Antena Căutare

Excludere din USR Ilfov pentru o postare referitoare la amplasarea de banere fara autorizaţie în precampanie la Buftea, care a urmat scandalului privind semnăturile false strânse în campania ”Fără penali”

Oli Ardelean reclamă că a fost exclusă miercuri seară din USR Ilfov pentru o postare referitoare la amplasarea de banere fara autorizaţie în precampanie. la Buftea şi în care amintea şi de scandalul semnăturilor false strânse în campania ”Fără penali”, spunând că liderul partidului Dan Barna a „minimizat” acest caz.

”Ieri seară, într-o adevărată execuţie, o majoritate din Biroul Naţional USR, toţi din echipă Barna, m-a exclus din USR pentru postarea asta. Deşi am spus adevărul. Deşi am încercat mult timp să rezolv intern. Le-am cerut să amâne până se judecă sesizarea făcut de mine din august 2018 împotrivă angajatului lui Barna la Secretariatul General, Ciprian Necula. Cel responsabil de campania Fără penali şi care atunci, la sediul USR, după ce am găsit falsurile şi le scoteam din dosare, a ţipat la mine să ies de acolo, să las falsurile să le trimitem la primarii că poate le acceptă. Am ţipat şi eu la el, da, posibil să le accepte, pentru că trăim într-o ţara coruptă cu incompetenţi în administraţie. Poate nu se prind. Dar asta nu e motiv să trimită falsuri la primarii. Barna a refuzat atunci să analizeze vina lui Necula. A tot refuzat de atunci. Le-am cerut să îmi spună dacă au mai contractat firma de promoteri care le-au adus falsurile. Nu mi-au raspuns”, relatează Ardelean. Ea spune că a cerut să se judece acea speţă împreună cu una nouă de acum în care a fost acuzată că a prejudiciat imaginea partidului scriind că Barna a minimizat problemă semnăturilor false de la fără penali. Scriind practic un fapt real rău făcut de USR + Barna. ”Au ignorat cererea mea de amânare până poate fi judecată şi speţa cu privire la Necula.M-au exclus pe mine în timp ce acel individ este încă angajatul lor. În fine. O mizerie”, scrie fostă membră a USR Ilfov. Postarea care i-a atras excluderea lui Oli Ardelean, este o postare din 8 noiembrie, în care această afirmă că jumătate din Biroul Judeţean USR Ilfov a spus că ”e OK dacă un membru preşedinte de filială locală (Buftea, Adrian Ciobanu îl cheamă, voia să fie şi primar) a montat banere fără autorizaţie în precampanie, că nu e ceva ilegal, că a fost o "greşeală" făcută cu "bune intenţii"”. Ea acuza că Ciobanu a făcut acest lucru deşi i s-a transmis, aşa cum li s-a spus tuturor în toate filialele locale să nu monteze banere fără autorizaţie şi că întrebat de preşedintele filialei dacă a avut autorizaţie, a spus că are deşi nu avea. ”Dar e ok pentru unii să păstrăm că membru un astfel de individ. Şi eu duminică ar trebui să votez USR? Când ştiu că Barna a făcut la fel cu semnăturile false de la fără penali cumpărate printr-o firmă de promoteri de USR (vreo 20k la număr din alea 1 milion) pe care angajatul lui din secretariatul general, Ciprian Necula, voia să le trimită la primarii? De a trebuit să fac super scandal la sediul USR? Şi Barna a minimizat totul încercând să dea vina pe mine, că am o vendetă personala”, afirm Ardelan într-un text posta cu două zile înaintea primului ţur al alegerilor prezidenţiale. În 2018, Oli Ardelean a semnalat nereguli în listele de semnături strânse d epromoteri în campania Fără Penali, ea insăsi identificând câteva sute de astfel de semnături la nivelul judeţului Ilfov. Ea relata atunci că i-a semnalat aceastăsituatie liderului partidului Dan Barna.

Sursa : news.ro

Guvernul îşi angajează astăzi răspunderea în Parlament pe legile privind prorogarea unor termene în Justiţie, abrogarea ... Bogdan Licu, întrebat dacă susţine desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie: Da, bineînţeles...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira Sambata, 01.03.2025, 15:15
Citește și
De ce nu mai vrea George Simion să candideze la alegerile prezidențiale. Cum a explicat gestul neașteptat
Relațiile se îmbunătățesc pentru aceste zodii între 17 și 23 martie 2025. Cine sunt nativii care își vor... Catine.ro
Ce avere are Nicușor Dan. Primarul Capitalei și-a actualizat declarația de avere în ziua în care și-a depus...
Gökçe Bahadır spune: „Căsnicia nu ucide dragostea”. Actrița vorbește despre relația cu Emir Ersoy Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Lidia Buble, momente dificile în familie! Nepotul ei de doar cinci luni a fost operat pentru a treia oară. Cum se... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Hummus cu usturoi copt. Rețeta unui preparat cremos și aromat HelloTaste.ro
În 1989, o femeie a dispărut misterios și nimeni n-a mai auzit de ea până acum. Fiica ei este copleșită: Nu... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 15 martie 2025. Taurii trebuie să nu mai fie atât de analitici. Află ce se întâmplă cu... Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Portalul Eclipselor 14-29 Martie: Transformări karmice, revelații și semințele unui nou destin Kudika
Ce salariu are un lucrător depozit la Lidl. Venitul lunar este completat de mai multe beneficii speciale pentru... Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Cel mai scump teren vândut de RA-APPS. Are vedere spre vilele prezidenţiale din Primăverii Observator
Leacuri bătrânești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică MediCOOL
Pljeskavica. Cum să faci acasă chiftele ca la sârbi HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Câte clase are, de fapt, „STEGARUL DAC”. Ce părere are despre școală, în general Gandul
Gigi Becali și-a dat demisia din AUR 😲 'Primele declarații: George Simion a făcut o GREȘEALĂ mare!' CanCan
Trucuri pentru a-ți face copilul să se miște mai mult. Care sunt sfaturile specialiștilor în parenting DeParinti
Sabrina Carpenter s-a îmbolnăvit în timpul turneului. Cântăreața a postat o poză fără machiaj și le-a... ZUTV
Donald Trump nu poate conduce mașina Tesla pe care tocmai a cumpărat-o. Care e motivul surprinzător UseIT
Mâncare de praz cu măsline. Un preparat simplu, gustos și de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x