Antena Căutare

Secretul siluetei Catincăi Roman de la Asia Express. Vedeta ajunsese la 90 de kilograme, însă a reușit să slăbească spectaculos

Catinca Roman s-a luptat mult timp cu mâncatul compulsiv și kilogramele în plus. Creatoarea de modă ajunsese să cântărească 90 de kilograme, dar a reușit să ajungă la greutatea dorită. Iată cum.

Catinca Roman obișnuia să urmeze diete stricte | Captură Video

Vedeta Asia Express a povestit că, de multe ori, mânca din cauza stresului, chiar și atunci când urma diete stricte pentru a slăbi.

Catinca Roman obișnuia să urmeze diete drastice, dar kilogramele reveneau rapid

Catinca Roman s-a confruntat, de asemenea, și cu dificultăți legate de consumul de zahăr.

„Eu cred că am avut perioade în care m-am apropiat liniștit de 90 de kilograme, după care făceam ceea ce nu trebuie făcut niciodată, țineam diete extrem de stricte, slăbeam foarte mult, iar după mă îngrășam și mai rău. Așa cum știți, nu știu procentul, majoritatea tulburărilor de nutriție sunt pe psihic. Sunt puțin cei care au alte afecțiuni. Mâncam foarte mult dulce pe stres, pe anumite nemulțumiri interioare, pe anumite goluri interioare.

Articolul continuă după reclamă

În momentul în care am reușit să-mi rezolv parțial niște probleme de genul, s-a dus și pofta de zahăr”, a povestit Catinca într-o emisiune TV, conform Click.ro.

Care este secretul siluetei Catincăi Roman

Vedeta a împărtășit o experiență personală legată de obiceiurile sale alimentare și modul în care anumite mirosuri îi activau dorința de a mânca dulciuri.

„Cum și anumite mirosuri îți activează niște lucruri bune sau mai puțin bune. Dar eram modelul care eram în stare să mă ridic din pat la 2:00 noaptea, să mă urc în mașină și să mă duc să-mi cumpăr dulciuri. Era foarte grav. Acum mai consum din când în când, dacă am chef să mănânc o prăjitură într-o zi, mănânc, nu mă mai frustrez”, a povestit creatoarea de modă.

„Toată viața am avut oscilații de greutate, ori eram foarte grasă, ori foarte slabă. Și cred că majoritatea problemelor de nutriție vin de la probleme psihice, nu fiziologice”, a mărturisit Catinca la Antena Stars.

Fiica regretatei Mioara Roman a dezvăluit că a început să facă sport regulat, mergând la sală ori de câte ori poate și făcând exerciții chiar și acasă. De asemenea, nu uită niciodată cât de importantă este alimentația în acest proces.

„Merg la sală, în general, mai fac și acasă bandă, să ard calorii, iar forță fac doar cu greutatea corpului sau cu greutăți foarte mici. E foarte important ce mâncăm, la fel ca sportul și una fără alta nu prea merge. Nu sunt pofticioasă, nu mai sunt, pentru că acea compulsivitate venea tot pe baza unor nesiguranțe, dar acum mănânc orice, în cantități limitate și sunt atentă la combinații”, a mai afirmat ea.

Citește și: Cum s-a schimbat acum relația dintre Catinca Roman și fiica ei, Calina, după experiența Asia Express - Drumul Eroilor

Catinca Roman a avut o relație cu Dan Bittman

Catinca Roman, sora Oanei Roman, a dezvăluit într-o emisiune că a avut o relație amoroasă cu Dan Bittman, în urmă cu mai mulți ani. Mărturisirea a fost una surprinzătoare, având în vedere că vedeta a ținut acest detaliu ascuns mult timp.

Ea a vorbit deschis despre relația pe care a avut-o cu Bittman, spunând că, deși nu a fost una de durată, a fost o poveste trăită frumos și în discreție. Catinca nu s-a ferit să își asume alegerile din trecut, iar fanii au admirat sinceritatea și naturalețea cu care a vorbit despre acel episod din viața ei.

„Cu ce vedetă din România ai avut o relație pasageră și presa nu a aflat”, a fost întrebarea pe care a primit-o Catinca.

Vedeta a răspuns imediat și a dezvăluit că Dan Bittman a fost cel cu care a avut o relație amoroasă de scurtă durată.

„Ce se bucură lumea. Dar acum foarte mult timp. Nici nu se mai pune”, a spus ea.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cutii misterioase la Asia Express! Ce echipă a ajuns ultima la Irina Fodor și ce alegere a trebuit să facă
Cutii misterioase la Asia Express! Ce echipă a ajuns ultima la Irina Fodor și ce alegere a trebuit să facă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Concurenții Asia Express au avut de făcut mămăligă în China! Cum s-au descurcat cele trei echipe la proba culinară
Concurenții Asia Express au avut de făcut mămăligă în China! Cum s-au descurcat cele trei echipe la proba...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x