Autorităţile austriece au dejucat un plan de atentate, dintre care unul ar fi urmat să vizeze un târg de Crăciun la Viena, potrivit agenţiei austriece de presă APA, relatează AFP.
Marti, 17.12.2019, 15:41
Leroy Patterson vine cu un număr greu de privit pentru jurați și public. Concurentul sare cu spatele și abdomenul pe un pat de ținte extrem de ascuțite.
Răzvan Simion și Dani Oțil au fost transformați în ținte, joi, în direct, la cel mai iubit matinal, într-un joc la care au participat invitatele Suzana și Daciana Vlad.
Stephen Leyland, în vârstă de 64 de ani, florar în Marea Britanie, a aflat că se află pe lista țintelor teroriștilor ISIS, potrivit The Guardian.
Miercuri, 07.09.2016, 21:30
Reţeaua Stat Islamic (SI) pănuieşte să comită atacuri pe plajele din Europa în această vară, bombe putând fi plasate sub şezlonguri iar atacatorii urmând să fie deghizaţi în vânzători ambulanţi, potrivit şefilor serviciilor de informaţii din Italia, informează Daily Mail.
Sambata, 23.04.2016, 15:12
Potrivit SRI, trei dintre hackerii români se află între primii zece hackeri la nivel mondial. Cei mai mulţi păgubiţi de conaţionalii noştri sunt din America şi Marea Britanie.
Miercuri, 26.03.2014, 09:30
Mihai Gâdea a prezentat la "Sinteza Zilei" modul în care Traian Băsescu a încercat în repetate rânduri să termine trustul Intact, indicându-l ca ţintă pentru procurori.
Miercuri, 08.01.2014, 23:26
Cei patru baieti din trupa de dans a lui Connect-R si-au vazut visul cu ochii, acela de a avea propria scoala de dans. Acum, mentorul, prietenul si cel mai mare sustinator al lor si-a implinit si el o dorinta. Aceea de a avea una dintre cele mai frumoase jachete!
Marti, 15.10.2013, 12:11
Mircea Badea consideră că atâta vreme cât Traian Băsescu va fi președintele României, românii vor fi niște ținte. "Câtă vreme va fi Băsescu președintele României, deși el președinte pe bune n-a fost niciodata, noi vom fi niște ținte....
Marti, 19.03.2013, 11:48
Spionaj cibernetic la nivel înalt în România. Patru ţinte au fost atacate de o reţea care vizează de obicei ambasade sau instituţii Guvernamentale. Operaţiunea a fost descoperită de o companie care produce antivirusuri, iar în spatele ei se...
Marti, 15.01.2013, 11:01
Nu e sezon care sa nu impuna un "must have". Acum suntem in furia tintelor. De la bratari la botine, de la curele la geci, daca nu ai macar vreo citeva nituri pe tine nu esti in moda. Si nu exista magazine de incaltaminte sau de imbracaminte in care sa...
Joi, 06.12.2012, 16:58
De la o ora la alta conflictul dintre Israel si Palestinieni ia amploare. Armata israeliana a bombardat zeci de tinte din Fasia Gaza, inclusiv cladirile comandamentului central al Hamas. In acelasi timp, 75 de mii de rezervisti israelieni au fost...
Sambata, 17.11.2012, 13:59
Armata Israelului detine aproximativ 200 de ogive nucleare, afirma expertii Institutului international pentru studii strategice din Londra (IISS), citati de RIA Novosti.
Miercuri, 07.03.2012, 00:00
Daca esti adepta unui look mai nonconformist, poti opta pentru manichiura inedita cu tinte.
Vineri, 02.03.2012, 00:00
Marina Dina a inceput sa stranga bani la pusculita. Viseaza la o pereche de pantofi aproape imposibil de purtat!
Luni, 30.01.2012, 00:00
Iranul ameninta sa loveasca scutul anti-racheta al NATO, daca va fi atacat de vreo alta tara.
Duminica, 27.11.2011, 00:00
Rafinariile si fabricile de produse chimice de pe teritoriul Statelor Unite sunt potentiale tinte pentru teroristi.
Vineri, 22.07.2011, 00:00
Meme are tinte miscatoare! Managerul general a tras cu mingea in jucatori si in oamenii din staff-ul Stelei, la antrenamentul din aceasta dimineata. Mentionam ca niciunul dintre figuranti nu a fost ranit!
Luni, 20.06.2011, 19:58
Un politist din Neamt si-a postat pe contul de Facebook o fotografie cu armele din dotare. Barbatul lucreaza pentru Serviciului de Protectie Interna, celebrul "Doi si-un sfert". Poza il arata tinand armele indreptate catre o tinta care nu se vede in...
Miercuri, 08.06.2011, 13:37
Site-ul WikiLeaks a publicat o lista secreta cu locuri sensibile din toata lumea, pe care Statele Unite vor sa le protejeze de atacuri teroriste, deoarece pierderea lor, in opinia Departamentului de Stat, "ar afecta in mod semnificativ" securitatea americana.
Luni, 06.12.2010, 00:00
Mircea Badea ne prezinta cateva poze inedite de la protestul din fata CNA primite pe mail de la telespectatori
Miercuri, 10.11.2010, 10:27