Chefi la cutite

LUNI ȘI MARȚI, ORA 20:00

O nouă bătălie „Chefi la cuțite”? Trei concurenți s-au întors deja în bucătărie și au pus la cale ceva INCREDIBIL!

 
+5 click pentru
galerie

După ce a fost desemnat marele câștigător al celui de-al cincilea sezon al emisiunii „Chefi la cuțite”, Bogdan Vandici a decis să ia parte la o confruntare de zile mari alături de rivalii Gabriel Mocanu și Robert Hajdu, toți din echipa albastră a lui Chef Florin Dumitrescu!

Weekend-ul acesta, Bogdan Vandici - marele câștigător al sezonului 5 “Chefi la cuțite”, alături de Gabriel Mocanu și Robert Hajdu- alți doi bucătari din echipa albastră a lui chef Dumitrescu, au organizat primul lor eveniment culinar, ce s-a dovedit a fi un adevărat răsfăț pentru papilele gustative ale vizitatorilor. Am putea spune că pentru ei concursul nu s-a terminat, căci adevărata provocare a celor trei bucătari talentați nu a fost emisiunea „Chefi la cuțite”, ci modul în care încearcă să atingă perfecțiunea de fiecare dată când intră în bucătărie! A fost o confruntare de zile mari, iar cei trei au îngropat securea războiului și au devenit parteneri de lucru! 

Cei trei ștrumfi jedi nu doar că și-au adjudecat rolul de main chefs și au gătit personal preparatele semnătură propuse în meniul de poveste, dar au pus cap la cap și toate detaliile aferente pentru a se asigura că evenimentul va fi unul de succes. Adepți ai fine dining-ului, albaștrii lui Florin Dumitrescu au ales rețete inedite pentru fiecare seară în parte, iar farfuriile de aperitiv și main course au fost construite în jurul a două tematici speciale: “Caracatiță și trufe” și “Canvas”: “Am vrut să construim o adevărată experiență culinară pentru cei care ne-au trecut pragul, iar proiectul acesta comun a fost o decizie intuitivă încă din momentul în care am văzut cât de bine ne completăm în bucătărie.

Pentru noi, <<Canvas>> este o pânză albă pe care am pictat viziunea noastră gastronomică, tocmai de aceea am folosit-o în plating. Preparatele au dat fiecărui vizitator câte un tablou diferit, căci mâncate cu mâna, au creat un suvenir unic.”, a declarat Gabriel Mocanu.

În cele două locații din Brasov, bucătarii au atras iubitorii de gastronomie cu o serie de rețete sofisticate. În prima parte a serii invitații s-au bucurat de preparate rafinate precum păstăi cu emulsie de trufe și spumă de unt, salsa de caracatiță, portocale și fenicul, sau carpaccio de caracatiță marinat cu rodie și muguri de pin, iar desertul a stat sub savoarea fondantului de ciocolată, trufe și caramel sărat sau a prăjiturii o’baba’ cu cremă de afine, mascarpone și rom.

Meniul de degustare a fost unul complet, iar vizitatorii au primit la final și o pânză alba cu semnăturile celor trei chefi jedi, pe care au folosit-o în plating-ul unuia dintre aperitive: “Împreună am vrut să livrăm farfurii de poveste și să demonstrăm că arta în farfurie e regăsită prin culori, savoare și texturi.”, au afirmat cei trei ștrumfi jedi care își propun ca pe viitor să organizeze evenimente culinare și în capitală.


🔥 Edițiile integrale Chefi la cutite sezonul 6 se văd exclusiv pe AntenaPlay // smartTV smartphone, tabletă sau computer >>> Intră acum și vezi


Totul despre Chefi la Cuțite găsesti și pe Facebook >> / Instagram >> / Youtube >>


 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
Black Friday - nu rata ofertele

Vezi toate reducerile 

PREMIUM

Mai multe