Antena Căutare

Asia Express, 10 octombrie 2021. Adriana Trandafir i-a declarat „război” lui Zarug. Ce a făcut acesta ca s-o scoată din joc

Adriana Trandafir și Maria Speranța au luptat împotriva a două echipe de temut la Jocul de Amuletă din ediția 14 a sezonului 4 Asia Express. Mihai & Elwira Petre, Zarug & Lorelei le-au făcut cursa mai grea celor două concurente, care au ajuns în punctul în care să declare "război".

Adriana Trandafir & Maria Speranța, Mihai & Elwira Petre, Zarug & Lorelei sunt cele trei echipe care au ajuns în timp util la Irina Fodor și s-au calificat la Jocul de Amuletă din ediția 14 a sezonului 4 Asia Express.

Probele au pus accent de data aceasta pe multă concentrare și putere. Concurenții au fost nevoiți să învețe dansul dervișilor, care i-a încântat încă din prima clipă. Deși au învățat rapid mișcările, participanții au avut parte de o misiune care le-a scos la iveală spiritul competițional.

Citește și: Asia Express, 6 octombrie 2021. Zarug și Lorelei au ajuns ultimii în Cursa pentru Ultima Șansă. Ce culoare are Nestematul Puterii

"Unul dintre voi va merge să țină un sac de sfoară, este un sac greu, trebuie să reziste cu el cât mai mult. În momentul în care îl scapă, pierde jocul. Celălalt va trebui să facă piruietele timp de 10 secunde. De asemenea, cel care dansează trebuie să găsească o figurină asemănătoare cu cele de lângă mine.", le-a spus Irina Fodor.

Adriana Trandafir i-a declarat „război” lui Zarug

Competiția și antipatiile și-au spus cuvântul la acest Joc de Amuletă de pe 10 octombrie 2021. Adriana Trandafir i-a declarat „război” lui Zarug, după ce concurentul a apelat la o strategie pentru a o scoate cât mai repede din cursă.

Maria Speranța a fost cea care a pornit lupta dintre echipa sa și cea formată din Zarug și Lorelei. Fiica Adrianei Trandafir a pus prima greutate pe sacul lui Zarug, fapt care l-a deranjat și pentru care a încercat să se răzbune.

"La mine ai venit, nemernico! Da` nu te prind eu. (....) Vrei să ne jucăm, păi ne jucăm", i-a spus Zarug Mariei Speranța.

Citește și: Asia Express, 5 octombrie 2021. Adriana Trandafir a izbucnit în lacrimi când a văzut-o pe fiica sa, Maria Speranța

"Greutate la Adriana", i-a zis Zarug colegei sale.

"I-am spus ca o răzbunare și glumă să îi pună Adrianei, se pare că vrea greutățile noastre", a mai spus concurentul.

Adriana Trandafir a luat personal gestul lui Zarug și i-a declarat „război”: "Asta este răzbunare pe față, dacă vor război o să fie război"

"Zarug a făcut în așa fel încât concursul să se dea între doi bărbați puternici și o femeie. Faptul că numai mie mi-a pus Lorelei greutăți, asta înseamnă că pentru mine și-au semnat condica de reclamații. Asta e război declarat pe față.", a mai mărturisit Adriana Trandafir.

Despre sezonul 4 Asia Express - Drumul Împăraților

Sezonul 4 al emisiunii Asia Express este supranummit Drumul Împăraților și le duce pe cele nouă echipe într-o aventură de senzație în Turcia, Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Irina Fodor, prezentatoarea Asia Express, îi coordonează și le este alături concurenților în cel mai spectaculos reality show al toamnei. Alături de ea pe Drumul Împăraților sunt Oase și Marius Damian, cei care le aduc telespectatorilor Antena 1 cele mai spectaculoase povești din locurile pe care cele nouă echipe le străbat.

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor.

Cei 8 luptă pentru premiul final, în valoare de 30.000 de Euro, în cel de-al patrulea sezon Asia Express.

Solicitant și presărat cu situații neprevăzute, show-ul toamnei prezintă publicului și imagini de culise, disponibile în mediul online. "Jurnal de Asia" este o mini-serie de episoade making of în care fanii Asia Express au șansa să vadă cum se construiește un show de anvergura acestuia. Susținut de Superbet, "Jurnal de Asia" aduce în fiecare miercuri episoade exclusive pe a1.ro și Antena PLAY.

În plus, pentru a înțelege trăirile concurenților și motivațiile lor, Emi și Cuza de la Noaptea Târziu au gândit formatul "Asia mai târziu", show disponibil integral și exclusiv pe Antena PLAY. Împreună cu invitați din actualul sezon, dar și participanți care au spus anterior "da" provcării Asia Express, cei doi iau la puricat evenimentele și aventurile din show.

Asia Express, 10 octombrie 2021. Ce echipe au intrat la Jocul de Amuletă în ediția 14 a competiției... Asia Express, 10 octombrie 2021. Cine a câștigat Jocul de Amuletă în ediția 14 de pe Drumul Împăraților...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Concurenții de la Asia Express ajung la Templul lui Confucius! Emisiunea a fost lider de audiență Ce surprize aduce ediția de azi
Concurenții de la Asia Express ajung la Templul lui Confucius! Emisiunea a fost lider de audiență Ce surprize...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce vezi diseară, 27 octombrie, la Asia Express. Maurice Munteanu, dorință surprinzătoare la festivalul nocturn
Ce vezi diseară, 27 octombrie, la Asia Express. Maurice Munteanu, dorință surprinzătoare la festivalul nocturn
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x