Antena Căutare

Imagini scandaloase! Un pacient cu o afecțiune a coloanei, abandonat în fața liftului din Spitalul Universitar din București. Bolnavul a fost lăsat să se târască pe jos

Încă un bolnav a cunoscut umilinţe greu de imaginat într-un spital din România. Minute întregi s-a târât spre lift şi a aşteptat să fie ajutat de angajaţii Spitalului Universitar din Bucureşti.

Încă un bolnav a cunoscut umilinţe greu de imaginat într-un spital din România. Minute întregi s-a târât spre lift şi a aşteptat să fie ajutat de angajaţii Spitalului Universitar din Bucureşti.

O afecţiune a coloanei nu-i permitea să se ridice sau să se aşeze pe scaun, iar brancardierul l-ar fi abandonat la lift, printre ceilalţi pacienţi. Conducerea a pornit ancheta după ce reporterii Observator au cerut explicaţii pentru imaginile şocante, postate pe o reţea de socializare.

Bărbatul a fost pur şi simplu abandonat în faţa liftului, deşi pe imagini se vede clar că nu se putea deplasa fără ajutor. Ruda unui alt pacient a filmat întreaga scenă.

Minute în şir cei care au asistat la întreaga scenă încercau să găsească soluţii. Printre ceilalţi pacienţi, se stârnea revolta. Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de luni, după cum ne-au transmis ulterior reprezentanţii Spitalului Universitar.

Bărbatul a fost identificat în scurt timp. E acum e înafara oricărui pericol. Conducerea a luat şi primele măsuri. Paradoxal, oamenii sunt cercetaţi nu pentru că n-au acţionat, ci pentru că n-au raportat incidentul.

Nu mai departe de anul trecut, Spitalul Universitar din Bucureşti a fost în centrul unui alt scandal. Un pacient a filmat un bărbat, îmbrăcat în pijamale, zăcând în noroi zile întregi la intrare. Conducerea unităţii medicale a explicat atunci că omul nu avea adăpost şi nu venea la spital să se trateze, ci să doarmă. Return to index of stories...

Ai planuri de căsătorie? Tinerii care fac nuntă ar putea primi de la stat 15.000 de lei... Dorul de frații ei au împins o fetiță în ghearele morții! Copila de şase ani a fugit de acasă, de teamă să nu ajungă la ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 21 noiembrie 2024. Corina a câștigat suma de 7500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 21 noiembrie 2024. Corina a câștigat suma de 7500 de lei Joi, 21.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x