În această seara s-au aflat finaliștii Asia Express - Drumul Mătăsii. Este vorba de Gabi Torje, Alin Alexuc, Valerie Lungu și Alex Gîlcă. Deși Valerie și Alex au avut și ei o cutie, perlele erau verzi. Perlele roșii se aflau într-una dintre cele două cutii luate de Mirela Vaida și Oana Tomoiagă.

Ce mesaj au transmis Mirela Vaida și Oana Tomoiagă la plecarea din competiție
Fetele au plecat din competiție mândre de traseul avut. Scopul lor era să ajungă în Shanghai, iar dorința li s-a îndeplinit.
„Ziua de mâine ar fi completat povestea, dar suntem deja aici. Am făcut lucrurile astea, care cred că au fost cea mai mare nebunie din viața noastră și vreau să vă mulțumesc vouă și colegilor noștri”, spune Mirela Vaida. „Am avut ocazia să fim printre cei mai buni și să învățăm de la ei!”
„Noi vă mulțumim din toată inima”, completează Oana Tomoiagă.

Și Irina Fodor a avut un mesaj de transmis fetelor înainte de plecarea lor din competiție.
„Noi vă mulțumim pentru că ați fost aici, ați fost cu noi, ați luptat cum ați știut voi mai bine și ați demonstrat ce înseamnă niște femei puternice, niște mame puternice, niște gospodine puternice și artiste puternice, niște cântărețe puternice”, spune Irina Fodor.
„Asia Express a fost aventura vieții pentru toți, nebunia vieții, dar cred că a fost și o lecție, o lecție de viață din care am învățat multe lucruri despre noi, în primul rând, multe lucruri pe care le-am pus în practică în fiecare țară în care am fost și cred că lucrul cu care eu personal o să rămân, pe care-l știam și uite că încă o dată mi-am întărit ideea: fericirea stă în lucruri mici, pentru că în lucruri mici aici ne-am găsit cu toții fericirea”, susține Oana.

„Și pentru asta voiam să vă mai mulțumesc. Pentru toate cuvintele frumoase pe care le-ați spus până acum, de la începutul experienței. Pentru faptul că v-ați aplecat atât de mult înspre această cursă, ați filosofat, ați luat tot ce ați trăit aici în Asia Express, ați concluzionat de fiecare dată exact ceea ce era mai important și ați subliniat ce înseamnă această experiență din toate punctele de vedere”, adaugă Irina Fodor.
„Noi să știi că ne-am bucurat să putem descoperi despre noi că suntem și slabe uneori, că suntem vulnerabile de multe ori, că nu știm să le facem pe toate, că nu le-am învățat pe toate, că aici am învățat poate lucruri pe care nu le-am fi învățat în altă parte. Am avut libertatea să fim noi însele și, de multe ori, rolurile noastre profesionale și sociale nu ne permit asta, dar aici ne-am permis”, continuă Mirela.

„Eu am simțit mândrie că am ajuns până aici. Am simțit mândrie că drumul nostru nu s-a terminat la început și nici la mijlocul lui, s-a terminat în stage-ul zece, cu o zi înainte de marea finală și am parcur tot Drumul Mătăsii”, explică Mirela. „Pentru noi a fost minunat și vă mulțumim pentru minunatele și colosalele amintiri care o să ne ajungă pentru o viață întreagă!”
„Voiam să mulțumesc familiilor voastre, Mirela și Oana, și, mai ales, copiilor voștri pentru că a fost un sacrificiu și din partea lor!” le spune Irina. „Nu avem cum să uităm asta!”
„Cred că cei de acasă, familia noastră, copiii noștri sunt mândri de noi. Noi suntem mândre de noi și cred că noi chiar suntem două femei mai bune, mai puternice, cu încredere în noi după competiția asta!” declară Mirela Vaida.
„Sperăm să nu fie dezamăgiți, pentru că ei ne visau finaliste și câștigătoare”, adaugă Oana.
„Sunt convinsă că n-o să fie dezamăgiți”, e de părere Mirela.

De asemenea, Mirela Vaida a ținut să-i felicite pe ceilalți concurenți: „Vreau să-i felicit pe colegii noștri. Sunt prietenii noștri, nu sunt doar colegi de echipă sau concurenți și chiar le-am simțit prietenia și căldura și mă bucur că într-adevăr ei merită să fie în finală!”
„Am pierdut în fața unor concurenți foarte buni care sunt și prieteni. Oricare dintre ei va câștiga mâine, merită din plin!” mai spune ea.
„Odată ce sunteți finaliști, sunteți câștigători”, le-a mai transmis Mirela Vaida.
„Trebuie să deschid toate cutiile”, mai anuță Irina Fodor. „Așa este regula!”

Citește și: Scandal în lift la Asia Express 2026! Concurenții s-au acuzat reciproc: „N-a pus cartela intenționat!”
„Poate dacă aș fi avut două cutii și ambele ar fi fost verzi, m-aș fi simțit vinovată pentru echipa care a avut doar o cutie și ar fi trebuit să plece. La ei nu a fost doar o chestie de noroc sau de șansă. Întotdeauna au arătat că ei se pot concentra, se pot aduna!” mai spune Mirela Vaida.
„Avem două perechi care mâine vor concura și vor cuceri Shanghai-ul!” declară Irina Fodor.
„Emoția va conta foarte mult mâine în finală pentru că sunt multe probe de făcut și orice probă la care te împotmolești poate să te ducă pe locul doi”, spune Gabi Torje.
„Asia Express continuă doar o zi fără noi!” strigă Oana.
Marea finală Asia Express - Drumul Mătăsii, sezonul 9, se vede la Antena 1 și în AntenaPLAY, miercuri, 11 noiembrie, de la 20:30!
Cine sunt finaliștii Asia Express 2026. Momentul în care concurenții au aflat culoarea perlelor și cine merge în Marea F...