Amănunte ce par ireale pun pe jar lumea medicală! În referatul de arestare, anchetatorii scriu negru pe alb că medicul Gheorghe Burnei preleva oase, ţesut şi ligamente de la copii şi le transplanta altor pacienţi. Poliţiştii au şi găsit în frigiderul de uz casnic din cabinet, printre casolete cu hrană, fragmente de oase şi muşchi uman. Şi la Marie Curie, s-a pornit ancheta
Spitalul de Copii Marie Curie, cel mai renumit din ţară, e de sâmbătă în centrul unui scandal fără precedent. De renume mondial. Se pare că în sălile de operaţie de la Chirurgie Ortopedică se întâmplau lucruri abominabile. Dincolo de orice imaginaţie. Principalul actor: medicul Gheorghe Burnei.
"Multe dintre intervențiile lui chirurgicale au caracterul unor experimente. Unele din aceste probleme nu mai pot fi remediate pentru tot restul vieții. în urma intervenției inculpatului au rămas cu infirmități grave, uneori permanente."
Cu toatea astea, îi convingea pe părinţi să revină iar şi iar la alte operaţii.
"În cazul altor copii ai căror părinți nu realizează că, de fapt, copilul a fost supus unui experiment eșuat, inculpatul continuă să îi opereze sub pretextul că le remediază operațiile, dar în realitate continuă experimentele."
Ancheta a pornit de la un denunţ al unui părinte care-l acuză de luare de mită. Ofiţerii DGA i-au instalat profesorului Burnei în birou camere video şi microfoane. Sursele spun că medicul a fost filmat doar într-o lună în timp ce ar fi luat 15 şpăgi. Iar banii i-ar fi ascuns în cărţile din bibliotecă. În acelaşi birou, Burnei ţinea un frigider de uz casnic, în care erau depozitate bucăţi de oase, ligamente şi ţesut prelevate de la copii.
Potrivit anchetatorilor, şpaga pentru consultaţie pornea de la o sută de lei. Iar cea pentru operaţie începea de la 500. În sala de judecată, chirurgul a recunoscut că a primit bani.
Investigatorii susţin că deşi le lua bani părinţilor, copiii erau măcelăriţi intenţionat pentru faima profesională.
"Inculpatul preleva de la copii, fără consimțământul aparținătorilor, țesut osos și ligamente. Din primele date, țesuturi astfel prelevate și păstrate au fost deja folosite ca transplant pentru alți copii".
Judecătorii Tribunalului Bucureşti au respins propunerea de arestare preventivă. L-au plasat pe profesorul Burnei în arest la domiciliu.
Rămâne o întrebare. Dacă acuzaţiile sunt adevărate, cum de a fost posibil ca niciun medic, asistent ori infirmier din secţia condusă de Burnei să nu sufle o vorbă niciodată.