Antena Căutare

Bolnavii de COVID-19 rămân fără concediu medical. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei! Legea carantinării și izolării a provocat haos

Situaţie incredibilă pentru pacienţii confirmaţi cu noul coronavirus care nu au mai fost internaţi în spital şi stau izolaţi acasă: medicii de familie nu le pot da concediu medical.

Noua lege a carantinării şi izolării începe să-şi arate slăbiciunile. O scăpare îi afectează pe bolnavii de COVID care au primit recomadare de a rămâne izolaţi la domiciliu şi nu au mai fost internaţi.

Din cauza unui vid legislativ, medicii de familie nu le pot elibera acestor bolnavi concediu medical.

Legea izolării şi carantinei prevede că toţi cei depistaţi cu SARS-COV-2 trebuie internaţi şi li se acordă concediul medical la externare. Cei care n-au mai ajuns la spital sunt scăpaţi din vedere. Ministerul Sănătăţii caută soluţii pentru a rezolva problema.

Medicii de familie au mai găsit însă o problemă: noua lege, ce prevede internarea obligatorie a cazurilor pozitive, nu-i are în vedere şi pe cei care nu au mai fost spitalizaţi tocmai fiindcă DSP le-a cerut oamenilor să stea izolaţi acasă. În condiţiile în care, în multe locuri, nu au mai fost paturi disponibile în spitalele COVID.

Potrivit legii, toți pacienții diagnosticați cu COVID-19 ar trebui spitalizați pentru cel puțin 48 de ore. La externare, bolnavii ar trebui să primească un concediu medical, eliberat de medicul infecționist sau de medicul pneumolog, concediu ce poate fi prelungit cu cel mult 14 zile, de către medicii de familie.

Medicii de familie susțin că în lege nu există soluții și pentru pacienții care nu au mai ajuns să fie spitalizați. Nu le pot da concediu pe cod de boală, iar dacă folosesc un altul, riscă să fie amendați cu sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei și să fie acuzați de malpraxis.

Ministerul Sănătății susține că va găsi soluții, va actualiza legislația, astfel încât niciun pacient să fie afectat.

București, aproape dublu la numărul de cazuri de Covid, față de Suceava. Care sunt județele focar ale României în acest ... Biroul de calculator – mobilierul cheie al laboratorului de informatică...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x