Valerie Lungu și Alex Gîlcă ajung ultimii la proba din Interbelic, de pe studiourile de filmare. Acest lucru le induce un moment de panică, iar deciziile inițiale îi fac să piardă foarte mult timp.

Citește și: Scandal în lift la Asia Express 2026! Concurenții s-au acuzat reciproc: „N-a pus cartela intenționat!”
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, la un pas să rateze proba
Mirela Vaida, Oana Tomoiagă, Gabi Torje și Alin Alexuc au reușit să găsească plicurile ascunse în mașinile de epocă. Astfel că, atunci când Valerie și Alex au ajuns la studio, aceștia deja plecau în urmărirea indiciilor primite.
Echipele au trebuit să se întâlnească cu un agent secret, pentru a primi următorul indiciu. Fiecare echipă avea propiul cod. Cele două echipe erau deja în căutarea agentului secret când Valerie și Alex au ajuns.
Aceștia au fost confuzi, crezând că acesta este pasul pe care trebuie să-l facă și ei. Astfel că, au început să îi urmărească pe ceilalți concurenți.
„Dacă ei se duc încolo, hai și noi după ei. Practic ne ținem după ei”, relatează Valerie.

Această strategie i-au făcut să piardă minute importante, trecând de mai multe ori pe lângă hala cu mașini de epocă.
„Noi ne țineam după ei, dar nu înțeleg de ce, pentru că noi trebuie să căutăm... și eu cred că fiecare are locația lui”, spune Alex.
„Nu știu ce urmăream, efectiv”, spune Valerie. „Alex văzuse în depărtare niște mașini într-o parcare...”
„Garaj”, intervine Alex.
Au început să întrebe de locația inițială de pe harta de la Irina, iar într-un final au ajuns la hală, unde a început adevărata cursă.

Puzzle-ul cu ajutorul căruia aveau de descoperit următoarea locație le-a pus mari probleme concurenților. Recuzita incredibilă de la studio, adrenalina și emoțiile i-au făcut pe concurenți să se îndoiască de sine și să-și piardă din motivație.
Scandal în lift la Asia Express 2026! Concurenții s-au acuzat reciproc: „N-a pus cartela intenționat!”... Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, schimb de replici tensionat la Asia Express. Ce s-a întâmplat după ce au ratat proba Codu...