Antena Căutare

Buzău: Tânărul care şi-a incendiat fosta iubită, peste care a turnat benzină, condamnat la 24 de ani de închisoare/ Profilul său genetic ar urma să fie introdus în Sistemul Naţional de Date Genetice/ Decizia magistraţilor nu este definitivă

Tânărul din Buzău care şi-a incendiat fosta iubită, peste care a turnat benzină, a fost condamnat la 24 de ani de închisoare şi plata unor daune către părinţii victimei în cuantum de 160.000 de lei. În plus, magistraţii au dispus ca profilul său genetic s fie introdus în Sistemul Naţional de Date Genetice. Decizia nu este definitivă.

Potrivit sentinţei pronunţate de Tribunalul Buzău, Cosmin Dan, care şi-a incendiat fosta iubită, în februarie anul trecut, a fost condamnat la 24 de ani de închisoare: 23 de închisoare pentru omor calificat şi un an reprezentând o treime din pedeapsa pentru infracţiunea de distrugere. În acelaşi timp, instanţa a obligat inculpatul la despăgubiri în valoare de 160.000 de lei care vor ajunge la părinţii victimei.

În plus, profilul genetic al lui Cosmin Dan va fi introdus în Sistemul Naţional de Date Genetice, o bază de date informatizată, conţinând date despre persoane condamnate definitiv sau suspecţi de infracţiuni grave.

Decizia magistraţilor nu este definitivă.

În dimineaţa zilei de 23.02.2019, tânărul Cosmin Dan din Buzău a mers în apartamentul fostei sale iubite, Valentina Nica, de 21 de ani, şi, în urma unui conflict în care a şi lovit-o, a aruncat cu benzină dintr-o sticlă în dormitorul în care tânăra se afla şi a aprins focul cu o brichetă.

Articolul continuă după reclamă

În apartament se mai aflau şi alţi tineri, care au fugit alături de agresor, în timp ce fata striga după ajutor.

Valentina Nica a fost găsită carbonizată de pompieri.

Sursa : news.ro

Explozie sub carosabil, pe o stradă din Braşov, cu degajări mari de fum şi miros înţepător... Ultimă oră! Explozie sub o șosea din Brașov! Ce ar fi provocat deflagrația - FOTO...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira Sambata, 01.03.2025, 15:15
Citește și
Cât va costa carnea de miel pentru Paşte în 2025. Clienţii au început deja să își rezerve mielul dorit
Relațiile se îmbunătățesc pentru aceste zodii între 17 și 23 martie 2025. Cine sunt nativii care își vor... Catine.ro
Rezultate Loto 13 martie. Report la Loto 6/49 de peste 5,24 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru tragerile...
Gökçe Bahadır spune: „Căsnicia nu ucide dragostea”. Actrița vorbește despre relația cu Emir Ersoy Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Lidia Buble, momente dificile în familie! Nepotul ei de doar cinci luni a fost operat pentru a treia oară. Cum se... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Hummus cu usturoi copt. Rețeta unui preparat cremos și aromat HelloTaste.ro
În 1989, o femeie a dispărut misterios și nimeni n-a mai auzit de ea până acum. Fiica ei este copleșită: Nu... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 15 martie 2025. Taurii trebuie să nu mai fie atât de analitici. Află ce se întâmplă cu... Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Portalul Eclipselor 14-29 Martie: Transformări karmice, revelații și semințele unui nou destin Kudika
Ce salariu are un lucrător depozit la Lidl. Venitul lunar este completat de mai multe beneficii speciale pentru... Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Cel mai scump teren vândut de RA-APPS. Are vedere spre vilele prezidenţiale din Primăverii Observator
Leacuri bătrânești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică MediCOOL
Pljeskavica. Cum să faci acasă chiftele ca la sârbi HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Câte clase are, de fapt, „STEGARUL DAC”. Ce părere are despre școală, în general Gandul
Gigi Becali și-a dat demisia din AUR 😲 'Primele declarații: George Simion a făcut o GREȘEALĂ mare!' CanCan
Trucuri pentru a-ți face copilul să se miște mai mult. Care sunt sfaturile specialiștilor în parenting DeParinti
Sabrina Carpenter s-a îmbolnăvit în timpul turneului. Cântăreața a postat o poză fără machiaj și le-a... ZUTV
Donald Trump nu poate conduce mașina Tesla pe care tocmai a cumpărat-o. Care e motivul surprinzător UseIT
Mâncare de praz cu măsline. Un preparat simplu, gustos și de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x