Antena Căutare

Asia Express, 20 septembrie 2021. Echipele care au semnat în Cartea Asia Express. Primele perechi calificate la Jocul de Amuletă

Asia Express, 20 septembrie 2021. Care sunt echipele care au semnat în Cartea Asia Express. Primele două perechi calificate

patrizia paglieri si fiul ei mancand arici de mare la asia express Galerie
Pe locul 3 au ajuns Patrizia și Franceso. Din păcate, suma pe care o aveau, în bănuți de argint, nu era suficientă pentru a participa la Jocul de Amuletă. | Antena 1

Toate echipele reușiseră să găsească câte o mașină la autostop și fiecare era deja în drum spre următoare misiune. În drum spre destinația lor, cu toții urmăreau peisajul și și-ar fi dorit să se poată relaxa.

În timp ce echipele alergau să ajungă la Irina Fodor, în Alvalâc, Mihai Petre și Elwira se bucurau de liniște și relaxare, pe marginea apei, stând la povești și răcorindu-se cu o băutură.

“Încă o dată mi s-a confirmat că fac echipă bună cu Elwira”, a spus Mihai, strângând-o în brațe pe soția lui.

Urmărește ediția integral pe AntenaPlay: https://antenaplay.ro/asia-express-sezonul-4

Zarug și Lorelai au fost induși în eroare de hartă pentru că nu știau exact unde se află. Initial credeau că au de mers 18 km până la următoarea destinație, dar, de fapt, aveau 80 km. Tocmai de aceea nu găseau un șofer care să îi ajute la autostop. După o lungă așteptare, cineva cu tirul s-a îndurat să îi ia.

Primele echipe care s-au semnat în Cartea Asia Express

Cuza și Emi se distrau de minune în mașină, în timp ce Cuza dansa cu “noua lui iubită”.

“La un moment dat se lasă prostu pământului: Kiss! Kiss! Kiss!”, povestește Cuza, iar apoi imaginile din mașină au vorbit de la sine.

Fata brunetă pe care el o ceruse de soție l-a sărutat pasional, dar pe mască. Apoi bruneta a început să îl sărute pe gât, iar Cuza se intimidase.

Citește și: Asia Express, 19 septembrie 2021. Mama Alexandrei Ungureanu este cea mai răsfățată concurentă de pe Drumul Împăraților

Concurenții au ajuns pe coasta de vest, pe Alibei Island, unde aricii de mare sunt niște delicatese. Adriana și Speranța au ajuns la primul steag de pe traseu, iar proba pe care o aveau de făcut era cu arici de mare. Concurentele s-au îmbrăcat în salopete și au cules 20 de arici de mare, i-au deschis și au trebuit să colecteze partea comestibilă.

Concurentele trebuiau să mănânce 4 arici, iar din restul de 16 aveau de făcut o pastă. Dacă refuzau să mănânce, trebuiau să încerce pasta de ardei iute.

Imediat după Adriana și fiica ei au ajuns surorile Buble.

“Parcă aș fi mâncat niște organe crude”, spunea Lidia Buble.

Cuza și Emi au ajuns și ei la proba cu aricii de mare, dar din păcate surorile Buble, care terminaseră deja proba, le-au furat băieților mașina.

“M-am simțit trădat de soția mea. Încă sufăr după relația asta. A fost intens”, a spus Cuza.

La proba cu aricii au ajuns și Patrizia și Francesco, concurenții Asia Express deja familiarizați cu bucătăria.

“Sunt înnebunită după arici, sunt foarte buni”, spune Patrizia, foarte încântată de noua probă.

Între timp, Cuza s-a sacrificat și a mâncat el cei 4 arici de mare, dar i-a scuipat pentru că nu putea suporta gustul de apă de mare stătură, așa cum a descris el.

Primele echipe care au ajuns la Jocul de Amuletă au fost Lidia și Estera Buble și Adriana Trandafir alături de fiica ei, Maria Speranța. După ce au prezentat monedele, fetele s-au trecut în Cartea Asia Express.

Citește și: Asia Express, 19 septembrie 2021. La ce truc a apelat Lidia Buble pentru a reține o adresă. Ce a făcut la următoarea probă

Cele două echipe puteau acum să se plimbe cu barca, cu niște pescari și urmau să se cazeze la ei.

Pe locul 3 au ajuns Patrizia și Franceso. Din păcate, suma pe care o aveau, în bănuți de argint, nu era suficientă. Astfel trebuiau să mai aștepte 15 minute. Pentru că nicio altă echipă nu a mai ajuns între timă, ei au reușit să se noteze în Cartea Asia Express.

Sezonul 4 Asia Express de la Antena 1 - Aventura continuă

Traseul de pe Drumul Împăraților va începe în Turcia, iar cursa va continua în Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei. Cu un dolar pe zi, fără cazare, transport, sau mâncare, vedetele vor fi nevoite să treacă prin cele mai dure condiții, prin situații total neprevăzute care se vor schimba de la o zi la alta, dar și să își depășească limitele fizice și psihice.

Irina Fodor, prezentatoarea Asia Express, este cea care îi va coordona și le va fi alături concurenților în această aventură. Alături de ea pe Drumul Împăraților se vor afla Oase și Marius Damian, cei care le va aduce telespectatorilor Antena 1 cele mai spectaculoase povești din locurile pe care cele nouă echipe le vor străbate.

Asia Express, 20 septembrie 2021. Motivul pentru care Lidia Buble merge în misiuni însoțită de o păpușă cheală... Asia Express, 20 septembrie 2021.Eliza Natanticu a surpins cu vocea ei. "Concertul" la care toți au rămas cu g...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x