Antena Căutare

Inspecţia Judiciară consideră că proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor încalcă brutal principiile independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor

Inspecţia Judiciară consideră că proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor "încalcă brutal principiile independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor", care sunt garantate de Constituţie, dar şi mai multe decizii ale Curţii Constituţionale.

Inspecţia Judiciară a transmis, marţi, un punct de vedere referitor la proiectul de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor. Inspectorii judiciari, judecători şi procurori, consideră că reglementarea în vigoare a pensiei de serviciu pentru judecători şi procurori este justificată prin specificul activităţii pe care o desfăşoară, care impune obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite. De asemenea, Inspecţia Judiciară consideră că pensia de serviciu a fost instituită pentru a încuraja stabilitatea în serviciu şi formarea unei cariere în magistratură, caracterul stimulator al acesteia constând în modul de determinare a cuantumului în raport cu indemnizaţia avută la data ieşirii la pensie. Inspecţia Judiciară menţionează că interdicţiile impuse judecătorilor şi procurorilor vizează activităţi care le-ar putea aduce venituri suplimentare şi să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le menţină şi după pensionare un nivel de viaţă apropiat de cel avut în timpul activităţii şi precizează că tratamentul juridic diferit al magistraţilor în ceea ce priveşte sistemul de pensionare este justificat şi de riscurile pe care le implică exercitarea profesiei, cu un rol esenţial în apărarea drepturilor omului, a ordinii publice şi valorilor statului de drept. "Pensia de serviciu nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună judecătorii şi procurorii şi care impune obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au, fiindu-le interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţă cât mai apropiat de cel avut în timpul activităţii”, se arată în comunicatul Inspecţiei Judiciare. Inspectorii judiciari constată că proiectul respectiv "încalcă brutal principiile independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor", consacrate şi garantate de articolele 21, 44 (3), 53, 124 (3), 125 şi 126 (1) şi 139 din Constituţia României, precum şi de art. 6 (1) din CEDO, nesocoteşte deciziile CCR nr. 2/2000, 57/2000, 120/2007, 85/2009, 375/2000 şi 873/2010 şi disimulează realizarea unei exproprieri simulate, contrară principiului constituţional din art. 44 (3) din Constituţie şi art. 1 (1) din Protocolul 1, adiţional la CEDO, echivalând cu o "privare nelegală de proprietate”. Acest punct de vedere va fi transmis Guvernului României, Senatului şi Camerei Deputaţilor, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

Sursa : news.ro

Școală din București, evacuată după ce elevii au acuzat disconfort respirator... Profesorul şi muzicologul Grigore Constantinescu a murit la vârsta de 82 de ani...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira Sambata, 01.03.2025, 15:15
Citește și
Cât va costa carnea de miel pentru Paşte în 2025. Clienţii au început deja să își rezerve mielul dorit
Relațiile se îmbunătățesc pentru aceste zodii între 17 și 23 martie 2025. Cine sunt nativii care își vor... Catine.ro
Rezultate Loto 13 martie. Report la Loto 6/49 de peste 5,24 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru tragerile...
Gökçe Bahadır spune: „Căsnicia nu ucide dragostea”. Actrița vorbește despre relația cu Emir Ersoy Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Lidia Buble, momente dificile în familie! Nepotul ei de doar cinci luni a fost operat pentru a treia oară. Cum se... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Hummus cu usturoi copt. Rețeta unui preparat cremos și aromat HelloTaste.ro
În 1989, o femeie a dispărut misterios și nimeni n-a mai auzit de ea până acum. Fiica ei este copleșită: Nu... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 15 martie 2025. Taurii trebuie să nu mai fie atât de analitici. Află ce se întâmplă cu... Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Portalul Eclipselor 14-29 Martie: Transformări karmice, revelații și semințele unui nou destin Kudika
Ce salariu are un lucrător depozit la Lidl. Venitul lunar este completat de mai multe beneficii speciale pentru... Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Cel mai scump teren vândut de RA-APPS. Are vedere spre vilele prezidenţiale din Primăverii Observator
Leacuri bătrânești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică MediCOOL
Pljeskavica. Cum să faci acasă chiftele ca la sârbi HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Câte clase are, de fapt, „STEGARUL DAC”. Ce părere are despre școală, în general Gandul
Gigi Becali și-a dat demisia din AUR 😲 'Primele declarații: George Simion a făcut o GREȘEALĂ mare!' CanCan
Trucuri pentru a-ți face copilul să se miște mai mult. Care sunt sfaturile specialiștilor în parenting DeParinti
Sabrina Carpenter s-a îmbolnăvit în timpul turneului. Cântăreața a postat o poză fără machiaj și le-a... ZUTV
Donald Trump nu poate conduce mașina Tesla pe care tocmai a cumpărat-o. Care e motivul surprinzător UseIT
Mâncare de praz cu măsline. Un preparat simplu, gustos și de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x