Sunt ore critice. Bucureştiul şi 19 judeţe sunt lovite de cel mai aspru fenomen de ploaie îngheţată din ultimii 20 de ani. Gheaţa a acoperit regiuni întregi din Oltenia, Moldova şi Dobrogea, unde a fost cod portocaliu.
Milioane de români au trăit dimineaţă un coşmar. Să porneşti la drum cu o maşină îmbrăcată în gheaţă a fost o încercare grea. Dimineaţă, bucureştenii au reuşit cu greu să-şi scoată maşinile din parcări. Majoritatea erau acoperite de un strat gros de gheaţă. A fost cea mai aspră ploaie îngheţată care a căzut peste sudul ţării în ultimii 20 ani. Fenomenul a fost provocat de întâlnirea unui val de aer cald mediteranean cu gerul siberian.
Pentru prima oară în România, ploaia îngheţată a cuprins regiuni întregi din Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova. Iar fenomenul a durat mai bine de 12 ore.
Gheaţă a fost peste tot. Pe indicatoarele rutiere, pe semafoare, pe liniile electrice, pe tramvaie şi pe copaci. După ploaia îngheţată de peste noapte, spre dimineaţă a urmat ninsoarea. La prima oră, era gheţuş pe trotuare şi pe şosele.
Meteorologii au actualizat codul galben de ploi, lapoviţă, ninsoare şi vânt până marţi. Este stare de alertă în Capitală şi în 19 judeţe. Şi în următoarele zile, temperaturile vor fi cu 10-20 de grade sub normalul acestei perioade
Iarna nu pleacă! România a îngheţat şi ne aşteaptă fenomene periculoase. Cât mai durează episodul de VREME EXTREMĂ... România va fi lovită de un nou ciclon polar! Meteorologii anunță: "Ne mai aşteaptă încă două şocuri, până la sfârşi...