Antena Căutare

Lideri judeţeni ai PSD cred că nu trebuie să se discute în Comitetul Executiv despre schimbarea din funcţie a preşedinţilor care nu au atins procentul propus la alegerile de duminică

Mai mulţi lideri judeţeni ai PSD consideră că nu este cazul să se discute în partid înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale despre schimbarea din funcţie a preşedinţilor de filiale locale care au obţinut rezultate slabe la primul tur de scrutin.

Liderul PSD Argeş, Şerban Valeca, susţine că situaţia preşedinţilor de organizaţii care nu au atins ţinta în ceea ce priveşte scorul electoral la primul tur al alegerilor prezidenţiale ar trebui luată în discuţie în cadrul partidului după al doilea tur de scrutin.

„Eu cred că după turul doi trebuie discutăm aceste lucruri. Deocamdată cred că trebuie s-i învăţăm şi pe ei (pe preşedinţii filialelor cu rezultate slabe n.r.) ce am făcut noi sau să-şi recunoască şi ei, că acum fiecare dacă îşi face o analiză corectă ştie că a făcut şi câte o greşeală sau ce nu a făcut li trebuia să facă”, a declarat Şerban Valeca marţi, înaintea şedinţei PSD.

La râdul său, liderul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, spune că, atât filiala pe care o conduce, cât şi toate filialele din Ardeal ale PSD nu şi-au îndeplinit ţinta propusă la aceste alegeri.

”Nu cred că vreun judeţ din Ardeal şi-a îndeplinit targetul. Asta însemană că avem cu toţii o problemă pe care trebuie să o explicăm mai bine, să căutăm soluţii astăzi, iar de mâine să ieşim la muncă, între oameni”, a spus Zetea.

Articolul continuă după reclamă

Acesta a precizat că, dacă se va decide schimbarea sa din funcţie, este dispus să renunţe la funcţie, dar nu crede că este cazul acum să se discute despre mandate.

Sursa : news.ro

E oficial! Klaus Iohannis nu va merge la dezbaterea publică cu Viorica Dăncilă: ”Nu poate fi niciun schimb de idei cu re... Firea: Joi avem şedinţă de Consiliu General şi vom supune aprobării un proiect prin care delegăm serviciul de termoficar...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira Sambata, 01.03.2025, 15:15
Citește și
De ce nu mai vrea George Simion să candideze la alegerile prezidențiale. Cum a explicat gestul neașteptat
Relațiile se îmbunătățesc pentru aceste zodii între 17 și 23 martie 2025. Cine sunt nativii care își vor... Catine.ro
Ce avere are Nicușor Dan. Primarul Capitalei și-a actualizat declarația de avere în ziua în care și-a depus...
Gökçe Bahadır spune: „Căsnicia nu ucide dragostea”. Actrița vorbește despre relația cu Emir Ersoy Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Lidia Buble, momente dificile în familie! Nepotul ei de doar cinci luni a fost operat pentru a treia oară. Cum se... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Hummus cu usturoi copt. Rețeta unui preparat cremos și aromat HelloTaste.ro
În 1989, o femeie a dispărut misterios și nimeni n-a mai auzit de ea până acum. Fiica ei este copleșită: Nu... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 15 martie 2025. Taurii trebuie să nu mai fie atât de analitici. Află ce se întâmplă cu... Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Portalul Eclipselor 14-29 Martie: Transformări karmice, revelații și semințele unui nou destin Kudika
Ce salariu are un lucrător depozit la Lidl. Venitul lunar este completat de mai multe beneficii speciale pentru... Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Cel mai scump teren vândut de RA-APPS. Are vedere spre vilele prezidenţiale din Primăverii Observator
Leacuri bătrânești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică MediCOOL
Pljeskavica. Cum să faci acasă chiftele ca la sârbi HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Câte clase are, de fapt, „STEGARUL DAC”. Ce părere are despre școală, în general Gandul
Gigi Becali și-a dat demisia din AUR 😲 'Primele declarații: George Simion a făcut o GREȘEALĂ mare!' CanCan
Trucuri pentru a-ți face copilul să se miște mai mult. Care sunt sfaturile specialiștilor în parenting DeParinti
Sabrina Carpenter s-a îmbolnăvit în timpul turneului. Cântăreața a postat o poză fără machiaj și le-a... ZUTV
Donald Trump nu poate conduce mașina Tesla pe care tocmai a cumpărat-o. Care e motivul surprinzător UseIT
Mâncare de praz cu măsline. Un preparat simplu, gustos și de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x