Adolescenta, Alexandra, a pierdut lupta pentru viaţă la trei zile după un grav accident care a avut loc, vineri seară, la ieşirea din Dej. Tânăra de 18 ani a ajuns în stare critică la Spitalul Judeţean din Cluj-Napoca, după ce maşina condusă de un prieten s-a izbit de un stâlp. Colegii şi prietenii ei au mers cu zecile să doneze sânge. În ciuda eforturilor depuse de medici, Alexandra nu a mai putut fi salvată şi a intrat în moarte cerebrală. Părinţii îndureraţi au decis să salveze alte vieţi, aşa că i-au donat organele.
„Vrem să transmitem familiei condoleanțele noastre, să le mulțumim că au avut tăria și că au înțeles că prin gestul lor au reușit să salveze alte vieți. Ne pare rău că așa s-au întâmplat lucurile, dar le mulțumim”, a spus Iacob Gheorghiță, purtător de cuvânt al Institutului de transplant renal din Cluj-Napoca.
Patru persoane vor primi o nouă şansă la viaţă, datorită Alexandrei. Un rinichi va ajunge la Darius, un băiat de 11 ani din Petrila, iar celălalt la o tânără de 38 de ani din Bucureşti. Tot în Capitală va ajunge şi ficatul. Pentru că în România nu a fost găsit un beneficiar compatibil, inima va fi trimisă în Germania, în baza acordului cu Eurotransplant.
Alexandra era elevă la Colegiul National „Andrei Mureşanu" din Dej. Colegii ei au mers şi au aprins lumânări la locul accidentului