Sezonul 6 al serialului Vikings, cel care încheie dealtfel saga istorică, a fost lansat zilele trecute, la Bucureşti. Primele două episioade au fost proiectate la cinema în faţa creatorului Michael Hirst dar şi a doi dintre actorii care...
Luni, 09.12.2019, 12:49
Doamnelor, domnișoarelor, domnilor, prieteni, curioși, îndrăgostiți de muzică sau de spectacol, dăm startul unui nou sezon, în căutare de voci proaspete, de emoție, de talent.
La 17 ani, Tănăsoiu Alexandra, este deja obișnuită cu scena și lumea muzicii. Tânăra a fost și acum doi ani la X Factor, ba chiar, a făcut parte și dintr-o trupă.
Tudor George Teodor are 15 ani și este din București. Dar asta nu este tooot! A venit cu mami la X Factor, încrezător că va pune mâna pe marele premiu.
Hârsulescu Radu Bogdan are 41 ani şi este din Bucureşti. A venit la X Factor fără să își propună să câștige neapărat, după cum chiar el afirmă.
Popovici Ioan Alexandru are 21 ani şi este din Iaşi, a venit la X Factor să câştige marele premiu. Hotărât, nu glumă, a venit să facă impresie.
Oaie Sara Paula are 18 ani şi este din Bihor și a venit la X Factor să câştige marele premiu, după cum spune chiar ea.
Dacă anul trecut a ratat calificarea, anul acesta Alexandru Orian s-a prezenta cu forţe proaspete în faţa juriului, de data aceasta.
Ștefan Bănică este de-a dreptul bulversat. De cine? De cea de-a treia concurentă. Plină de farmec, aflată aproape de vârsta pensionarii, doamna Maria a plecat în Franța să se mărite, dar s-a întors în țară să-și vândă un teren și totodata să-și încerce norocul la Antena 1.
După ce telespectatorii au făcut cunoştinţă cu noii concurenţi "Mireasa pentru fiul meu", băieţii au intrat în Casa Mireselor pentru a le cunoaşte
Duminica, 04.09.2016, 12:28