Gheorghe Turda a vorbit despre lupta sa cu cancerul. Marele artist a fost diagnosticat a doua oară cu maladia periculoasă și a dat detalii despre experiența nefericită pe care a trăit-o.
„Este un epitelion bazocelular neagresiv. Mi-a crescut un neg într-un perciune și mă cam deranja la spălatul părului sau să zicem așa când mă bărbieream și de acolo, probabil l-am atins un pic, s-a declanșat puțin, să zic așa, nu s-a făcut o rană adâncă, cu o rană ușoară”, a spus artistul.
„De acolo a evoluat și fiind cu tenul blond, alb – noi suntem expuși la o asemenea boală de piele. A evoluat, l-am depistat din timp, am fost foarte precaut pentru treaba asta și am mers la medic, la doamna doctor la clinică, am făcut operația și tratamentul nu a fost foarte greu, pentru că tratamentul este foarte simplu, doar o îngrijire zilnică a locului și s-a vindecat. Iată că, în nici două luni și jumătate, s-a vindecat rana”, a adăugat el.
Gheorghe Turda a mai spus că recuperarea lui a presupus îngrijire zilnică și control permanent – cel puțin la vreo 4-5 zile un control.
„Operația a durat 20 de minute. Mie îmi place foarte mult să stau la plajă și vara asta am stat, nu prea mult, vreo 3 zile, dar nu aveam voie să fac treaba asta și uite că m-a costat. Metoda pe care au folosit-o se numește metoda «mosch». E o garanție de 100% că nu mai apare”, a mai spus Gheorghe Turda.
Artistul a adăugat că psihic este „foarte echilibrat”.
Sursă video: Antena Stars.
De ce a murit, de fapt, Denisa Răducu? La un an de la deces, tatăl artistei a dezvăluit adevăratul motiv al morții... „Ce a făcut Statul pentru mine? Nu există motiv, deci nu-i las nimic!” Amanda Lear, fosta muză a lui Dali, a hotărât cin...