Antena Căutare

Orban aşteaptă cu nerăbdare reluarea Ligii I, dar a precizat faptul că meciurile se vor juca fără spectatori

Reprezentanţi ai FRF, între care preşedintele Răzvan Burleanu şi directorul tehnic Mihai Stoichiţă, reprezentanţi ai LPF, preşedintele Gino Iorgulescu şi secretarul general Justin Ştefan, s-au întâlnit, joi, la Palatul Victoria cu premierul Ludovic Orban, cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, cu ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, şi cu Gică Popescu, consilierul prim-ministrului, înaintea reluării Ligii I după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus.

Orban le-a transmis reprezentanţilor forurilor fotbalsitice că aşteaptă cu interes reluarea meciurilor.

"Am zis să avem o discuţie care să marcheze începutul competiţiei, să vedem în ce măsură putem să avem o colaborare şi să asigurăm condiţii de desfăşurare a meciurilor care să reducă la maximum riscurile de infectare. Îmi pare rău că am închis pe 12 martie, dar nu am avut ce face, nu suntem singurii, de altfel. La reluarea campioantului am fost mai rapizi ca alţii. Rugămintea mea către dumneavoastră este ca tot ce aţi discutat cu domnul ministrul al Sănătăţii, cu domnul ministru al Sportului să încercaţi să asiguraţi, că convingeţi cluburile să respecte aceste reguli, pentru că ar fi păcat să apară cazuri de infectare, că asta ar pune într-o lumină proastă... Eu cred că dacă lucrurile sunt OK se poate... Mai ales că sunteţi şi deschizători de drumuri în materie de competiţii şi, într-un fel, în funcţie de succesul redeschiderii competiţiei şi în alte sporturi probabil se vor putea lua măsuri similare. Noi am încercat în perioada asta să găsim forme de sprijin, nu ştiu dacă vreodată cluburile de fotbal au mai beneficiat de forme de sprijin. Nu am putut mai mult, pentru că astea sunt resursele pe care le-am găsit la dispoziţie. Oricum aştept cu mare interes reluarea campionatului, ca microbist, fără să vă spun cu ce echipă ţin", a declarat Orban.

Şeful executivului a precizat că, deocamdată, meciurile se vor juca fără spectatori: "Nu poate fi vorba de spectatori după 15 iunie. E foarte greu de controloat, pentru că dacă dai drumul la spectatori şi vin galeriile şi e super-complicat de a asigura respectarea unor reguli de distanţare sau alte lucruri. Vom vedea, dacă lucrurile evoluează bine, într-o perspectivă rezonabilă vom vorbi şi de lucrul acesta. Am văzut că în Serbia a fost un meci cu 30.000 de spectatori sau ceva de genul ăsta. Acolo e nebunie. Problema este că nu se compară situaţia epidemiologică de la noi, cu situaţia epidemiologică din alte ţări. La noi e vorba şi de expunerea pe care am avut-o. Gândiţi-vă că la noi au venit 1,5 milioane de români din zone de focare masive."

Gică Popescu a insistat ca meciurile să se joace cu spectatori, dar premierul a răspuns scurt: Toate la timpul lor".

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, i-a cerut premierului posibilitatea ca toate bazele de fotbal din ţară să poată fi redeschise, iar juniorii legitimaţi să-şi reia antrenamentele. De asemenea, el a făcut un apel pentru ca toţi cei care doresc să practice acest sport la nivel de amatori să poată juca din nou fotbal.

Liga I se reia vineri, 12 iunie, de la ora 20.00, cu meciul CS Universitatea Craiova - FC Botoşani, din etapa a III-a a play-off-ului.

În campionatul Ligii I mai trebuie să aibă loc 72 de meciuri, 24 din play-off şi 48 din play-out.

Liga I este întreruptă de la 12 martie, când FRF a decis suspendarea tuturor competiţiilor fotbalistice, din cauza pandemiei de coronavirus.

Sursa : news.ro

Campionatul Spaniei se reia începând de joi. LaLiga este al doilea mare campionat care revine după pandemia de coronavir... Din cauza pandemiei de coronavirus, un fotbalist ghanez a fost nevoit să locuiască în aeroportul din Mumbai 74 de zile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov Sambata, 13.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x