Antena Căutare

Nu vei pleca nici la munte, nici la mare? Poți merge la Festivalul ''Micul cel mare'' în București, pe 1 mai. Surprizele oferite gratuit de organizatori

Sute de kilograme de mititei tradiţionali, din peşte sau curcan vor fi vedetele Festivalului ''Micul cel mare'' care se va desfăşura în Parcul Naţional din Bucureşti de vineri până marţi.

Sute de kilograme de mititei tradiţionali, din peşte sau curcan vor fi vedetele Festivalului ''Micul cel mare'' care se va desfăşura în Parcul Naţional din Bucureşti de vineri până marţi.

Rețeta de mici de la Cocoșatu' - secretul celor mai buni mititei din București! Lasă-i pe cei din comerț acolo unde le e locul, în lada frigorifică!

"Anul acesta batem orice record şi vom face un mic de 150 de metri. Vom vedea cine se va încumeta să-l dovedească. Vom mai prepara Micul Dolofan şi Micul cel mai mic", informează organizatori.
În Parcul Naţional vor fi amenajate sute de metri de grătar pe care vor fi pregătiţi 50.000 de mici "astfel încât niciun bucureştean care vine la târg să nu plece fără să guste un mic cu muştar şi să-l stingă cu o halbă rece de bere".

În premieră, pe aleile festivalului va fi amenajat "Goliath", cel mai mare grătar din sud-estul Europei, precizează comunicatul citat.

De la festival nu vor lipsi cântecele de petrecere, voia bună dar şi concursurile - cine mănâncă cei mai mulţi mici în doar cinci minute primeşte din partea organizatorilor un premiu consistent.

Vizitatorii vor putea, de asemenea, găsi la festival pastramă la ceaun, bulzul tradiţional, cârnaţi, tocăniţe şi tochituri gătite după reţete vechi tradiţionale, frigărui şi fripturi, grătare aromate şi mâncare la ceaun, dar şi plăcinte, cozonaci şi poale-n brâu, dulciuri şi dulceţuri, brânzeturi şi afumături, jamboane, muschiuleţi. Din oferta evenimentului nu vor lipsi licori din struguri, prune, caise, piersici, vişine şi pere.

Bucureştenii vor putea, de asemenea, să guste şi să cumpere plăcinte munteneşti, poale-n brâu moldoveneşti, plăcintele dobrogene cu brânză, miere, dulceţuri, siropuri şi sucuri naturale, mere aromate, turtă dulce, prăjituri şi ciocolată de casă, kurtos kalacs sau îngheţată.

În târg se vor găsi şi obiecte tradiţionale, lucrate de meşteri autentici - ii cu alesături, rochii din lână împâslită, genţi din piele naturală cu motive naţionale, obiecte de ceramică pictată, din lemn sculptat, straie şi podoabe tradiţionale, icoane pe lemn sau pe sticlă.

Intrarea este liberă de dimineaţă şi până seara târziu, se mai arată în comunicatul citat.

A fost făcut anunțul! Guvernul pregăteşte o nouă LEGE: la câţi ani vei putea ieşi la pensie... România s-a zguduit de-a binelea! Cutremur în Vrancea, este al patrulea în mai puţin de două zile...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira Sambata, 01.03.2025, 15:15
Citește și
Cât va costa carnea de miel pentru Paşte în 2025. Clienţii au început deja să își rezerve mielul dorit
Relațiile se îmbunătățesc pentru aceste zodii între 17 și 23 martie 2025. Cine sunt nativii care își vor... Catine.ro
Rezultate Loto 13 martie. Report la Loto 6/49 de peste 5,24 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru tragerile...
Gökçe Bahadır spune: „Căsnicia nu ucide dragostea”. Actrița vorbește despre relația cu Emir Ersoy Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Lidia Buble, momente dificile în familie! Nepotul ei de doar cinci luni a fost operat pentru a treia oară. Cum se... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Hummus cu usturoi copt. Rețeta unui preparat cremos și aromat HelloTaste.ro
În 1989, o femeie a dispărut misterios și nimeni n-a mai auzit de ea până acum. Fiica ei este copleșită: Nu... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 15 martie 2025. Taurii trebuie să nu mai fie atât de analitici. Află ce se întâmplă cu... Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Portalul Eclipselor 14-29 Martie: Transformări karmice, revelații și semințele unui nou destin Kudika
Ce salariu are un lucrător depozit la Lidl. Venitul lunar este completat de mai multe beneficii speciale pentru... Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Cel mai scump teren vândut de RA-APPS. Are vedere spre vilele prezidenţiale din Primăverii Observator
Leacuri bătrânești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică MediCOOL
Pljeskavica. Cum să faci acasă chiftele ca la sârbi HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Câte clase are, de fapt, „STEGARUL DAC”. Ce părere are despre școală, în general Gandul
Gigi Becali și-a dat demisia din AUR 😲 'Primele declarații: George Simion a făcut o GREȘEALĂ mare!' CanCan
Trucuri pentru a-ți face copilul să se miște mai mult. Care sunt sfaturile specialiștilor în parenting DeParinti
Sabrina Carpenter s-a îmbolnăvit în timpul turneului. Cântăreața a postat o poză fără machiaj și le-a... ZUTV
Donald Trump nu poate conduce mașina Tesla pe care tocmai a cumpărat-o. Care e motivul surprinzător UseIT
Mâncare de praz cu măsline. Un preparat simplu, gustos și de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x