Antena Căutare

Gestul unor bătrâne, în fața mamei unui copil cu ADHD: "Are păcate mari. Asta-i pedeapsa lui Dumnezeu! Ca păcătoasa aia de la Dristor. Dumnezeu a trimis o femeie s-o împingă în fața trenului"

De multe ori, gesturile şi vorbele pline de venin ale oamenilor sunt de neînţeles. Mai ales dacă vorbim despre persoanele mai în vârstă, care ar trebui să dea dovadă de înţelepciune şi compasiune mai multă faţă de semenii lor.

De multe ori, gesturile şi vorbele pline de venin ale oamenilor sunt de neînţeles. Mai ales dacă vorbim despre persoanele mai în vârstă, care ar trebui să dea dovadă de înţelepciune şi compasiune mai multă faţă de semenii lor.

Însă, rare sunt cazurile în care încă mai vezi aşa ceva. Gestul unor bătrâne, aflate în metroul bucureştean, aproape că îţi îngheaţă mintea şi sufletul. Asistând la mai multe scene în care o mamă se lupta cu copilul ei diagnosticat cu ADHD, femeile nu se pot abţine şi încep să bârfească în cel mai josnic mod.

"M-am tot abținut să scriu acest text, dar am reîntâlnit două personaje din această povestire și din nou m-am enervat.

Prima întâmplare. Înainte de Crăciun, la „Grigorescu”, urcă în metrou o mamă cu doi copii, probabil cu ADHD, de vreo 7-8 ani. Ei bine, copiii erau erau titirez, ultraactivi, însă mama parcă avea 10 ochi și 15 mâini. Puștii - hipernăzdrăvani, mama - hiperrăbdătoare: blândă, răbdătoare, calmă, n-a ridicat nicio secundă vocea, le vorbea calm, le mai spunea o glumiță, le zâmbea permanent, nu i-a bruscat, nu i-a certat. Copiii, repet, cu probleme, n-au stat o secundă locului, ar fi răsturnat vagonul de metrou dacă erau lăsați nesupravegheați. Ea, însă, mie cel puțin, mi-a dat o fabuloasă lecție de răbdare și tact. O mamă-eroină!!! Eu unul nu știu cum aș fi reacționat/procedat în locul ei. În niciun caz ca ea. M-a impresionat pur și simplu. Și, pe lângă mine, pe încă trei-patru călători.

Articolul continuă după reclamă

Au coborât la „Timpuri Noi”. Adaug că doamna mai avea și două sacoșe destul de măricele...
Ei bine, nici nu s-au închis ușile că două babe s-au și apucat de comentat.

- Are păcate mari dacă a pedepsit-o Dumnezeu în halul ăsta! Ca și cu păcătoasa aia de la Dristor, Dumnezeu a trimis o femeie fără minte s-o împingă în fața trenului.

- Asta-i pedeapsa lui Dumnezeu!
Îmi stăteau pe limbă multe cuvinte grele, toate obscene, dar m-am abținut. Nu s-a abținut, însă, un domn.

- Dumneavoastră când o să crăpați n-o să fie pedeapsa lui Dumnezeu?

- Pe noi ne ia Dumnezeu la el, că suntem credincioase. Noi nu murim ca toți păcătoșii.

Eu am coborât la Unirii, așa că nu știu dacă domnul le-a și pizduit, dar le-am revăzut zilele astea pe respectivele babe la „Ambrozie” (suntem, iată, vecini). Stăteau la coadă la un autobuz al lui Negoiță (primarele de la sectorul 3), cu care duce pensionarii din zonă la tot felul de pelerinaje, pe la Mănăstirea Cernica, Pustnicu, Casa Poporului etc.

Una din ele cu un copil (probabil nepot sau strănepot) de 8-9 ani, fără probleme precum cei din metrou. Puștiu nu voia neam să urce în autocar. „Vreau în parc la lebede!”. „Mișcă în crucea mă-tii, că-ți cârpesc două palme de te ia dracu'. Crucea mă-tii de drac împielițat!” L-a smucit și l-a urcat cu forța în autocar.

Ce-ar mai fi de comentat?", a povestit jurnalistul Adi Muntea, pe pagina persoanlă de Facebook

Mesajul trist, în care multe mame se regăsesc: "Am decis să îmi dau copilul tatălui. Vreau să îmi trăiesc viaţa. O ... Mariana Cojocaru: „În Thailanda și Japonia există regula celor 108 vieți”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira Sambata, 01.03.2025, 15:15
Citește și
(P) Cum să dezvolți abilitățile sociale la copii: 3 idei
Relațiile se îmbunătățesc pentru aceste zodii între 17 și 23 martie 2025. Cine sunt nativii care își vor... Catine.ro
(P) Cauzele infertilității și cele mai comune metode prin care se pot combate problemele de fertilitate
Gökçe Bahadır spune: „Căsnicia nu ucide dragostea”. Actrița vorbește despre relația cu Emir Ersoy Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Lidia Buble, momente dificile în familie! Nepotul ei de doar cinci luni a fost operat pentru a treia oară. Cum se... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Hummus cu usturoi copt. Rețeta unui preparat cremos și aromat HelloTaste.ro
În 1989, o femeie a dispărut misterios și nimeni n-a mai auzit de ea până acum. Fiica ei este copleșită: Nu... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 15 martie 2025. Taurii trebuie să nu mai fie atât de analitici. Află ce se întâmplă cu... Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Portalul Eclipselor 14-29 Martie: Transformări karmice, revelații și semințele unui nou destin Kudika
Ce salariu are un lucrător depozit la Lidl. Venitul lunar este completat de mai multe beneficii speciale pentru... Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Cel mai scump teren vândut de RA-APPS. Are vedere spre vilele prezidenţiale din Primăverii Observator
Leacuri bătrânești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică MediCOOL
Pljeskavica. Cum să faci acasă chiftele ca la sârbi HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Câte clase are, de fapt, „STEGARUL DAC”. Ce părere are despre școală, în general Gandul
Gigi Becali și-a dat demisia din AUR 😲 'Primele declarații: George Simion a făcut o GREȘEALĂ mare!' CanCan
Trucuri pentru a-ți face copilul să se miște mai mult. Care sunt sfaturile specialiștilor în parenting DeParinti
Sabrina Carpenter s-a îmbolnăvit în timpul turneului. Cântăreața a postat o poză fără machiaj și le-a... ZUTV
Donald Trump nu poate conduce mașina Tesla pe care tocmai a cumpărat-o. Care e motivul surprinzător UseIT
Mâncare de praz cu măsline. Un preparat simplu, gustos și de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x