Antena Căutare

Anisie, la Conferinţa România educată: Urmărim să sprijinim dezvoltarea de noi calificări în domenii precum inteligenţa artificială sau robotica, domenii care susţin dezvoltarea sustenabilă a societăţii actuale

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, susţine că una dintre priorităţile ministerului pe care îl conduce o reprezintă dezvoltarea sistemului de învăţământ profesional dual, astfel încât şcoala să formeze absolvenţi calificaţi.

Anisie mai spune că o alt prioritate o reprezintă procesul de formare a cadrelor didactice.

„Se impune ca formulele de finanţare să fie transparente şi echitabile, iar efectul aplicării acestora să garanteze accesul fiecărui copil sau tânăr la educaţie.. (...) Este necesară crearea unui mecanism eficient pentru a monitoriza alocările bugetare către sectorul educaţional la nivel local”, a afirmat ministrul Educaţiei, în discursul ţinut în cadrul Conferinţei „România Educată - politici publice şi coordonarea surselor de finanţare”.

Ministrul Educaţiei a afirmat, de asemenea, că una dintre direcţiile majore ale ministerului o reprezintă dezvoltarea învăţământului profesional.

„Una dintre rutele de formare iniţială pe care ne dorim să o dezvoltăm este sistemul de învăţământ profesional dual. Se impune ca această rută să fie finanţată corespunzător şi să investim în infrastructura necesară. Este important ca oferta de formare profesională să fie direct corelată cu cerinţele pieţei muncii. Urmărim ca în următorul cadru financiar multianual să sprijinim dezvoltarea de noi calificări în domenii precum inteligenţa artificială sau robotica, domenii care susţin dezvoltarea sustenabilă a societăţii actuale”, a mai spus Monica Anisie.

Articolul continuă după reclamă

Aceasta a adăugat că una dintre priorităţile sale este procesul de formare a cadrelor didactice.

Anisie spune că ministerul de resort este „obligat” să asigure dotarea laboratoarelor pentru dezvoltarea unor domenii precum robotica.

„Cred că putem construi împreună o şcoală care să ofere resurse de învăţare şi cadre didactice motivate prin asumarea rolului complex al profesiei alese” a spus Anisie.

Sursa : news.ro

CSM a aprobat încetarea delegării procurorului Marius Bulancea în funcţia de procuror-şef al Secţiei de combatere a infr... PNL Iaşi contestă ideea înfiinţării de către primărie a unui club sportiv municipal: Chirica vrea să copieze modelul pat...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira Sambata, 01.03.2025, 15:15
Citește și
De ce nu mai vrea George Simion să candideze la alegerile prezidențiale. Cum a explicat gestul neașteptat
Relațiile se îmbunătățesc pentru aceste zodii între 17 și 23 martie 2025. Cine sunt nativii care își vor... Catine.ro
Ce avere are Nicușor Dan. Primarul Capitalei și-a actualizat declarația de avere în ziua în care și-a depus...
Gökçe Bahadır spune: „Căsnicia nu ucide dragostea”. Actrița vorbește despre relația cu Emir Ersoy Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Lidia Buble, momente dificile în familie! Nepotul ei de doar cinci luni a fost operat pentru a treia oară. Cum se... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Hummus cu usturoi copt. Rețeta unui preparat cremos și aromat HelloTaste.ro
În 1989, o femeie a dispărut misterios și nimeni n-a mai auzit de ea până acum. Fiica ei este copleșită: Nu... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 15 martie 2025. Taurii trebuie să nu mai fie atât de analitici. Află ce se întâmplă cu... Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Portalul Eclipselor 14-29 Martie: Transformări karmice, revelații și semințele unui nou destin Kudika
Ce salariu are un lucrător depozit la Lidl. Venitul lunar este completat de mai multe beneficii speciale pentru... Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Cel mai scump teren vândut de RA-APPS. Are vedere spre vilele prezidenţiale din Primăverii Observator
Leacuri bătrânești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică MediCOOL
Pljeskavica. Cum să faci acasă chiftele ca la sârbi HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Câte clase are, de fapt, „STEGARUL DAC”. Ce părere are despre școală, în general Gandul
Gigi Becali și-a dat demisia din AUR 😲 'Primele declarații: George Simion a făcut o GREȘEALĂ mare!' CanCan
Trucuri pentru a-ți face copilul să se miște mai mult. Care sunt sfaturile specialiștilor în parenting DeParinti
Sabrina Carpenter s-a îmbolnăvit în timpul turneului. Cântăreața a postat o poză fără machiaj și le-a... ZUTV
Donald Trump nu poate conduce mașina Tesla pe care tocmai a cumpărat-o. Care e motivul surprinzător UseIT
Mâncare de praz cu măsline. Un preparat simplu, gustos și de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x