Antena Căutare

Ministrul Sănătăţii a cerut un control la Spitalul Judeţean Brăila, în cazul tinerei care a murit la o lună după ce a născut

Victor Costache, ministrul Sănătăţii a solicitat reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Brăila să demareze de urgenţă o acţiune de control la Spitalul Judeţean Brăila în cazul tinerei de 19 ani care a decedat la o lună după ce a născut, anunţă Ministerul Sănătăţii.

”Echipa de control va verifica respectarea calităţii actului medical pentru pacient, respectarea protocoalelor si a circuitului pacientului, condiţiile igienico- sanitare, conform competenţelor. Concluziile acţiunii de control vor fi făcute publice”,precizează ministerul.

Poliţiştii din Brăila au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul tinerei de 19 ani, care a murit la Spitalul Judeţean Brăila, la o lună de la naştere. Părinţii fetei spun că aceasta a murit din cauza unei septicemii pentru că medicii nu i-au eliminat, după ce a născut, toată placenta, iar aceasta s-a infectat.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Brăila, poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, dosarul fiind declinat Poliţiei de către Parchet, care a fost sesizat de reprezentanţii Spitalului Judeţean, unde s-a produs decesul.

În urmă cu o lună, Ana Maria Păduraru a născut la maternitatea din Brăila o fetiţă sănătoasă. În urmă cu câteva zile, tânăra a început să acuze o stare de rău, spunând că o doare un picior, motiv pentru care a mers la Spitalul Judeţean Brăila. Acolo a primit tratament cu antiinflamatoare şi a fost trimisă acasă, spun rudele. A doua zi, pentru că nu se mai putea mişca, familia tinerei a chemat salvarea care a dus-o de urgenţă la spital.

Articolul continuă după reclamă

"Vineri am plecat de la faptul că o durea un picior, apoi nu se mai putea mişca. Am chemat salvarea care a fost înştiinţată că fata e lăuză, trebuia să o ducă la maternitate. Au dus-o la spitalul 3, acolo i-au făcut radiografie unde s-a pus diagnosticul de discopatie lombară, i-au dat tratament antiinflamator şi au trimis-o acasă. A doua zi m-a sunat şi m-a chemat, mi-a spus că moare, avea dureri îngrozitoare", spune mama tinerei.

A doua zi, familia fetei a chemat din nou salvarea, iar la spital, medicii i-ar fi spus că tânăra are meningită. Rudele spun însă că, după deces, ar fi cerut efectuarea unei autopsii din care ar fi reieşit că tânăra ar fi murit din cauza unei septicemii pentru că la naştere, în urmă cu o lună, medicii nu ar fi îndepărtat întreaga placentă.

În faţa acestor acuzaţii, conducerea Spitalului Judeţean Brăila a anunţat, joi, că a demarat o anchetă.

"Am solicitat comisiei de analize decese intraspitaceliceşti din cadrul spitalului analiza acestui caz şi când vom avea un răspuns vă vom transmite. Analizăm acest deces să vedem care au fost problemele care au dus la moartea tinerei. Nu vizăm niciun doctor deocamdată, doar analizăm acum acest deces”, a declarat directorul medical al spitalului brăilean, Alina Neacşu.

Sursa : news.ro

Dorul de mama biologică l-a împins pe un copil din Vaslui să nu se mai întoarcă la familia în grija căruia era dat în pl... Constanţa: Băiatul de opt ani dispărut la sfârşitul săptămânii trecute, găsit decedat, într-un bazin de colectare al uno...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto azi, 18 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 18 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18 ianuarie 2026
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18...
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat imagini emoționante de familie
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și Biserica Ortodoxă Română
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie: “Sunt suficient de…”
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi HelloTaste.ro
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026 Jurnalul
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Soluţia prin care românii îşi pot reduce cu până la 35% costurile la energie electrică
Soluţia prin care românii îşi pot reduce cu până la 35% costurile la energie electrică Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Nu ai timp să gătești? Iată 5 preparate pe care poți să le congelezi și să le folosești pe tot parcursul săptămânii
Nu ai timp să gătești? Iată 5 preparate pe care poți să le congelezi și să le folosești pe tot parcursul... Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x