Antena Căutare

Ce mesaj inedit a transmis Dan Dumitru Ursit (Ursu), după eliminarea de la Chefi la cuțite, sezonul 12. Cui îi dedică „victoria”

La scurt timp după ce a fost eliminat de la Chefi la cuțite, sezonul 12 Dan Dumitru Ursit (Ursu) a transmis un mesaj inedit pe rețelele sociale.

La scurt timp după ce a fost eliminat de la Chefi la cuțite, sezonul 12 Dan Dumitru Ursit (Ursu) a transmis un mesaj inedit pe rețelele sociale. | Antena 1

Dan Dumitru Ursit (Ursu) a fost cel care a părăsit competiția în ediția 26 de la Chefi la cuțite, sezonul 12, din 15 octombrie 2023. Concurentul din echipa Amanitei Regale a obținut cel mai mic punctaj și a fost eliminat, cu doar un pas înainte de semifinală.

Usru, așa cum a fost poreclti de întreaga echipă, a fost încă de la început cel care a ținut moralul sus. Chiar și la final, el a cântat pentru ultima dată alături de colegii săi „imnul” lor și a părăsit competiția pe note muzicale.

Citește și: Finala Chefi la cuțite sezonul 12. Când aflăm marele câștigător al premiului de 30.000 de euro

Ce mesaj inedit a transmis Dan Dumitru Ursit (Ursu) după eliminarea de la Chefi la cuțite, sezonul 12

Articolul continuă după reclamă

Deși a spus că nu se aștepta să ajungă până în acest punct, Ursu s-a emoționat după ce a aflat că este eliminat, în în ediția 26 de la Chefi la cuțite, sezonul 12, din 15 octombrie 2023. Ulterior, în mediul online, concurentul din echipa magenta a dezvăluit că planul lui inițial a fost să aducă în prim-plan natura, dar între timp a devenit și o călătorie personală.

În timpului show-ului culinar și-a făcut o mulțime de prieteni, spune acesta, cărora le-a transmis și un mesaj emoționant pe contului lui de Instagram. Mai mult, în postarea de pe rețelele sociale a închinat „câștigul” tuturor „ciudaților”.

„Am câștigat @chefilacutite sezonul 12!!!!!

Sunt cel mai mare câștigător din ediția asta a show-ului! Mi-am depășit dincolo de orice speranță așteptările, limitele, cunoștințele și am realizat ceva imens în viața mea.

Planul meu era să pun natura și ciupercile la televizor într-o lumină în care știu că n-o face nimeni în țara asta la așa nivel. Nu m-așteptam nici să trec de audiție dar am ajuns aproape până-n finală: am depășit cu enorm de mult ceea ce-mi pusesem în minte.

Culinar, eram sigur în fiecare zi că plec - înconjurat fiind de profesioniști - dar uite că am reușit să ajung până departe.

🫶Mulțumesc mult familiei mele pentru toată susținerea!

Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin și mesajele frumoase!

Mulțumesc celei mai tari echipe posibile: @horia.manea

@ioana_dehelean @maria__paraschiv @chefjanni @alecsbunea, Tanti Mioara și bineînțeles @chefflorindumitrescu pentru încredere și șansă.

Mulțumesc @chef_catalin_scarlatescu

Și @chef.sorinbontea.official

Mulțumesc întregii echipe de producție de la @antena1_oficial și @holicolicious pentru profesionalism și că m-au făcut s-arăt atât de bine.

Închin victoria asta tuturor ciudaților, grăsanilor, rulotiștilor, spiritelor libere, celor care se luptă să facă ceva diferit în țara asta și care dau de ziduri dar le sparg chiar și cu capul dacă trebuie

O închin tuturor celor care trec prin greu în minte și-n suflet, care n-au încredere în sine, celor care nu se regăsesc nicăieri, care primesc ură în loc de sprijin. O dedic celor blânzi și care caută s-aducă echilibru și pace pe lume deși uneori atât de tare nu-l găsesc nici în ei.Nu sunteți singuri! Pentru noi am făcut asta: pentru noi, pentru natură și pentru un viitor mai atent și asumat.

Poate acum nu vedeți asta, dar trăim în Rai! Pășiți cu-ncredere! Se poate!

Mulțumesc că distribui postarea asta! Singur sunt unu, împreună suntem mulți - 150.000! Îți dai seama ce impact poți avea cu doar 2 clickuri?

Mai bine murdar de viață decât degeaba!”, a transmis Dan Dumitru Ursit (Ursu), după eliminarea de la Chefi la cuțite, sezonul 12.

Citește și: Chefi la cuțite, 11 octombrie 2023. Ce au descoperit chefii în farfuriile concurenților la degustare: „Nu era comestibil”

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 12 Chefi la cuțite. Edițiile integrale se văd în AntenaPLAY

Se dă startul mult așteptatei bătălii din arena Chefi la cuțite. Telespectatorii au parte de o premieră maraton în această toamnă. Așadar, show-ul culinar vine cu 5 ediții consecutive în prima și a doua săptămână de difuzare, ulterior emisiunea având câte 4 ediții săptămânale.

În sezonul 12, Irina Fodor aduce surprize de proporții pentru jurați. Prezentatoarea TV o să-i însoțească pe chef Florin Dumitrescu, chef Cătălin Scărlătescu și chef Sorin Bontea pe tot parcursul noului sezon, fiind persoana care aduce cele mai imprevizibile vești.

Regulile nu se schimbă în sezonul 12 Chefi la cuțite. Așadar, chefii vor continua să gătească alături de un invitat special la jocul de amuletă. Dacă avantajul nu este câștigat de jurați, acesta va fi pus în seif. Toate mizele din seif vor fi puse în joc în ultima etapă de preselecții, iar un chef se va bucura din plin de ele la battle-uri.

Una dintre noutățile show-ului culinar este o schimbare organizatorică neașteptată: Chefii au un asistent cu o listă consistentă de atribuții, cel care preia acest rol fiind Rikito Watanabe, fostul concurent din sezonul 9 Chefi la cuțite.

Edițiile integrale din sezonul 12 Chefi la cuțite pot fi vizionate pe AntenaPLAY.

Chefi la cuțite, 15 octombrie 2023. Dan Dumitru Ursit (Ursu) din echipa magenta a fost eliminat. Ce zis Florin Dumitresc... Seară decisivă la Chefi la cuțite: urmează ultimul battle și anunțarea semifinaliștilor sezonului 12!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru restaurantul său
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x