în prima colecţie privată de automobile istorice din România

Sambata, 30.11.2013, 20:29
Testamentul lui Florin Cioabă va fi citit de soţia lui, după ce trece perioada de doliu

Testamentul lui Florin Cioabă va fi citit de soţia lui, după ce trece perioada de doliu

Între timp, cei doi regi ai etniei rome, Dorin şi Daniel s-au împăcat şi anunţă că îşi vor împărţi averea după ce trece perioada de doliu. Atunci va fi citit şi testamentul de către mama celor doi.

Miercuri, 28.08.2013, 14:22
Împăratul romilor, Iulian Rădulescu, despre posibilitatea interzicerii prin lege a titulaturii de rege în rândul etniei rome

Împăratul romilor, Iulian Rădulescu, despre posibilitatea interzicerii prin lege a titulaturii de rege în rândul etniei rome

Regii etniei rome ar putea fi interzişi prin lege. Deputatul Mădălin Voicu a depus la Parlament un proiect prin care se interzice folosirea însemnelor regale cu excepţia Casei Regale a României, iar cei care vor folosi coroana, sceptrul sau...

Miercuri, 28.08.2013, 12:27
Dorin şi Daniel Cioabă, în direct la Antena 3

Dorin şi Daniel Cioabă, în direct la Antena 3

Dorin Cioabă, regele internaţional al romilor şi Daniel Cioabă, regele romilor din România, au intervenit în direct la Antena 3, pentru a vorbi despre controversata încoronare.

Sambata, 24.08.2013, 19:32
Scandal in lumea rromilor dupa ce din familia lui Cioaba au fost alesi 2 regi

Scandal in lumea rromilor dupa ce din familia lui Cioaba au fost alesi 2 regi

O zi care trebuia sa inceapa cu o incoronare si sa se termine cu o inmormanatre, s-a terminat cu scandal. N-a fost un rege, ci doi. Acest lucru a creat scandal in lumea rromilor.

Vineri, 23.08.2013, 19:10
Totul despre istoria regatelor a romilor

Totul despre istoria regatelor a romilor

De astăzi, romii au încă doi regi, dar nu sunt singurii. Regatele au început să apară odată cu tatăl lui Florin Cioabă. În urmă cu aproape 20 de ani a fost pusă pe cap coroana primului rege, Ion Cioabă. Sonia Simionov vă spune întreaga...

Vineri, 23.08.2013, 14:28
Imagini de la cermonia de încoronare a fiiilor lui Cioabă

Imagini de la cermonia de încoronare a fiiilor lui Cioabă

Cei doi fii ai lui Florin Cioabă au fost încoronaţi astăzi la căpătâiul tatălui lor. Amândoi au primit pe cap coroane din aur, cea purtată de Florin Cioabă a ajuns pe capul lui Daniel, pentru fiul cel mare fiind realizată o coroană din...

Vineri, 23.08.2013, 13:19
Ioan Stănescu nu exclude ca din familia Cioabă să fie numiţi trei regi

Ioan Stănescu nu exclude ca din familia Cioabă să fie numiţi trei regi

Regele internaţioal creştin al romilior, Ioan Stănescu spune că fiul ce mic, Daniel Cioabă va fi încoronat rege al romilor din România, dar nu exclude ca din familia lui Cioabă să fie numiţi trei regi.

Vineri, 23.08.2013, 12:37
Ei sunt viitorii regi si regine ai Europei

Ei sunt viitorii regi si regine ai Europei

Chiar daca nu mai sunt monarhii, tarile Europei isi au propriile Case Regale. Iata care sunt mostenitorii batranului continent:

Marti, 23.07.2013, 17:47
Parada spectaculoasa pe strazile din Madrid

Parada spectaculoasa pe strazile din Madrid

Cei trei Regi Magi, primii care au salutat nasterea lui Iisus Christos, au revenit, ca in fiecare an, la Madrid, in fruntea unui spectaculos cortegiu. Prin traditie, in ajunul Bobotezii, parada Regilor Magi strabate marile orase al Spaniei si tarilor...

Duminica, 06.01.2013, 08:27
Istoria Monarhiei, materie de liceu. Ce lucruri interesante ii asteapta pe elevii care vor sustine aceste cursuri

Istoria Monarhiei, materie de liceu. Ce lucruri interesante ii asteapta pe elevii care vor sustine aceste cursuri

Viata regilor si reginelor Romaniei va ajunge si in manualele scolare, nu numai in filme. De anul viitor, Istoria Monarhiei Romane va putea fi studiata in liceele de la noi. Cursul va fi optional, pentru elevii claselor a noua si a douasprezecea.

Marti, 16.10.2012, 14:40
Istoria Monarhiei Romane se va preda la liceu

Istoria Monarhiei Romane se va preda la liceu

Si tot despre regi si regine vorbim in continuare. Viata lor va ajunge si in manualele scolare nu numai in filme. De anul viitor, Istoria Monarhiei Romane va putea fi studiata in liceele de la noi. Cursul va fi optional, pentru elevii claselor a noua...

Marti, 16.10.2012, 13:19
Regii asfaltului revin pe autostrazi

Regii asfaltului revin pe autostrazi

Pe autostrada Bucuresti-Ploiesti s-a reluat lucrul.

Marti, 21.06.2011, 10:23
Mircea Badea: "Ii urasc din suflet pe regii asfaltului"

Mircea Badea: "Ii urasc din suflet pe regii asfaltului"

Mircea Badea comenteaza stirea cu licitatia accelerata de 300 de milioane de euro pentru regii asfaltului.

Luni, 23.05.2011, 10:02
Regii si reginele Romaniei

Regii si reginele Romaniei

Razvan si Dani au vorbit despre regele manelelor, dar si despre regina manelelor, dezvoltand o teorie ampla despre regi si regine.

Marti, 10.05.2011, 08:54
Londra, taramul regilor si reginelor, printilor si printeselor

Londra, taramul regilor si reginelor, printilor si printeselor

Londra a devenit, asadar, taramul regilor, reginelor, printilor si printeselor. Iar pana la nunta de maine, fiecare receptie oficiala este o ocazie minunata de socializare pentru capetele incoronate.

Joi, 28.04.2011, 13:50
Eurodeputatul Victor Bostinaru o critica pe Elena Udrea: A refuzat sa participe la o sedinta din PE

Eurodeputatul Victor Bostinaru o critica pe Elena Udrea: A refuzat sa participe la o sedinta din PE

Ministrul Elena Udrea a refuzat sa participe la o reuniune a Comisiei REGI din PE, gest considerat ofensator de eurodeputatul PSD Victor Bostinaru. Acesta sustine ca neparticiparea ministrului a fost "o ofensa adusa Parlamentului European" si "un refuz al dialogului care ar fi putut sa o puna intr-o situatie incomoda".

Marti, 12.04.2011, 00:00
Gemenii, "regii" blondelor

Gemenii, "regii" blondelor

Chiar daca blondele au incercat sa-i enerveze pe gemeni, acestia au raspuns corect si la intrebarea despre regi.

Miercuri, 29.09.2010, 21:35
x